Lista mănăstirior rămase în Basarabia la sfârşitul secolul XIX (1898 - 1918)

          Până în 1812 au existat dincolo de Prut peste 40 de mănăstiri româneşti. După ce însă această parte a Moldovei a trecut către Imperiul Rus, cea mai mare parte din mănăstiri au dispărut, fiind prigonite economic; s-au desfiinţat însă mai cu seamă mănăstirile româneşti aşezate pe pământul statului sau a particularilor.

          Guvernul rusesc, care a combătut cu înverşunare marea operă de secularizare a averilor mănăstireşti din Ţara Românească sub domnia moldoveanului Cuza Vodă şi care a declarat-o de faptă antireligioasă, în Basarabia din contra, printr-un şir de "ukazuri", a lichidat în folosul statului averea celor mai multe mănăstiri, aşa că în anul 1898 nu mai exista în toată Basarabia decât 18 mănăstiri sau schituri din care 13 de călugări şi 5 de călugăriţe.

          Iată nomenclatura acestor mănăstiri:

          Din aceste mănăstiri, Mănăstirea Chipriani (Căpriana) împreună cu schitul Condriţa au fost închinate mănăstirii Zogravu (Zografu) din Muntele Athos; dintre celelalte Jaba (Japca), Herbobăţ (Hârbovăţ) şi Călăraşi (Călărăşeuca), precum şi mănăstirile de călugăriţe Reciul (Răciula), şi Vărzăreşti, din româneşti ce au fost, au ajuns spre sfârşitul sec. XIX ruseşti. Această schimbare s-a făcut treptat încet cu încetul, călugării şi călugăriţele ruşi s-au strecurat treptat, treptat, pe furiş şi pe pitiş, până ce au gonit cu totul elementul român. Se ajunsese ca serviciul divin în aceste mănăstiri să fie oficiat în limba rusă şi numai panihidele, pentru care plătesc deosebit megieşii ţărani, se oficiau uneori în limba ţării.

          Toate mănăstirile din Basarabia sec. XIX au fost aşezate cu secole în urmă în locuri retrase, acoperite de păduri, în fundul văilor adânci, printre munţi şi codri. Cauza că anume asemenea locuri se alegeau pentru întemeierea mănăstirilor, bineînţeles că, în afară de dorinţa celor care se retrăgeau din lume de a-şi petrece viaţa în singurătate, mai era şi viaţa zbuciumată şi plină de pericole, în care se afla această parte a Moldovei, mereu călcată de puhoiul invadatorilor, mereu ameninţată de barbari. Aceste mănăstiri erau nu numai locaşuri de sfinte de rugăciuni şi de reculegere sufletească pentru creştini, ci şi adăpost pentru locuitorii megieşi în timpurile de urgie, când cazacul şi tătarul năvăleau prin sate şi cătune, prădând ţara întreagă de la Nistru până la Prut.

Vezi şi ...

Articolul: Mănăstirile din Republica Moldova

Bibliografie (surse):

1. Zamfir C. Arbure, Basarabia în secolul XIX, Bucureşti 1898.

  Scrie-ne acum noi detalii pentru a îmbunătăţi acest articol !