Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Războiul ruso-turc din 1768-1774. Pacea de la Kuciuc-Kainargi (1768 - 1774)

 Ecaterina cea Mare, împărăteasa Rusiei 1762-1796, sursă:russia.rin.ru
Constantin Mavrocordat, domn al Moldovei 1733-35, 1741-43, 1748-49, 1769
Mustafa III-lea, sultan 1757-1774, sursă:oocities.org
 Ecaterina cea Mare, împărăteasa Rusiei 1762-1796, sursă:russia.rin.ruConstantin Mavrocordat, domn al Moldovei 1733-35, 1741-43, 1748-49, 1769
Mustafa III-lea, sultan 1757-1774, sursă:oocities.org

Sub Ecaterina II, Imperiul Rus mai făcu un pas mare spre hotarele Moldovei. Armatele Ecaterinei II trecură prin Polonia, ţară care pe atunci era cu totul supusă influenţei ruseşti şi năvăliră în Moldova.

Războiul ruso-turc din 1768 s-a început când Goliţin a trecut Nistrul şi a ocupat Hotinul şi Iaşii; în curând însă a fost silit să treacă Nistrul îndărăt. Goliţin cedă comandamentul lui Rumeanţev, care bătu pe turci lângă Kameneţ. Constantin Mavrocordat, care tocmai îşi începuse ultima lui domnie, fu prins de soldaţii ruşi la Galaţi şi trimis în Rusia. Generalul Kazarin, ajutat de voluntari munteni, în frunte cu spătarul Pârvu Cantacuzino, a ocupat Bucureştiul unde domnul Gheorghe Ghica se lăsă prins.

Imediat după ocuparea celor două principate, porniră la Sankt-Petersburg, capitala Imperiului Rus, delegaţii de boieri munteni şi moldoveni, ca să prezinte ţarinei supunerea românilor şi dorinţele lor. Delegaţia boierilor din Muntenia ceru alipirea ţării la Imperiul Rus, însă cu drept de autonomie: ţara să fie guvernată numai de boierii mari, câte 12 pe rând, sub guvernator rus, veniturile visteriei să se trimită spre Imperiul Rus. Delegaţia boierilor din Moldova ceruse ca acestă să devină pur şi simplu judeţ (oblasti) a Imperiului Rus. Ruşii însă nu s-au putut bucura de izbândele lor, căci sub ameninţare de război cu Imperiul Austriac, care nu putea să vadă principatele româneşti ale în componenţa Imperiului Rus, ei fuseseră siliţi să încheie pace cu Turcii, renunţând la cuceririle făcute.

La 10 iulie 1774 s-a încheiat Pacea de la Kuciuc-Kainargi, în Dobrogea de sud. Stipulările tratatului, contrariu pretenţiilor Imperiului Rus, care cerea Oceakov-ul, întrega Moldovă şi Muntenia (Ţara Românească), s-au mărginit în a ceda Imperiului Rus Kerci-ul şi Enicale, precum şi a proclama pe tătarii din Crimeea independenţi de Turcia. Prin Tratatul de pace de la Kuciuc-Kainargi Moldova şi Muntenia, rămân sub suzeranitate turcească, însă Ruşilor li se recunoaşte dreptul de control şi de apărare a Românilor contra abuzurilor turceşti. Acesta a fost începutul protectoratului rusesc în principatele române. Prin consulii de la Iaşi şi Bucureşti, Imperiul Rus exercită un control şi au un amestec continuu în toate afacerile ţărilor române.

Cu toată dorinţa Imperiului Rus de a cuceri ambele Principate Dunărene, scopul ţinut nu a putut fi realizat, din cauza că la 1772 în loc de aceste două ţări, capătă o bucată din Polonia. Imperiul Austriac însă, folosindu-se de împrejurările favorabile pentru el, ocupă atunci teritorii din nordul Moldovei, care le vor numi ulterior Bucovina şi le anexează ca provincie a Imperiului Austriac la 1777.

În aşa mod două Imperii vecine micşorează o naţiune creştină, care în curgerea secolelor aproape singură ţinuse piept lumii musulmane în mersul ei crescând spre inima Europei.

 

Vezi și...

 

Bibliografie (surse):

  1. Zamfir C. Arbure, Basarabia în secolul XIX, Bucureşti 1898;
  2. Petre P. Panaitescu, Istoria românilor, Bucureşti 1990.

 

Dacă doriţi să îmbunătăţiţi textul sau să adăugaţi imagini noi la acest articol transmiteţi varianta dvs pe istorialumii@gmail.com . Textul îmbunătăţit îl solicităm în format MS Word (.doc) sau Notepad (.txt). Important: indicaţi în mesaj denumirea articolului de redactat  Scrie-ne acum noi detalii pentru a îmbunătăţi acest articol !


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta principatelor româneşti, 1856-1859
Harta principatelor româneşti, 1856-1859
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md