




La 21 noiembrie 1615 Alexandru Movilă înfrînge pe Ştefan Tomşa în lupta de la Tătăreni şi devine domn al Principatului Moldova.
La 21 noiembrie 1691 este semnată Diploma leopoldiană prin care principele Transilvaniei este subordonat direct împăratului şi beneficiază de un statut separat care confirmă privilegiile celor trei naţiuni politice - maghiari, saşi şi secui - şi drepturile celor patru religii recepte (catolică, calvină, luterană şi unitariană). Legislaţia principatului Transilvania rămîne în vigoare, abolit fiind însă, dreptul la rezistenţa faţă de coroană al nobilimii. Transilvania este obligată să achite o contribuţie de 50 000 taleri în timp de pace şi 400 000 florini renani în timp de război.
La 21 noiembrie 1784 împăratul Austriei Iosif al II-lea ordonă reprimarea de către armată a răscoalei ţărăneşti din Transilvania sub conducerea lui Horea, Cloşca şi Crişan.
| Thomas Edison cu cea mai importantă invenţie a sa - fonograful | Fonograful lui Thomas Edison, inventat în 1977 |
La 21 noiembrie 1877 Thomas Edison a anunţat inventarea fonografului, un aparat care putea înregistra şi reda sunete, cea mai importantă invenţie a savantului american.
Edison a realizat aparatul în timp ce incerca să înregistreze convorbirile telefonice. Experimentele făcute în laboratorul său din Menlo Park, New Jersey, l-au condus spre o descoperire care l-a facut celebru.
El a reusit nu doar sa inregistreze pe cilindrul aparatului sau melodia “Mary had a little lamb” (“Mary avea un miluşel”) ci şi să o reproducă. La scurtă vreme şi-a prezentat în public invenţia, americanii numindu-l “Vrajitorul din Menlo Park”. Edison s-a inspirat pentru realizarea fonografului din ideile americanului Charles Tainter.
Popularitatea aparatului minune a crescut rapid, din 1906 fiind puse în vânzare, prin compania fondată de Edison, mai multe înregistrări cu piese din musicaluri. Inventatorul american a continuat sa perfectioneze fonograful, pâna la apariţia radioului acesta fiind principala sursă de divertisment.
La 21 noiembrie 1880 după decesul unicei sale fiice Maria, domnitorul Carol I al României semnează la Sigmaringen-Germania actul de familie prin care prinţul Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, nepot de frate al lui Carol I, devine moştenitor prezumtiv al tronului României.
La 21 noiembrie 1896 se formează în România un nou guvern liberal prezidat de Petre S.Aurelian.
| Ion C. Inculeţ (1884-1940), Preşedintele Sfatului Ţării a Republicii Democrate Moldoveneşti |
La 21 noiembrie 1917, stil vechi (4 decembrie, stil nou) a avut loc şedinţa de deschidere a Sfatului Ţării - organ reprezentativ al populaţiei din fosta Basarabie ţaristă. În cadrul acestei prime ședințe Ion Inculeț a fost ales preşedinte. În decursul existenţei sale, Sfatul Ţării s-a întrunit în două sesiuni (cu 83 de şedinţe plenare şi două şedinţe particulare). Prima sesiune a fost pregătită de Biroul de organizare al Sfatului Ţării şi s-a desfăşurat în perioada 21 noiembrie 1917 - 28 mai 1918, iar cea de-a doua sesiune, a fost convocată prin Înalt Decret Regal, ţinându-şi lucrările între 25-27 noiembrie 1918.
Detalii... Sfațul Țării
La 20-21 noiembrie 1921 are loc Congresul I General al Partidului Ţărănesc, care şi-a desfăşurat lucrările la Bucureşti, România interbelică. Partidul a aprobat fuziunea cu succesorul de drept al Partidul Ţărănesc din fosta Basarabie ţaristă, uniune ce a fost realizată la 18 iulie 1821 precum şi proiectul de program de revendicări social-politice şi economice.
La 21 noiembrie 1927, în localul Liceului Nr.3 de băieţi din Chişinău, Româna interbelică, şi-a ţinut lucrările Congresul Foştilor Deputaţi din Sfatul Ţării, în cadrul căruia s-a sărbătorit un deceniu de la deschiderea şedinţelor Sfatului Ţării.
La 21 noiembrie 1933 Alexandru Vaida-Voievod demisionează din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc din România interbelică. Ion Mihalache devine preşedintele partidului.
Vezi şi ...
Bibliografie (surse):
Scrie-ne acum noi detalii pentru a îmbunătăţi acest articol !
|
|
|
|
|
|
|
|
| |||||
|
|
Comentarii: | |
| Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici |




