Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Mihail Kogălniceanu (1817 - 1891)

Mihail Kogălniceanu
(n. 6 septembrie 1817, Iaşi – d. 20 iunie 1891, Paris)
Om politic, gazetar, scriitor, "creierul" Unirii Principatelor Româneşti.
 
Mihail Kogălniceanu, 1817-1891
Mihail Kogălniceanu, 1817-1891
 
"N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întîiul tron din lume", afirma la Luneville, în Franţa, Mihail Kogălniceanu, cel care se considera, pe bună dreptate, „un adevărat fiu al secolului al XIX lea”. Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste contribuind activ în lupta pentru Unirea Principatelor Româneşti.
 
Mihail Kogălniceanu este fiu de basarabeni de pe Kogîlnic, dar născut la Iaşi la 6 septembrie 1817, om politic, democrat, istoric, scriitor, ziarist şi orator român. Şi-a făcut studiile în Franţa şi Germania (Berlin). A fost profesor de istorie naţională la Academia Mihăileană şi membru al Academiei Române, prim-ministru în Moldova (1860-1861), apoi prim-ministru al României (1863-1865). Mihail Kogălniceanu a fost căsătorit cu Ecaterina Jora (1827-1907), văduva colonelului Iorgu Scorţescu.
 
În 1839, Kogălniceanu redactează "Foaea sătească a prinţipatului Moldovei", publicaţie nevinovată cu efecte modeste, dar sigure. Rugîndu-se lui Dumnezeu „să ne păstreze români (subl. n.)" în aprilie 1840, în "Întroducţie", publicată în „Arhiva românească", Mihail Kogălniceanu propune să se publice o colecţie a tuturor cronicarilor Valahiei şi Moldovei, „spre a le păstra românilor", colecţie ce va fi publicată în 1841 în 6 volume. Avem, deci, o recunoaştere directă de către Kogălniceanu a apartenenţei sale la naţionalitatea română.

În „Cuvînt pentru deschiderea cursului de istorie naţională în Academia Mihăileană", rostit la 24 noiembrie 1843, M. Kogălniceanu spune, printre altele: „Departe de a fi părtinitorul unui simtiment de ură către celelalte părţi a neamului meu, eu privesc ca Patria mea (passim subl. n.), toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte, şi ca istoria naţională, istoria Moldaviei întregi, înainte de sfîşierea ei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania. Această istorie este obiectivul cursului meu; întinzîndu-mă,. .., mai mult asupra întîmplărilor Moldaviei, nu voiu trece subt tăcere şi faptele vrednice de însămnat a celorlalte părţi a Daciei, şi mai ales a românilor din Valahia, cu cari suntem fraţi şi de cruce, şi de sînge, şi de limbă, şi de legi".
 
Deja în august 1848, în „Dorinţele partidei naţionale din Moldova", M. Kogălniceanu propunea Unirea Moldovei cu Muntenia, „o Unire care este dictată atît de vederat prin aceeaşi origine, limbă, obiceiuri şi interese". El spunea: „...Pe lîngă toate aceste radicale instituţii, singurele cari ne pot regenera Patria, apoi partida naţională mai propune una, ca cunună tuturor, ca cheia boltei, fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional; aceasta este Unirea Moldovei cu Ţara Românească, Unire dorită de veacuri de toţi românii cei mai însemnaţi ai amînduror Principatelor, o Unire pe care, după spiritul timpurilor, cu armele în mînă au vroit să o săvîrşească Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, carele şi ajunsese a se intitula: Cu mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti, al Moldovei şi al Ardealului".

Românismul, conştiinţa naţională românească ale moldoveanului M. Kogălniceanu se resimt în fiece frază ieşită de sub pana lui. Din programul ziarului lui M. Kogălniceanu „Steaua Dunării", care a văzut lumina tiparului la 1 octombrie 1855 (cenzura nu a îngăduit a se numi, potrivit dorinţei redactorului, - „Unirea"), reproducem cîteva pasaje care-l caracterizează pe unul dintre cei mai străluciţi oameni politici ai Moldovei din sec. XIX: „Acest jurnal este „Steaua Dunării Române"; prin urmare, politica sa nu poate să fie decît politica seculară a românilor, politică naţională care - spre onoarea publiciştilor noştri - se urmează şi se sprijină de întreaga presă românească,..., politică care se rezumă în aceste cuvinte: autonomia Principatelor, Unirea Principatelor". „Unitatea Principatelor, scrie Kogălniceanu, a fost visul de aur, ţelul isprăvilor a marilor bărbaţi ai României, a lui Iancu Huniad ca şi a lui Ştefan cel Mare, ca şi a lui Mihai Viteazul, a lui Vasile Vodă, ca şi a lui Matei Basarab. Unirea Principatelor a fost ţelul gîndurilor şi a celor mai străluciţi dintre domnii fanarioţi; şi cu toată apăsarea străină, totuşi legislatorii noştri din 1830 au înscris în articolul 425 al Legii Fundamentale de atunce (Regulamentul organic - notă) aceste cuvinte repetate din secol în secol pînă astăzi de toate inimile române:Art. 425. Începutul, religia, obiceiurile şi asemănarea limbii lăcuitorilor acestor două Principate, precum şi trebuinţele a ambelor părţi, cuprind din însuşi descălecarea lor elementele nedespărţitei Uniri, care s-a împiedicat şi s-a întîrziat din întîmplătoarele împrejurări. Mîntuitoarele folosuri a rodului ce s-ar naşte din întrunirea acestor două ţări sunt netăgăduite! etc. etc.".
 
Harta Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, 1859
Harta Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, 1859
 
Unirea Principatelor, continuă eminentul bărbat al României, inclusiv al Moldovei, este dar dorinţa vie şi logică a marii majorităţi a românilor". „Românii, declară Kogălniceanu, au dovedit că sunt demni de libertate".

În articolul „Profesie de credinţă" Kogălniceanu declară: „Sunt şi voi fi toată viaţa mea pentru Unirea Principatelor Române (subl. n.). Voturile din 5 şi 24 ianuarie 1859, prin care am înălţat pe Alexandru Ioan I pe tronul Principatelor Unite, nefiind decît sublime expresie a eternei dorinţi a românilor, voi susţine cu orice preţ tronul la a cărui fundare am participat şi eu".

La nouă ani de la Revoluţia din 1848, Kogălniceanu participă ca deputat de Dorohoi la adunarea ad-hoc de la Iaşi unde este chemat să se pronunţe în privinţa Unirii. M. Kogălniceanu nu numai că vroia Unirea Principatelor Române, ci era şi un partizan hotărît al independenţei românilor. Dar, spune el, nu poate fi fericire fără libertate, nu poate fi libertate fără putere, nu vom fi puternici decît atunci cînd vom fi uniţi". Ghidat de aceste convingeri, crezînd în idealul Unirii, Kogălniceanu declară următoarele în Adunarea ad-hoc a Moldovei: Acelaşi popor omogen, identic ca nici unul altul, pentru că avem acelaşi început, acelaşi nume, aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceeaşi istorie, aceeaşi civilizaţie, aceleaşi instituţii, aceleaşi legi şi obiceiuri, aceleaşi temeri şi aceleaşi speranţe, aceleaşi trebuinţe de îndestulat, aceleaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri în trecut, acelaşi viitor de asigurat şi, în sfîrşit, aceeaşi misie de împlinit".

Cine ar mai putea pune la îndoială, întrebăm noi, conştiinţa românească a acestui moldovean (moldovean sub aspect teritorial, regional, geografic), a acestui român moldovean cu numele de Mihail Kogălniceanu?

Pe bună dreptate, marele istoric român, tot de origine moldovenească, Nicolae Iorga, spune despre Mihail Kogălniceanu ca este un „genial bărbat de stat" care „domină ca un uriaş istoria modernă a României", că „ideile naţionale, pe care s-a întemeiat România, sunt ideile lui M. Kogălniceanu de la 1840 pînă la 1859".
 
Sfetnic al domnitorului Al.I.Cuza, ministru, apoi prim-ministru al României, în perioada 1863 – 1865, Kogălniceanu a avut un rol hotărîtor în adoptarea unor reforme cruciale. Ca ministru de externe al ţării în 1867 şi în perioada 1877–1878, Mihai Kogălniceanu şi-a legat numele de actul proclamării independenţei de stat a României.
 
Monumetul lui Mihail Kogălniceanu, Bucureşti, România
Mormîntul lui Mihail Kogălniceanu, Iaşi, România
Monumetul lui Mihail Kogălniceanu, Bucureşti, RomâniaMormîntul lui Mihail Kogălniceanu, Iaşi, România
 
Mihail Kogălniceanu a decedat la Paris pe data de 20 iunie 1891. A fost înmormîntat la Cimitirul "Eternitatea" din Iaşi.
 
La 20 iunie 2010, s-au împlinit 119 ani de la moartea unuia din cei mai mari basarabeni pe care i-a avut România. De fapt, România ca stat, există şi datorită acestui mare bărbat al neamului românesc.
 
 
Articol realizat prin implicarea: VE, cititorul nostru
 
 
Bibliografie (surse):
  1. Conştiinţa naţională a românilor moldoveni - Gheorghe Ghimpu (http://spiritromanesc.org/files/Constiinta_Nationala_a_Romanilor_Moldoveni_Gheorghe_Ghimpu.pdf)
  2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Kogalniceanu
  3. Maria Platon, Dacia literară supt redacţia lui Mihail Kogălniceanu, Bucureşti, Editura Minerva, 1972
  4. Alexandru Zub, Mihail Kogălniceanu. 1817-1891. Biobibliografie, Ed. Enciclopedică Română/ Ed. Militară, Bucureşti, 1971
  5. Alexandru Zub, Mihail Kogălniceanu istoric, Ed. Junimea, Iaşi, 1974
  6. Alexandru Zub, Mihail Kogălniceanu, arhitect al României moderne, Ed. Institutul European, Iaşi, 2005
  7. George Cristea Nicolescu, Mihail Kogălniceanu (1946)
  8. A.D. Xenopol , Mihail Kogalniceanu, 1895

Dacă doriţi să îmbunătăţiţi textul sau să adăugaţi imagini noi la acest articol transmiteţi varianta dvs pe istorialumii@gmail.com . Textul îmbunătăţit îl solicităm în format MS Word (.doc) sau Notepad (.txt). Important: indicaţi în mesaj denumirea articolului de redactat  Scrie-ne acum noi detalii pentru a îmbunătăţi acest articol !


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta Munteniei în timpul domniei lui Mircea cel Batrîn
Harta Munteniei în timpul domniei lui Mircea cel Batrîn
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md