Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Radu Şerban, domn al Munteniei (an incert - 1611)

Radu Şerban, domn al Munteniei, frescă în Biserica Domneasca din Tirgoviste, sec.XVII
Radu Şerban, domn al Munteniei, frescă în Biserica Domneasca din Tirgoviste, sec.XVII
 
Radu Şerban a fost un domn al Ţării Româneşti între august 1602 şi decembrie 1610 şi între iunie 1611 - septembrie 1611, pretins nepot al lui Neagoe Basarab.
Ca boier, Radu Şerban avea curtea în satul Coiani (azi Mironeşti, pe malul Argeşului, la sud de Bucureşti). Pe moşia moştenită la Comana a reclădit în 1588 mănăstirea Comana. A ajuns la tron cu sprijinul marilor boieri Preda şi Radu Buzescu, care, bucurându-se de o mare autoritate politică şi militară, i-au tutelat domnia. Bun militar, Radu Şerban a continuat politica lui Mihai Viteazul de eliberare a ţării de sub turci şi de apropiere de Habsburgi. A avut lupte cu turcii, tătarii şi cu principii Transilvaniei, Moise Szekely şi Gabriel Bathory, sprijiniţi de Poarta Otomană, pe care i-a înfrânt în două bătălii, lângă Braşov (1603 şi 1611). A fost înlăturat de la domnie de Radu Mihnea, cu ajutor turcesc.
 
În timpul domniei sale s-a ridicat Mănăstirea Cernica.
 
Vezi şi...

Bibliografie (surse)
  1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_%C5%9Eerban_(domnitor)

Dacă doriţi să îmbunătăţiţi textul sau să adăugaţi imagini noi la acest articol transmiteţi varianta dvs pe istorialumii@gmail.com . Textul îmbunătăţit îl solicităm în format MS Word (.doc) sau Notepad (.txt). Important: indicaţi în mesaj denumirea articolului de redactat  Scrie-ne acum noi detalii pentru a îmbunătăţi acest articol !


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta Republicii Democratice Moldoveneşti (1918) suprapusă cu R.A.S.S.M.(1924) şi Republica Moldova (1991)
Harta Republicii Democratice Moldoveneşti (1918) suprapusă cu R.A.S.S.M.(1924) şi Republica Moldova (1991)
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md