Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Atentatele din SUA de la 11 septembrie 2001 (2001)

Statuia libertăţii, World Trade Center, 11 septembrie 2001
Rămăşiţele World Trade Center (The Pile)
Statuia libertăţii, World Trade Center, 11 septembrie 2001
 Rămăşiţele World Trade Center (The Pile)

 

Atentatele de la 11 septembrie au fost o serie de atacuri sinucigaşe coordonate de Al-Qaeda împotriva Statelor Unite care au avut loc la 11 septembrie 2001. În dimineaţa acelei zile, 19 terorişti Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri. Teroriştii au preluat controlul avioanelor, prăbuşind două dintre ele în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, omorând toate persoanele de la bord şi mulţi alţi oameni care lucrau în clădiri. Ambele clădiri s-au prăbuşit în decurs de două ore, distrugând şi avariind şi alte clădiri din jur. Teroriştii au prăbuşit un al treilea avion în clădirea Pentagon din Arlington, Virginia, lângă Washington, D.C. Al patrulea avion s-a prăbuşit pe o câmpie de lângă Shanksville în zona rurală a statului Pennsylvania, după ce unii dintre pasageri şi membrii echipajului au încercat să recâştige controlul avionului, pe care teroriştii îl îndreptaseră spre Washington, D.C. Nu au existat supravieţuitori ai zborurilor.


În total, în urma atacurilor au murit 2.993 de oameni, inclusiv teroriştii. Majoritatea covârşitoare ale celor morţi erau civili, inclusiv cetăţeni din 90 de ţări. În plus, moartea de cancer pulmonar a cel puţin a unei persoane a fost considerată de un medic legist a fi cauzată de expunerea la praful ridicat în urma prăbuşirii World Trade Center. Statele Unite au răspuns la aceste atacuri lansând un „Război împotriva terorismului”, invadând Afganistanul pentru a înlătura de la putere regimul dictatorial al Talibanilor, care adăpostea terorişti al-Qaeda, şi adoptând legea USA PATRIOT Act. Multe alte ţări şi-au întărit şi ele legislaţia antiteroristă şi au extins puterile forţelor de aplicare a legii. Unele burse americane de acţiuni au rămas închise în toată săptămâna atacurilor, şi au anunţat pierderi enorme după redeschidere, mai ales în industriile transporturilor aeriene şi de asigurări. Distrugerea spaţiilor de birouri în valoare de miliarde de dolari a cauzat pagube serioase economiei districtului Lower Manhattan.

Avariile Pentagonului au fost reparate în decurs de un an, iar Monumentul Pentagonui a fost construit în acel loc. Procesul de reconstrucţie a început la World Trade Center. În 2006, s-a ridicat un nou turn de birouri în locul clădirii 7. Clădirea 1 World Trade Center este în construcţie şi, cu o înălţime 541 m la terminarea sa în anul 2011, va deveni una dintre cele mai înalte clădiri din America de Nord. Iniţial, se dorea să se mai construiască încă trei turnuri între 2007 şi 2012 în zonă.


Atacurile

 


 

În dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, nouăsprezece terorişti au deturnat patru avioane comerciale care se deplasau către San Francisco şi Los Angeles de la Boston, Newark, şi Washington, D.C. (Aeroportul Internaţional Dulles Washington). La 8:46 a.m., zborul American Airlines numărul 11 s-a prăbuşit în Turnul de Nord al World Trade Center, urmat de zborul United Airlines numărul 175 care a lovit Turnul de Sud la ora 9:03 a.m. Un alt grup de terorişti a condus zborul American Airlines numărul 77 în Pentagon la ora 9:37 a.m. Un al patrulea zbor, zborul United Airlines numărul 93, a cărui ţintă finală se presupune a fi fost fie Capitoliul Statelor Unite fie Casa Albă, s-a prăbuşit lângă localitatea Shanksville, Pennsylvania la 10:03 a.m, după ce pasagerii de la bord au intrat în luptă cu teroriştii.


În timpul deturnării avioanelor, teroriştii au folosit armele pentru a înjunghia şi/sau ucide piloţii de avion, stewarzi şi pasageri. De la pasageri care au telefonat din avioane, s-a aflat că s-au folosit cuţite pentru a înjunghia stewarzi şi, în cel puţin un caz, un pasager, în timpul a două dintre deturnări. Unii pasageri au putut să dea telefoane folosind serviciul aerian de radiotelefonie şi unele telefoane mobile, şi au dat detalii, inclusiv că mai mulţi terorişti erau în fiecare avion, că s-au utilizat gaze lacrimogene, şi că unii oameni de la bord au fost înjunghiaţi. Comisia 9/11 a stabilit că doi dintre terorişti cumpăraseră unelte multifuncţionale de mână Leatherman. Un steward din zborul 11, un pasager din zborul 175 şi pasageri din zborul 93 au spus că teroriştii au bombe, dar unul dintre pasageri a spus că el credea că sunt false. Nu s-au găsit urme de explozivi la locul prăbuşirii, iar Comisia 9/11 a concluzionat că cel mai probabil bombele erau false.

În zborul 93 United Airlines, cutiile negre au arătat că echipajul şi pasagerii au încercat să preia controlul avionului de la terorişti după ce au aflat prin telefon că alte avioane deturnate similar se prăbuşiseră în clădiri în aceeaşi dimineaţă. Conform stenogramei discuţiilor din zborul 93, unul dintre terorişti a ordonat ca avionul să fie întors după ce a devenit clar că aveau să piardă controlul avionului în faţa pasagerilor. La scurt timp după aceea, avionul s-a prăbuşit pe un câmp de lângă satul Shanksville din oraşul Stonycreek, comitatul Somerset, Pennsylvania, la 10:03:11 a.m. ora locală (14:03:11 UTC). Khalid Sheikh Mohammed, organizatorul atacurilor, a declarat într-un interviu din 2002 acordat lui Yosri Fouda, un jurnalist de la al Jazeera, că ţinta zborului 93 era Capitoliul Statelor Unite, care primise numele de cod „Facultatea de Drept”.

Trei clădiri din Complexul World Trade Center s-au prăbuşit în urma avariilor structurale suferite în ziua atacurilor. Turnul de sud (WTC 2) s-a prăbişit aproximativ la ora 9:59 a.m., după ce a ars timp de 56 de minute într-un incendiu cauzat de impactul cu avionul ce efectua zborul United Airlines 175. Turnul de nord (WTC 1) s-a prăbuşit la ora 10:28 a.m., după ce a ars timp de aproximativ 102 minute. La prăbuşirea turnului de nord, resturile clădirii au avariat grav clădirea WTC 7. Integritatea sa structurală a fost compromisă şi mai mult de incendii, şi clădirea s-a prăbuşit mai târziu în acea zi, la ora 5:20 p.m.


Atacurile au creat confuzie pe scară largă printre organizaţiile de presă şi printre controlorii de trafic aerian din toate Statele Unite. Tot traficul aerian internaţional civil a fost oprit şi nu s-a mai permis aterizarea pe pământ american timp de trei zile. Avioanele deja în zbor au fost fie întoarse din drum, fie redirecţionate spre aeroporturi din Canada sau din Mexic. Sursele media au transmis ştiri neconfirmate şi adesea contradictorii pe parcursul zilei. Unul dintre cele mai cunoscute astfel de zvonuri a fost acela că o maşină-capcană fusese detonată la sediul Departamentului de Stat al SUA din Washington, D.C. La scurt timp după prima relatare a prăbuşirii de la Pentagon, CNN şi alte instituţii media au relatat un incendiu izbucnit la Washington Mall. O altă relatare care a ajuns pe liniile AP era cea că un avion Delta Air Lines—zborul 1989—fusese deturnat. Această relatare s-a dovedit şi ea a fi falsă; se crezuse pentru scurt timp că avionul ar fi prezentat riscul de a fi deturnat, dar a răspuns la apelul controlorilor şi a aterizat în siguranţă în Cleveland, Ohio.

 

Victime
2.993 de oameni şi-au pierdut viaţa, inclusiv cei 19 terorişti: 246 în cele patru avioane (din care nu a supravieţuit nimeni), 2.603 în New York în clădiri şi la sol, şi 125 la Pentagon. Încă 24 de persoane rămân încă date dispărute. Toţi morţii din atacuri au fost civili, cu excepţia a 55 de militari care au murit la Pentagon. Peste 90 de ţări şi-au pierdut cetăţeni în atacurile de la World Trade Center. În 2007, instituţia de medicină legală din New York a adăugat-o pe Felicia Dunn-Jones la lista victimelor atacurilor din 11 septembrie. Dunn-Jones a murit la cinci luni după 9/11 în urma unei boli de plămâni legată de expunerea la praf în timpul prăbuşirii World Trade Center.

NIST a estimat că se aflau aproximativ 17.400 de civili în complexul World Trade Center în momentul atacurilor, iar statisticile autorităţii portuare din New York şi New Jersey arată că 14.154 de persoane erau de regulă în Turnurile Gemene înainte de 8:45 a.m. Marea majoritate a celor de sub zona de impact au fost evactuaţi în siguranţă, împreună cu 18 persoane aflate în zona de impact din turnul de sud. 1.366 de oameni aflaţi la etajele de impact sau deasupra acestora au murit în Turnul de Nord. Conform raportului comisiei, sute de oameni au murit pe loc în urma impactului, iar restul au rămas în clădire şi au murit după ce s-a prăbuşit turnul. 600 de oameni au murit imediat sau au fost prinşi sub dărâmăturile Turnului de Sud.

Cel puţin 200 de oameni au murit după ce au sărit din turnurile în flăcări (cum arată şi fotografia „The Falling Man”), căzând pe străzi şi pe acoperişurile clădirilor din apropiere la sute de metri dedesubt. Unii din cei care se aflau în fiecare turn deasupra punctului de impact s-au dus spre acoperiş în speranţa de a fi salvaţi cu elicopterul, dar uşile de acces pe acoperiş erau încuiate. Nu a existat niciun plan pentru salvarea cu elicopterul, şi la 11 septembrie, fumul gros şi căldura intensă ar fi împiedicat orice elicopter să efectueze operaţiuni de salvare.

În total, 411 lucrători ai serviciilor de urgenţă care au fost prezenţi la locul dezastrului au murit în timp ce încercau să salveze oameni şi să stingă incendii. New York City Fire Department (FDNY) a pierdut 341 pompieri şi 2 paramedici. Poliţia New York City a pierdut 23 de lucrători. Poliţia Autorităţii Portuare a pierdut 37 de oameni, şi au murit şi alţi 8 tehnicieni medicali şi paramedici de la unităţi de urgenţă private.

Cantor Fitzgerald L.P., o bancă de investiţii cu sediul în etajele 101–105 ale World Trade Center 1, a pierdut 658 de angajaţi, considerabil mai mulţi decât orice altă companie. Marsh Inc., aflată imediat sub Cantor Fitzgerald la etajele 93–101 (locul de impact al zborului 11), a pierdut 295 angajaţi, iar Aon Corporation 175 de angajaţi. După New York, New Jersey a fost statul cel mai puternic lovit, oraşul Hoboken suferind cele mai multe morţi.

La câteva săptămâni după atacuri, numărul estimat al morţilor era de peste 6.000. Municipalitatea a putut identifica rămăşiţele doar a aproximativ 1.600 dintre victimele de la World Trade Center. Medicii legişti au colectat „aproximativ 10.000 de fragmente neidentificate de os şi ţesut care nu au putut fi legate de niciuna din persoanele de pe lista morţilor”. În 2006 încă se mai găseau fragmente de oase în timpul pregătirilor pentru demolarea clădirii Deutsche Bank.

Distrugeri
Pe lângă Turnurile Gemene de câte 110 etaje din World Trade Center, numeroase alte clădiri din zona World Trade Center au fost distruse sau grav avariate, inclusiv World Trade Center 7, World Trade Center 6, World Trade Center 5, World Trade Center 4, Marriott World Trade Center (WTC 3), şi complexul World Financial Center şi biserica ortodoxă greacă Sfântul Nicolae.

Clădirea Deutsche Bank de vis-a-vis de complexul World Trade Center peste strada Liberty a fost demolată ulterior din cauza condiţiilor toxice din interiorul turnului de birouri. Sala Fiterman a Colegiului Comunitar Manhattan de la West Broadway nr. 30 urmează şi ea să fie demolată din cauza avariilor. Alte clădiri învecinate, printre care West Street nr. 90 şi clădirea Verizon au suferit avarii majore, dar au fost restaurate. Clădirile World Financial Center, One Liberty Plaza, Millenium Hilton, şi Church Street nr. 90 au suferit avarii moderate. Echipamentul de comunicaţii de pe Turnul de Nord inclusiv antemele radio şi de televiziune au fost distruse, dar staţiile media au rerutat rapid semnalele şi au reluat emisia. În comitatul Arlington, o parte din Pentagon a fost grav avariată de incendiu şi o secţiune a clădirii s-a prăbuşit.

Salvarea şi recuperarea
Departamentul de Pompieri New York (FDNY) a intervenit rapid la faţa locului cu 200 de unităţi (jumătate din department), la ale căror eforturi s-au alăturat numeroşi pompieri aflaţi în timpul liber şi tehnicieni medicali ai serviciilor de urgenţă. Poliţia New York (NYPD) a trimis unităţile de urgenţă (ESU) şi alt personal de poliţie, şi şi-a pus în acţiunea unităţile aeriene. Ajunşi la faţa locului, pompierii, poliţiştii municipali şi poliţiştii Autorităţii Portuare nu şi-au coordonat eforturile şi au ajuns să efectueze căutări redundant ale civililor. Pe măsură ce condiţiile s-au deteriorat, unitatea aeriană a poliţiei a transmis informaţii comandanţilor poliţiei, care au dat ordine personalului din subordine să evacueze turnurile; majoritatea poliţiştilor au părăsit clădirile înainte de prăbuşirea lor. Din cauza posturilor de comandă separate şi a comunicaţiilor radio incompatibile între agenţii, comandanţii pompierilor nu au primit aceste ordine. După prăbuşirea primului turn, comandanţii pompierilor au dat avertismente de evacuare, dar, din cauza dificultăţilor tehnice la sistemele de retransmisie radio, mulţi pompieri nu au auzit ordinul de evacuare. Dispecerii serviciului de urgenţă 9-1-1 au primit şi ei informaţii care nu au fost transmise şi comandanţilor de la faţa locului. La câteva ore după atac, s-a lansat o operaţiune substanţială de căutare şi salvare. După mai multe luni de operaţiuni permanente, zona World Trade Center a fost eliberată până spre sfârşitul lui mai 2002.

 


Atacatorii şi motivaţiile lor

La câteva ore după atac, FBI a reuşit să afle numele şi, în majoritatea cazurilor, datele personale ale piloţilor şi teroriştilor suspecţi. Bagajele lui Mohamed Atta, care nu au prins legătura de la zborul dinspre Portland la zborul 11, conţineau documente ce au relevat identităţile tuturor celor 19 terorişti, şi alte indicii importante cu privire la planurile, motivele şi situaţia lor. În ziua atacurilor, NSA şi agenţiile germane de informaţii au interceptat comunicaţii care făceau referire la Osama bin Laden. La 27 septembrie 2001, FBI a publicat fotografii ale celor 19 terorişti, împreună cu informaţii despre posibilele lor naţionalităţi şi nume false. Cincisprezece dintre terorişti erau din Arabia Saudită, doi din Emiratele Arabe Unite, unul din Egipt, şi unul din Liban. Mohamed Atta era liderul celor 19 terorişti. Aceştia erau adulţi bine educaţi, ale căror mentalităţi erau complet formate.

Ancheta FBI, denumită operaţiunea PENTTBOM, a fost cea mai mare şi mai complexă anchetă din istoria FBI, şi a implicat munca a peste 7.000 de agenţi speciali. Prin interogarea suspeciţilor în cazul atacului USS Cole din Yemen, FBI a reuşit să facă legătura între terorişti şi al-Qaeda. Guvernul american a concluzionat că al-Qaeda, condusă de Osama bin Laden, poartă responsabilitatea atacurilor, FBI afirmând că „dovezile care leagă al-Qaeda şi pe bin Laden de atacurile de la 11 septembrie sunt clare şi irefutabile”. Guvernul Regatului Unit a ajuns la aceeaşi concluzie în ce priveşte vinovăţia al-Qaeda şi a lui Osama bin Laden pentru atacurile de la 11 septembrie.

 

Al-Qaeda
Originile al-Qaeda pot fi găsite în 1979 când URSS a invadat Afganistanul. La scurt timp după invazie, Osama bin Laden a călătorit în Afganistan unde, cu ajutor din partea guvernului american, a ajutata la organizarea mujahedinilor arabi şi a înfiinţat organizaţia Maktab al-Khidamat (MAK) de rezistentă antisovietică. În 1989, când armata sovietică s-a retras, MAK s-a transformat într-o „forţă de reacţie rapidă” într-un jihad împotriva tuturor guvernelor din lumea musulmană. Sub conducerea lui Ayman al-Zawahiri, Osama bin Laden s-a radicalizat. În 1996, bin Laden a publicat primul fatwā, prin care cerea soldaţilor americani să părăsească Arabia Saudită.

Într-un al doilea fatwā din 1998, bin Laden şi-a anunţat obiecţiile faţă de politica externă a Statelor Unite faţă de Israel, precum şi faţă de prezenţa continuată a trupelor americane în Arabia Saudită după Războiul din Golf. Bin Laden s-a folosit de texte islamice pentru a instiga la violenţă împotriva armatei şi cetăţenilor SUA până la satisfacerea cerinţelor lor, spunând că „ulema au fost de acord întotdeauna de-a lungul istoriei islamice că jihad este o datorie individuală dacă duşmanul distruge ţările musulmane.”

Plănuirea atacurilor
Ideea atacurilor de la 11 septembrie i-a venit lui Khalid Sheikh Mohammed, care i-a prezentat ideea lui Osama bin Laden în 1996. La acel moment, Bin Laden şi al-Qaeda erau într-o perioadă de tranziţie, mutându-se înapoi din Sudan în Afganistan. Atentatul cu bombă de la ambasada SUA din Sudan şi fatwā din 1998 a lui bin Laden au marcat un punct de cotitură, bin Laden intenţionând acum să atace Statele Unite. La sfârşitul lui 1998 sau la începutul lui 1999, bin Laden i-a dat lui Mohammed aprobarea de a începe organizarea atacului. În primăvara lui 1999 au avut loc o serie de întâlniri între Khalid Sheikh Mohammed, Osama bin Laden, şi secundul său Mohammed Atef. Mohammed a furnizat suportul operaţional al atacului, inclusiv la selecţia ţintelor şi cu aranjamentele de călătorie ale teroriştilor. Bin Laden a obiectat la unele idei ale lui Mohammed, respingând unele ţinte potenţiale cum ar fi Turnul US Bank din Los Angeles deoarece „nu era destul timp de pregătire pentru o asemenea operaţiune”.


Bin Laden a fost liderul operaţiunii, aducând şi ajutor financiar, şi a fost implicat în alegerea participanţilor la atacuri. Bin Laden îi alesese iniţial pe Nawaf al-Hazmi şi pe Khalid al-Mihdhar, ambii jihadişti cu experienţă, care luptaseră în Bosnia. Hazmi şi Mihdhar au sosit în SUA la jumătatea lui ianuarie 2000, după ce au călătorit în Malaezia să participe la summitul al-Qaeda de la Kuala Lumpur. În primăvara lui 2000, Hazmi şi Mihdhar au luat lecţii de zbor în San Diego, California, dar ambii nu prea vorbeau engleză şi nu au învăţat bine să zboare şi în cele din urmă au folosit doar ca terorişti de „forţă” şi nu ca piloţi. Spre sfârşitul lui 1999, un grup de oameni din Hamburg, Germania, printre care Mohamed Atta, Marwan al-Shehhi, Ziad Jarrah şi Ramzi Binalshibh au sosit în Afganistan. Bin Laden a ales aceşti oameni pentru atacuri deoarece erau educaţi, vorbeau engleză şi aveau experienţă cu traiul în Occident. Noii recruţi au fost căutaţi după capacităţi speciale, ceea ce a permis liderilor al-Qaeda să-l identifice şi pe Hani Hanjour, care avea deja licenţă de pilot comercial.

Hanjour a sosit la San Diego în ziua de 8 decembrie 2000, şi i s-a alăturat lui Hazmi. Curând după aceea, ei au plecat în Arizona, unde Hanjour s-a mai reantrenat. Marwan al-Shehhi a sosit la sfârşitul lui mai 2000, Atta a sosit la 3 iunie 2000, iar Jarrah la 27 iunie 2000. Binalshibh a cerut de mai multe ori viză pentru Statele Unite, dar, fiind yemenit, viza i-a fost respinsă pe motiv că ar fi putut depăşi perioada de şedere şi ar fi rămas ca imigrant ilegal. Binalshibh a rămas la Hamburg, ocupându-se de coordonare dintre Atta şi Khalid Sheikh Mohammed. Cei trei membri ai celulei de la Hamburg au învăţat să piloteze în Florida de sud. În primăvara lui 2001, au început să sosească în Statele Unite şi teroriştii de forţă. În iulie 2001, Atta s-a întâlnit cu Binalshibh în Spania, unde şi-au coordonat detaliile atacurilor, inclusiv alegerea finală a ţintelor. Binalshibh a transmis şi dorinţa lui Bin Laden ca atacurile să aibă loc cât mai curând cu putinţă.

Osama bin Laden
Declararea de către Osama bin Laden a unui război sfânt împotriva Statelor Unite, şi fatwā semnat de bin Laden şi apelurile altora din 1998 pentru uciderea de civili americani au fost văzute de anchetatori ca dovezi ale motivaţiei sale de a comite asemenea acte.

Bin Laden a negat iniţial, dar a recunoscut ulterior, implicarea în incident. La 16 septembrie 2001, bin Laden a negat orice implicare în atacuri citind o declaraţie difuzată de postul de televiziune Al Jazeera din Qatar: „Repet că nu am efectuat acest act, care pare să fi fost comis de indivizi cu propriile lor motivaţii.” Această negare a fost preluată apoi şi de televiziunile americane şi din toată lumea.

În noiembrie 2001, forţele americane au recuperat o casetă video dintr-o casă distrusă din Jalalabad, Afganistan, în care Osama bin Laden vorbeşte cu Khaled al-Harbi. Pe casetă, bin Laden recunoaşte că ştia de atacuri dinainte. Caseta a fost difuzată la mai multe televiziuni de ştiri după 13 decembrie 2001. Apariţia sa distorsionată pe casetă a fost atribuită erorilor de transfer.

La 27 decembrie 2001, a fost publicată o a doua casetă cu bin Laden. În aceasta, el spunea: „Terorismul împotriva Americii merită laude deoarece este un răspuns la nedreptate, cu scopul de a forţa America să nu mai susţină Israelul, care ne omoară oamenii”, dar nu a recunoscut pe aceasta responsabilitatea pentru atacuri.

La scurt timp după alegerile prezidenţiale din SUA din 2004, într-o declaraţie înregistrată pe casetă, bin Laden a recunoscut public implicarea al-Qaeda în atacurile asupra SUA şi a recunoscut legătura directă dintre el şi atacuri. El a spus că acestea au fost efectuate deoarece „noi suntem liberi...şi vrem să recâştigăm libertatea naţiunii noastre. Fiindcă voi ne subminaţi securitatea noastră, şi noi v-o subminăm pe a voastră.” Osama bin Laden spune că el personal i-a condus pe cei 19 terorişti. Pe casetă, el mai spune: „Am căzut de acord cu comandantul general Muhammad Atta, Allah să-l miluiască, ca toate operaţiunile să se desfăşoare în 20 de minute, înainte ca Bush şi administraţia lui să poată afla.” O altă casetă obţinută de Al Jazeera în septembrie 2006 îl prezintă pe Osama bin Laden împreună cu Ramzi Binalshibh, şi cu doi dintre terorişti, Hamza al-Ghamdi şi Wail al-Shehri, făcând pregătiri pentru atacuri.

Khalid Sheikh Mohammed
Jurnalistul Yosri Fouda de la Al Jazeera a relatat că în aprilie 2002, Khalid Sheikh Mohammed a recunoscut implicarea sa, împreună cu Ramzi Binalshibh, în „Operaţiunea din Marţea Sfântă”. Raportul Comisiei 9/11 a arătat că animozitatea faţă de Statele Unite simţită de Khalid Sheikh Mohammed, „principalul arhitect” al atacurilor 9/11, provenea „nu din experienţa sa de student în acea ţară, ci din dezacordul violent cu politica SUA de favorizare a Israelului”. Mohamed Atta avea aceleaşi motivaţii. Ralph Bodenstein, un fost coleg al lui Atta l-a descris pe acesta ca „foarte interesat de... protecţia SUA faţă de aceste politici israeliene în regiune”. Abdulaziz al-Omari, un terorist de pe zborul 11 cu Mohamed Atta, a spus în testamentul său video, „lucrarea mea e un mesaj adresat celor ce m-au auzit şi celor ce m-au văzut şi în acelaşi timp este un mesaj adresat necredincioşilor să părăsească peninsula Arabă învinşi şi să înceteze să-i mai ajute pe laşii evrei în Palestina.”

Khalid Sheikh Mohammed a consiliat şi a susţinut financiar atentatul din 1993 de la World Trade Center. El este şi unchiul lui Ramzi Yousef, principalul terorist al atacurilor.

Khalid Sheikh Mohammed a fost arestat la 1 martie 2003 în Rawalpindi, Pakistan de oficiali ai fortelor de securitate pakistaneze în colaborare cu CIA, şi este deţinut la Guantanamo. În timpul audierilor din martie 2007, care au fost „criticate de avocaţi şi de grupurile de susţinere a drepturilor omului ca fiind tribunale aranjate”, Sheikh Mohammed a recunoscut responsabilitatea pentru atacuri, spunând că „am fost responsabil de operaţiunea 9/11, de la A la Z.”

Alţi membri al-Qaeda
În „Substitution for Testimony of Khalid Sheikh Mohammed” din procesul lui Zacarias Moussaoui, sunt identificate cinci persoane care cunoşteau în întregime detaliile operaţiunii. Acestea sunt Osama bin Laden, Khalid Sheikh Mohammed, Ramzi Binalshibh, Abu Turab al-Urduni şi Mohammed Atef. Până astăzi, doar unele figuri periferice au fost judecat sau condamnate în legătură cu atacurile. Bin Laden nu a fost încă pus sub acuzare pentru atentat.

La 26 septembrie 2005, instanţa supremă spaniolă condusă de judecătorul Baltasar Garzón l-a condamnat pe Abu Dahdah la 27 de ani de închisoare pentru conspiraţie în cazul atentatelor de la 9/11 şi pentru apartenenţa la organizaţia teroristă al-Qaeda. În acelaşi timp, alţi 17 membri al-Qaeda members au fost condamnaţi la pedepse între şase şi unsprezece ani de închisoare. La 16 februarie 2006, curtea supremă spaniolă i-a redus lui Abu Dahdah pedeapsa la 12 ani deoarece a considerat că participarea sa la conspiraţia nu a fost demonstrată.

Motive
Atentatele au fost consistente cu misiunea al-Qaeda, descrisă în fatwā din 1998 a lui Osama bin Laden, Ayman al-Zawahiri, Ahmed Refai Taha, Mir Hamzah, şi Fazlur Rahman. Această declaraţie începe cu un citat din Coran: „ucide păgânii oriunde-i vei găsi” şi extrapolează de aici pentru a concluziona că este „de datoria fiecărui musulman” să „ucidă americanii pretutindeni”. Bin Laden a elaborat această temă în „Scrisoare către America” din octombrie 2002: „sunteţi cea mai rea civilizaţie văzută vreodată în istoria lumii: sunteţi naţiunea care, în loc să conducă după Sharia lui Allah în Constituţia şi în Legile sale, a ales să-şi inventeze propriile legi după cum doreşte. Separaţi religia de politici, în contradicţie cu pura natură care afirmă Absoluta Autoritate a Domnului şi Creatorului vostru.”

Multe din concluziile Comisiei 9/11 în raport cu motivele atentatorilor au fost susţinute şi de alţi experţi. Expertul în antiterorism Richard A. Clarke explică în cartea sa din 2004, Against All Enemies, că deciziile de politică externă a SUA, inclusiv „împotrivirea faţă de Moscova în Afganistan, introducerea de militari americani în Golful Persic”, şi „întărirea Israelului ca bază pentru un flanc sudic împotriva URSS” au contribuit la motivaţiile al-Qaeda. Alţii, cum ar fi Jason Burke, corespondent de politică externă pentru The Observer, se concentrează pe un aspect mai politic al motivaţiilor, spunând că „bin Laden este un activist cu un simţ foarte clar al ceea ce vrea şi al felului în care speră să-l obţină. Mijloacele sale sunt mult în afara normelor de activism politic [...] dar agenda sa este în esenţă una politică.”

Diverşi cercetători şi-au îndreptat atenţia şi spre strategia de ansamblu a lui bin Laden ca motivaţie pentru atacuri. De exemplu, corespondentul Peter Bergen afirmă că atacurile făceau parte dintr-un plan de a determina creşterea prezenţei militare şi culturale a Statelor Unite în Orientul Mijlociu, forţându-i pe musulmani să se confrunte cu „relele” unui guvern nemusulman şi să aducă la putere guverne islamice conservatoare în regiune. Michael Scott Doran, corespondent pentru Foreign Affairs, accentuează şi mai mult utilizarea „mitică” a termenului „spectaculos” în răspunsul lui bin Laden la atentate, explicând că el încearcă să provoace o reacţie viscerală în Orientul Mijlociu şi să se asigure că cetăţenii musulmani vor reacţiona cât se poate de violent la o creştere a implicării americane în regiunea lor.

 


Urmări

Răspunsul imediat
Atentatele de la 11 septembrie au avut efecte majore imediate asupra americanilor. Numeroşi poliţişti şi lucrători ai serviciilor de urgenţă din toată ţara au venit la New York City pentru a ajuta la recuperarea cadavrelor dintre resturile contorsionate ale Turnurilor Gemene. Donaţiile de sânge din toată ţara au avut o creştere în săptămânile de după 9/11. Pentru prima dată în istorie, toate avioanele civile care nu fac zboruri de urgenţă din SUA şi din mai multe state, inclusiv Canada au fost oprite imediat, ţinând în loc zeci de mii de pasageri din toată lumea. Toate zborurile internaţionale din spaţiul american au fost oprite de Administraţia Federală a Aviaţiei, aproape cinci sute de zboruri fiind întroarse din drum sau direcţionate spre alte ţări. Canada a primit 226 dintre aceste zboruri şi a lansat Operaţiunea Panglica Galbenă pentru a trata numărul mare de avioane aflate la sol şi de pasageri opriţi din drum.


Operaţiunile militare de după atac
Consiliul NATO a declarat că atentatele asupra Statelor Unite vor fi considerate un atac asupra tuturor statelor NATO şi, ca atare, satisfac condiţiile articolului 5 al cartei NATO. După întoarcerea în Australia dintr-o vizită oficială în SUA efectuată chiar în momentul atacurilor, Primul Ministru al Australiei John Howard a invocat articolul IV din tratatul ANZUS. Imediat după atacuri, administraţia Bush a anunţat un război împotriva terorismului, cu scopul declarat de a aduce pe Osama bin Laden şi organizaţia al-Qaeda în faţa justiţiei şi de a preveni apariţia altor reţele teroriste. Aceste scopuri urmau să fie îndeplinite prin diverse metode, inclusiv sancţiuni economice şi militare împotriva statelor suspecte de adăpostirea teroriştilor şi prin creşterea colaborării între serviciile de informaţii şi supraveghere. A doua cea mai mare operaţiune a războiului global american împotriva terorismului în afara Statelor Unite, şi cel mai mare legat direct de terorism, a fost răsturnarea regimului dictatorial taliban din Afganistan de o coaliţie sub conducere americană. Statele Unite nu au fost singura ţară care a crescut nivelul de pregătire militară, alte exemple notabile fiind Filipine şi Indonezia, ţări cu propriile lor conflicte interne şi cu terorismul islamic. Oficialii americani au speculat imediat după aceea şi posibila implicare a lui Saddam Hussein. Deşi aceste suspiciuni au fost nefondate, asocierea aceasta a contribuit la acceptarea de către public a invadării Irakului în 2003.

 

Reacţia pe plan intern
După atentate, nivelul de aprobare al politicilor preşedintelui Bush a sărit la 90%. La 20 septembrie 2001, preşedintele a vorbit în faţa naţiunii într-o şedinţă comună a celor două camere ale Congresului despre evenimentele acelei zile, cele nouă zile de eforturi de salvare şi recuperare, şi despre răspunsul pe care intenţiona să-l dea. Rolul extrem de vizibil jucat deprimarul oraşului New York City Rudy Giuliani i-a adus acestuia laude atât în New York cât şi în restul ţării. S-au înfiinţat numeroase fonduri de ajutorare a victimelor atacurilor, cu scopul de a oferi asistenţă financiară supravieţuitorilor şi familiilor victimelor. Un astfel de fond a fost Coalition of 9/11 Families. Până la termenul limită al cererilor de compensare 11 septembrie 2003, se primiseră 2.833 de cereri din partea familiilor celor morţi.

Planurile de siguranţă pentru continuitatea guvernării şi evacuarea liderilor au fost şi ele implementate aproape imediat după atentate. Congresul, însă, nu a ştiut că Statele Unite sunt în regim de continuitate a guvernului decât în februarie 2002. În Statele Unite, Congresul a adoptat şi Preşedintele Bush a promulgat legea Homeland Security Act din 2002, prin care se înfiinţa Departmentul Securităţii Interne, care reprezintă cea mai mare restructurare a guvernului american din istoria contemporană. Congresul a adoptat şi legea USA PATRIOT Act, cu scopul de a ajuta la descoperirea şi instrumentarea cazurilor de terorism şi a altor crime. Grupările pentru apărarea drepturilor civile au criticat legea PATRIOT, afirmând că ea permite poliţiei să invadeze viaţa intimă a cetăţenilor şi elimină supravegherea juridică a procesului de adunare de informaţii. Administraţia Bush a invocat evenimentele 9/11 ca motiv pentru a iniţia o operaţiune secretă a NSA, „pentru a intercepta comunicaţiile telefonice şi prin e-mail între Statele Unite şi străinătate fără mandat”.

 

Crime violente
Au fost raportate numeroase incidente de crime violente şi hărţuire împotriva persoanelor din Orientul Mijlociu şi a altor persoane „cu aspect oriental” în zilele de după atacurile 9/11. Etnicii sikh au fost şi ei ţinta acestor acte, deoarece bărbaţii sikh poartă adesea turbane, asociate stereotipic în Statele Unite cu musulmanii. S-au reclamat abuzuri verbale, atacurii asupra moscheilor şi a altor clădiri religioase (inclusiv asupra unui templu hindu) şi agresiuni împotriva oamenilor, inclusiv un omor: Balbir Singh Sodhi a fost împuşcat la 15 septembrie 2001. El, ca şi alţii, era un sikh confundat cu un musulman.

Conform unui studiu efectuat la Universitatea de Stat Ball, persoane percepute ca fiind originare din Orientul Mijlociu aveau aceleaşi şanse să devină victime ca şi musulmanii în acea perioadă. Studiul a relevat şi o creştere similară a crimelor violente împotriva persoanelor musulmane, arabilor şi a altor persoane percepute ca fiind de origine din Orientul Mijlociu.

 

Reacţia musulmanilor americani
Principalele organizaţii musulmane din Statele Unite au condamnat imediat atacurile de la 11 septembrie şi au cerut „musulmanilor americani să vină fiecare cu priceperea şi cu resursele sale să ajute la alinarea suferinţelor celor afectaţi şi familiilor acestora”. Printre aceste organizaţii se numără: Societatea Islamică din America de Nord, Alianţa Musulmană Americană, Consiliul Musulman American, Consiliul pentru Relaţii Americano-Islamice, Cercul Islamic al Americii de Nord, şi Asociaţia Cercetătorilor Shari'a din America de Nord. Pe lângă donaţii băneşti masive, numeroase organizaţii musulmane au lansat campanii de donare de sânge şi au oferit asistenţă medicală, hrană şi locuinţă pentru victime.

 

Reacţia internaţională
Atacurile au fost denunţate de principalele organizaţii mass-media şi de guvernele din toată lumea. Numeroase ţări au oferit solidaritate şi susţinere americanilor. Liderii din majoritatea ţărilor din Orientul Mijlociu şi din Afganistan, au condamnat atacurile. Irakul a făcut excepţie, cu o declaraţie oficială: „cowboy-ii americani culeg roadele crimelor lor împotriva umanităţii”. O altă excepţie mediatizată au constituit-o sărbătoririle unor palestinieni.

Zeci de mii de oameni au încercat să fugă din Afganistan după atacuri, de teama reacţiei guvernului american. Pakistan, deja gazda a numeroşi refugiaţi afgani din conflictele anterioare din acea ţară, şi-a închis graniţa cu Afganistan la 17 septembrie. După aproximativ o lună de la atacuri, Statele Unite au condus o largă coaliţie de forţe internaţionale într-o acţiune de îndepărtare a regimului taliban acuzat de adăpostirea organizaţiei al-Qaeda. Autorităţile pakistaneze au acţionat decisiv, aliindu-se cu Statele Unite într-un război împotriva talibanilor şi împotriva al-Qaeda. Pakistanul a furnizat Statelor Unite mai multe aeroporturi militare şi baze pentru atacul împotriva regimului taliban şi a arestate peste 600 de presupuşi membri al-Qaeda, pe care i-a predat Statelor Unite.


Numeroase alte ţări, printre care Regatul Unit, India, Australia, Franţa, Germania, Indonezia, China, Canada, Rusia, Pakistan, Iordania, Mauritius, Uganda şi Zimbabwe au introdus legi „antiterorism” şi au îngheţat conturile bancare ale indivizilor şi organizaţiilor suspecte de legături cu al-Qaeda. Agenţiile de informaţii şi forţele poliţieneşti din mai multe ţări, printre care Italia, Malaezia, Indonezia şi Filipine au arestat persoane etichetate drept suspecţi de terorism în scopul de a destrăma celulele de militanţi din toată lumea. În SUA, aceasta a stârnit controverse, unii critici, cum ar fi Bill of Rights Defense Committee au susţinut că restricţiile tradiţionale asupra supravegherii federale (de exemplu, monitorizarea de către COINTELPRO a întrunirilor publice) au fost „înlăturate” de legea USA PATRIOT. Unele organizaţii, cum ar fi American Civil Liberties Union şi Liberty au susţinut că unele protecţii ale drepturilor civile erau acum ocolite.


Statele Unite au înfiinţat un centru de detenţie la baza militară din Golful Guantánamo, Cuba, pentru a-i încarcera acolo pe combatanţii ilegali inamici. Legitimitatea acestor încarcerări a fost pusă în discuţie, printre alţii, de Parlamentul European, Organizaţia Statelor Americane şi de Amnesty International.


Evenimentele şi reacţiile internaţionale de imediat după atacuri a avut impact asupra Conferinţei Mondiale împotriva Rasismului din 2001, care se încheiase cu conflicte şi tensiuni internaţionale cu doar trei zile înainte.


Ca şi în Statele Unite, după atacuri au apărut tensiuni rasiale şi în alte ţări între musulmani şi nemusulmani. Cel mai notabil exemplu de astfel de eveniment a avut loc în Regatul Unit, unde la 21 septembrie, tânărul Ross Parker a fost ucis de un grup de musulmani într-un atac rasist.

Teorii ale conspiraţiei
Promotorii teoriilor conspiraţiei au sugerat că persoane din Statele Unite deţineau informaţii detaliate despre atentate şi au ales în mod deliberat să nu le oprească, sau că indivizi din afara al-Qaeda au planificat, efectuat, sau ajutat teroriştii. Unii dintre ei susţin că World Trade Center nu s-a prăbuşit din cauza avioanelor, ci că au fost demolate cu ajutorul explozibililor. Ipoteza demolării controlate este respinsă de National Institute of Standards and Technology şi de Societatea Inginerilor Civili Americani, care, după cercetări, au concluzionat că impactul avioanelor la viteze mari în combinaţie cu incendiile rezultate au provocat prăbuşirea ambelor Turnuri Gemene.


Schimbări în politica externă şi în relaţiile internaţionale ale SUA
Ca rezultat al atentatelor de la 11 septembrie, politica externă americană a suferit schimbări abrupte dramatice. După cum s-a arătat mai sus, atentatele au avut ca rezultat direct declararea de SUA a războiului din Afganistan încă din 2001, şi a facilitat indirect declararea războiului americano-irakian din 2003. Atentatele au dat aripi planurilor militare cum ar fi cele ale autorilor „Doctrinei atacului militar preventiv”, şi această strategie militară a condus la declanşarea războiului din Irak. Atentatele de la 11 septembrie au determinat administraţia Bush să relaxeze semnificativ nivelul de respectare de către SUA a Convenţiei de la Geneva, având ca rezultat autorizarea unor „tehnici de interogare avansate”, metode pe care administraţia Obama le-a interzis ulterior ca fiind un tip de tortură.

În primii ani de după atentatele de la 11 septembrie, susţinerea internaţională a unui răspuns agresiv al SUA a fost mare, dar, pe măsură ce au trecut anii şi administraţia Bush nu a adus rezultatele promise, respectiv prinderea lui Bin Laden sau reducerea terorismului islamic extremist, susţinerea internaţională a politicilor administraţiei Bush a început să slăbească. În cele din urmă, mandatul lui Bush s-a încheiat cu un nivel de aprobare internaţională a politicilor sale externe de mai puţin de 20%. După ce alegerile din SUA din 2008 au arătat că americanii nu au mai dorit politici militare agresive ca reacţie la atentatele din 11 septembrie, şi după ce a fost ales un guvern care s-a angajat să schimbe acele politici, suportul internaţional pentru America a început să crească din nou.

 


Efecte pe termen lung

Urmări în plan economic
Atentatele au avut un impact economic semnificativ asupra pieţelor americane şi din toată lumea. Bursa de acţiuni New York (NYSE), Bursa Americană de Acţiuni (AMEX) şi NASDAQ nu s-au mai deschis la 11 septembrie şi au rămas închise până la 17 septembrie. Când s-au deschis bursele de acţiuni, indicele Dow Jones a scăzut cu 684 de puncte, sau 7,1%, până la 8921, o scădere record pentru o singură zi. Până la finele săptămânii, DJIA a căzut cu 1.369,7 puncte (14,3%), cea mai mare scădere a sa pe o perioadă de o săptămână din istorie la acea vreme, depăşită doar în 2008 în timpul crizei financiare mondiale. U.S. stocks lost $1.4 trillion in value for the week.


Economistul şi consultantul Randall Bell a fost angajat de statul şi de oraşul New York să evalueze pagubele economice de la World Trade Center. El a scris în cartea sa, Strategy 360, „Daunele suferite de World Trade Center, estimate de Primăria New York City, erau uluitoare: Curăţarea şi stabilizarea zonei WTC - 9,0 miliarde de dolari; Repararea şi înlocuirea infrastructurii distruse - 9,0 miliarde de dolari; Reconstruirea World Trade Center în clădiri mai mici - 6,7 miliarde de dolari; Repararea şi restaurarea altor clădiri avariate - 5,3 miliarde de dolari; Pierderea chiriilor pe clădirile distruse - 1,75 miliarde de dolari.”

În New York City, s-au pierdut 430.000 de locuri de muncă-luni şi 2,8 miliarde de dolari în cele trei luni de după atentatele de la 11 septembrie. Efectele economice au fost concentrate mai ales în sectoarele economice de export. Produsul Intern Brut al oraşului se estimează că ar fi scăzut cu 27,3 miliarde de dolari în ultimele trei luni ale lui 2001 şi în tot anul 2002. Guvernul federal a furnizat 11,2 miliarde de dolari fonduri de asistenţă pentru administraţia locală din New York City în septembrie 2001, şi 10,5 miliarde de dolari la începutul lui 2002 pentru dezvoltare economică şi refacerea infrastructurii.


Atentatele de la 11 septembrie au afectat micile afaceri din Lower Manhattan din preajma World Trade Center, distrugând sau ducând la mutarea a 18.000 dintre acestea. Small Business Administration a oferit ajutoare în împrumuturi. Aproximativ 2.87 milioane de metri pătraţi de spaţii de birouri din Lower Manhattan au fost avariate sau distruse. Mulţi s-au întrebat dacă aceste locuri de muncă vor reapărea şi dacă se va mai reface baza de impozitare. Studiile asupra efectelor economice ale atentatelor 9/11 arată că piaţa imobiliară a spaţiilor de birouri din Manhattan şi locurile de muncă din birouri au fost mai puţin afectate decât se credea iniţial din cauza nevoii industriei serviciilor financiare de interacţiune faţă în faţă.


Apaţiul aerian nord-american a fost închis timp de câteva zile după atacuri şi numărul de călătorii aeriene a scăzut după deschidere, ceea ce a dus la o scădere de aproape 20% a capacităţii de transport aerian, şi la exacerbarea problemelor financiare din industria aeriană americană.


Efecte asupra sănătăţii
Miile de tone de resturi toxice rezultate în urma prăbuşirii Turnurilor Gemene au constat din peste 2.500 de contaminanţi, inclusiv substanţe cancerigene cunoscute. Aceasta a condus la îmbolnăviri grave în rândul angajaţilor serviciilor de salvare şi recuperare, pe care mulţi le leagă direct de expunerea la dărâmături. De exemplu, ofiţerul NYPD Frank Macri a murit de cancer la plămâni cu metastaze în tot corpul la 3 septembrie 2007; familia sa consideră cancerul ca fiind rezultatul orelor petrecute la locul atentatelor şi au cerut compensaţii pentru moartea la datorie, ceea ce municipalitatea nu a decis încă. Efectele asupra sănătăţii s-au extins şi asupra unor locuitori, studenţi şi persoane care lucrau în zona Lower Manhattan şi în zona Chinatown. Câteva morţi au fost legate de praful toxic cauzat de prăbuşirea World Trade Center şi numele victimelor vor fi incluse pe monumentul World Trade Center. Există speculaţii ştiinţifice cum ca expunerea la diverşi produşi toxici din aer ar putea avea efecte negative asupra dezvoltării fetale. Din cauza acestui potenţial pericol, un centru de sănătate pentru copii cercetează copiii ale căror mame au fost gravide în timpul prăbuşirii WTC, şi locuiau sau lucrau în apropierea turnurilor World Trade Center.


În tribunale încă se mai dispută chestiuni legale privind costurile bolilor. La 17 octombrie 2006, judecătorul federal Alvin Hellerstein a respins refuzul primăriei New York City de a suporta costurile tratamentelor angajaţilor serviciilor de salvare, permiţând declanşarea a numeroase alte procese împotriva municipalităţii. Ofecialii guvernamentali au fost acuzaţi că au cerut publicului să se întoarcă în zona Lower Manhattan în săptămânile imediat de după atentate. În perioada imediat următoare, Christine Todd Whitman, administrator al Agenţiei Americane pentru Protecţia Mediului a fost criticată pentru că a declarat incorect că zona este sigură din punct de vedere ecologic. Preşedintele Bush a fost criticat pentru că s-a amestecat în interpretările şi deciziile EPA privind calitatea aerului. Primarul Giuliani a fost şi el criticat pentru că a cerut personalului din domeniul financiar să se întoarcă rapid în zona Wall Street.

 


Investigarea

Comisia 9/11
Comisia Naţională de Anchetă a Atentatelor Teroriste împotriva Statelor Unite (Comisia 9/11), prezidată de fostul guvernator al statului New Jersey Thomas Kean, s-a înfiinţat spre sfârşitul anului 2002 pentru a pregăti o descriere completă a circumstanţelor din jurul atacurilor, inclusiv gradul de pregătire pentru eventualitatea lor şi răspunsul imediat. La 22 iulie 2004, Comisia 9/11 a publicat un raport final. Comisia şi raportul ei au fost supuse unor critici diverse.


Prăbuşirea World Trade Center
National Institute of Standards and Technology a efectuat o anchetă asupra prăbuşirii Turnurilor Gemene şi a clădirii WTC 7. Scopurile acestei anchete au fost determinarea motivului prăbuşirii lor, numărul victimelor şi procedurile de proiectare şi gestiune a World Trade Center. Investigaţia prăbuşirii WTC 1 şi WTC 2 s-a încheiat în octombrie 2005, iar ancheta prăbuşirii clădirii WTC 7 s-a încheiat în august 2008. Raportul a concluzionat că izolaţia antiincendiu a structurilor de oţel ale Turnurilor Gemene a fost îndepărtată de impactul iniţial cu avioanele şi că dacă aceasta nu s-ar fi întâmplat, probabil că turnurile ar fi rămas în picioare. Această concluzie a fost confirmată şi de un studiu independent efectuat de Universitatea Purdue.


W. Gene Corley, directorul primei anchete, a comentat că „turnurile au rezistat chiar surprinzător de bine. Avionul teroriştilor nu a dus la prăbuşirea turnurilor; vinovat a fost incendiul ce a urmat. S-a dovedit că se pot rupe şi două treimi din coloanele de rezistenţă a unui turn şi clădirea tot rămâne în picioare.” Incendiile au slăbit structurile care susţineau podelele, ceea ce a dus la îndoirea acestora. Podelele îndoite au tras de coloanele exterioare de oţel până când acestea s-au îndoit înspre interior. Cu avariile coloanelor din centru, cele exterioare n-au mai putut susţine clădirile, ceea ce a dus la prăbuşirea acestora. În plus, raportul susţine că scările interioare ale turnurilor nu au fost întărite adecvat pentru a furniza căi de ieşire în caz de incendiu pentru persoanele din zonele de impact. NIST a concluzionat că incendiile necontrolate din clădirea WTC 7 au determinat încălzirea grinzilor şi apoi „au cauzat distrugerea unei coloane critice de susţinere, care a dus mai departe la o prăbuşire progresivă a etajelor”.


Ancheta internă a CIA
Inspectorul General al CIA a efectuat o analiză internă a acţiunilor CIA dinainte de 9/11, şi a fost extrem de critic la adresa oficialilor superiori ai CIA pentru că nu au făcut tot posibilul pentru a combate terorismul, pentru că nu au reuşit să-i oprească pe teroriştii de la 11 septembrie, Nawaf al-Hazmi şi Khalid al-Mihdhar, când aceştia au intrat în Statele United States şi pentru că nu au dat informaţii despre cei doi la FBI.


În mai 2007, senatori democraţi şi republican au emis legi care au cerut CIA să publice rapoarte interne investigative. Unul dintre iniţiatorii legilor, senatorul Ron Wyden a declarat că „poporul american are dreptul să ştie ce făcea CIA în acele luni critice dinainte de 9/11.... voi susţine asta până când publicul primeşte informaţiile.” Raportul investighează responsabilităţile individuale ale personalului CIA dinainte şi de după atentatele de la 11 septembrie. Raportul a fost terminat în 2005, dar detaliile sale nu au fost date publicităţii.

 


Reconstrucţia

În ziua atacurilor, primarul oraşului New York Rudy Giuliani a declarat, „Vom reconstrui. Vom reveni mai puternici decât înainte, din punct de vedere politic, din punct de vedere economic. Conturul oraşului va fi reîntregit.” Lower Manhattan Development Corporation, având misiunea de a coordona eforturile de reconstrucţie de la World Trade Center, a fost criticată pentru că a făcut prea puţin cu fondurile uriaşe destinate reconstrucţiei. Pe locul uneia dintre clădirile distruse total, World Trade Center 7, se află astăzi un nou zgârie-nori, terminat în 2006. World Trade Center 1 este în reconstrucţie şi va avea 541 m la terminarea sa în 2011, urmând să devină una dintre cele mai înalte clădiri din America de Nord, după Chicago Spire şi după Turnul CN din Toronto. Încă trei turnuri urmează a fi construite între 2007 şi 2012 pe acel loc, şi vor fi amplasate la o stradă spre est de unde se aflau turnurile iniţiale. După recesiunea de la sfârşitul primului deceniu al secolului al XXI-lea, proprietarii terenurilor au declarat că lucrările ar putea fi întârziate până în 2036. Secţiunea avariată din Pentagon a fost reconstruită şi reocupată în mai puţin de un an după atentate.

 


Comemorări

În zilele imediat următoare atentatelor, s-au ţinut numeroase comemorări ale victimelor în toată lumea. Au fost puse numeroase fotografii la Ground Zero. Un martor a declarat că nu poate să uite „chipurile victimelor nevinovate care au fost ucise. Fotografiile lor sunt peste tot, pe cabinele telefonice, stâlpii de iluminat, pereţii staţiilor de metrou. Totul îmi amintea de o uriaşă înmormântare, oamenii tăcuţi şi trişti, dar şi foarte drăguţi. Înainte, New York îmi dădea o senzaţie rece; acum oamenii îşi întind mâinile să se ajute unii pe alţii.”

Unul dintre primele monumente dedicate victimelor a fost Tribute in Light, o instalaţie de 88 de reflectoare pusă la picioarele turnurilor World Trade Center care proiectau pe cer două coloane verticale de lumină. În New York, s-a ţinut un concurs pentru proiectarea unui monument potrivit la locul atentatelor. Proiectul câştigător, Reflecting Absence, a fost ales în august 2006, şi constă din două bazine la picioarele turnurilor împreună cu o listă a numelor victimelor într-un spaţiu memorial subteran. Planurile pentru construirea unui muzeu au fost puse în aşteptare din cauza abandonării proiectului International Freedom Center în urma plângerilor familiilor multora dintre victime.


Monumentul de la Pentagon a fost terminat şi s-a deschis publicului la 11 septembrie 2008, la 7 ani după atacuri. El constă dintr-un parc cu 184 de bănci aşezate cu faţa spre Pentagon. Când Pentagonul a fost restaurat în 2001–2002, s-au construit o capelă şi un monument interior, în locul în care zborul 77 a căzut în clădire.


La Shanksville, se va construi un monument permanent cu nişte copaci sculptaţi formând un cerc în jurul locului prăbuşirii, tăiat de calea avionului, iar numele victimelor vor fi scrise pe clopote de vânt. Un monument demporar se află la 450 m de locul prăbuşirii. Pompierii din New York City au donat un monument pompierilor voluntari din Shanksville. Este o cruce din oţel din World Trade Center montată pe o platformă în formă de pentagon. A fost instalat lângă sediul pompierilor la 25 august 2008.


În alte locuri, se construiesc numeroase alte monumente, şi familiile victimelor au înfiinţat societăţi de caritate şi burse împreună cu numeroase alte organizaţii şi persoane.


Bibliografie (surse)
1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Atentatele_din_11_septembrie_2001

 

Dacă doriţi să îmbunătăţiţi textul sau să adăugaţi imagini noi la acest articol transmiteţi varianta dvs pe istorialumii@gmail.com . Textul îmbunătăţit îl solicităm în format MS Word (.doc) sau Notepad (.txt). Important: indicaţi în mesaj denumirea articolului de redactat  Scrie-ne acum noi detalii pentru a îmbunătăţi acest articol !


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta regiunilor Moldovei de-a lungul istoriei, sursă:wikipedia.org
Harta regiunilor Moldovei de-a lungul istoriei, sursă:wikipedia.org
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md