Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Alexandru cel Bun (1400 - 1432)

Domn al Moldovei
(se proclamă domn la 23 aprilie 1399)
domneşte efectiv din 29 iunie 1400* – 1 ianuarie 1432
 
Alexandru cel Bun, domn al Moldovei, fragment frescă de la mănăstirea Suceviţa  

Portret lipsă!

 predecesor - Iuga Ologul
Portret lipsă

Alexandru cel Bun, domn al Moldovei, fragment frescă de la mănăstirea Suceviţa

 succesor -Iliaş I

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Muşatinul, vine la domnia Ţării Moldovei susţinut militar de Mircea cel Bătrîn (domn al Munteniei), care îşi dorea un aliat în scaunul de la Suceava. Predecesorul său, la domnia Moldovei, Iuga, este luat ostatic în Muntenia de Mircea cel Bătrîn, unde probabil şi va muri ulterior fără a reveni în Moldova.

A fost un domn paşnic, de unde şi porecla de "cel Bun", un bun gospodar, continuînd politica de extindere dusă şi de Roman I Voievod. Ţara Moldovei s-a întins încetul cu încetul de la nucleul unde se formase, regiunea din nord-vest cu capitala la Suceava, cu marele oraş Baia din ce în ce mai mult. Moldova lui Alexandru cel Bun se întindea pînă la Marea Neagră, icluzînd şi Cetatea Albă la Nistru, mare cetăţuie, veche de pe vremea bizantinilor, deţinută apoi de negustorii genovezi. În momentul cînd Moldova devine stăpînă pe această regiune, Cetatea Albă este încă în mîna genovezilor care acceptă însă suzeranitatea voievodului moldovean. Mai tîrziu, în vremea lui Ştefan cel Mare, deasupra unei întrări pe cetate, se va afla stema Moldovei, capul de zimbru sau, mai corect, de bour, stemă ce se mai vede şi astăzi.

Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă şi ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerţul, confirmînd negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat pentru prima oară şi oraşul Iaşi.

Pînă la Alexandru cel Bun Voievod, numirea lui Iosif ca Mitropolit în Moldova nu era primită de Patriarhul de la Constantinopol care vroia să impună un mitropolit grec, fapt ce a creat o mare schismă între biserica moldovenească şi Patriarhia ecumenică (Patriarhia Constantinopolului). Meritul lui Alexandru cel Bun a fost obţinerea acordul Patriarhului de recunoaştere a lui Iosif ca mitropolit canonic asupra întregii Moldove în anul 1401. Delegatul în această privinţă a domnitorului a fost Grigore Ţamblac, originar din Tîrnova în Bulgaria, care a revenit de la Constantinopol cu un hrisov care recunoştea pe Iosif Mitropolit al Moldovei.

În 1402 (după alţi istorici în 1415) Alexandru cel Bun a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfîntului mucenic Ioan cel Nou. Înafară de consolidarea Mitropoliei Moldovei, Alexandru cel Bun a întemeiat două mănăstiri: Moldoviţa şi Bistriţa, în cea din urmă fiind ulterior înmormîntat.

 Alexandru cel Bun cu soţia şi clerul întîmpină moaştele sfinte ale Sfîntului mucenic Ioan cel Nou venite la Suceava

 Alexandru cel Bun cu soţia şi clerul întîmpină moaştele sfinte ale Sfîntului mucenic Ioan cel Nou venite la Suceava

Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a voievodului moldovean, care a menţinut echilibrul între Ungaria şi Polonia. Astfel, recunoscînd suzeranitatea lui Vladislav Jagello - a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415 fagaduindu-i acestuia sfat şi ajutor împotriva oricarui duşman - Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în faţa oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecînd prin Moldova, de gurile Dunarii, mai precis de cetăţile Chilia şi Cetatea Albă.

Acordul dintre Polonia şi Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărţire a unui teritoriu românesc în sfere de influenţă. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru şi-a onorat întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea suzeranităţii regelui polon şi datorită contradicţiilor polono-maghiare.

Alexandru cel Bun este totuşi vasal al regelui Poloniei. Sunt documente despre împrejurările în care a prestat jurământul împreună cu boierii lui, şi nu numai atît, este şi o altă dovadă că şi-a îndeplinit îndatoririle de vasal şi a participat la o luptă celebră între polonezi şi cavalerii teutoni. Aceşti urmaşi ai cavalerilor cruciaţi din Palestina erau stabiliţi în nordul Poloniei, justificîndu-şi prezenţa prin misiunea de a-i creştina pe acei păgîni care mai rămăseseră în nord-estul continentului: lituanienii. De-atunci a rămas în limba română expresia „liftă păgînă": la origine era „litvă păgînă"!

Lituanienii rămân păgîni pînă pe la sfîrşitul veacului al XIV-lea. Lituanienii sunt foarte buni ostaşi, şi în frunte cu voievodul lor se întind peste ţări de limbă rusă sau ruteană. Lituania, pe la 1350, îngloba teritoriile de astăzi ale Lituaniei, Bielorusiei, sudul şi vestul Ucrainei (ţara Galiţiei). Era mai mare decît Polonia. Regele Poloniei a reuşit să încheie alianţă cu marele duce al Lituaniei prin căsătorii şi, neavînd urmaş în linie bărbătească, i-a urmat la tron Vladislav Jagetto, voievodul lituanian care s-a creştinat. Aşadar, pe la 1390, unită cu Lituania, Polonia devine de două ori mai mare. Cu vremea însă, polonezii (noi ziceam pe vremea aceea: leşii, după numele unui trib de-al lor zis leah), mai de timpuriu creştinaţi şi mai înaintaţi în civilizaţie, vor asimila parţial Lituania, şi vor fi principalul element în această uniune polono-lituaniană.

Duşmanul polonezilor şi lituanienilor este ordinul cavaleresc german care s-a stabilit pe teritoriul numit pînă la ultimul război mondial Prusia orientală, împiedicînd accesul Poloniei la Marea Baltică. De-atunci se duc periodic lupte între cavalerii teutoni, temuţi războinici, şi regele Poloniei. La o mare bătălie care s-a dat la 1410 la Tannenberg sau Grunwald (ambele nume sunt valabile), Moldova lui Alexandru cel Bun a trimis un contingent de 400 de călăreţi. Pare o cifră derizorie, dar pentru acea epocă nu însemna puţin.

Aceşti călăreţi, e interesant ce spune cronica, au fost cei care au hotărît soarta bătăliei aplicînd o tactică militară pe care o regăsim la Asăneşti, cei care, la 1205, la Adrianopol, ajutaţi de cavaleria cumană, înving pe cruciaţii francezi şi-l fac prizonier pe împăratul Baldovin al Constantinopolului. Atacă frontal, iar cînd ajung în faţa duşmanului se opresc brusc, cum fac încă şi azi arabii, şi se prefac că fug. Cavalerii, îmbrăcaţi în armuri, se iau după ei, dar, fiind greoi, se împrăştie. Cavaleria uşoară se opreşte brusc din nou şi îi înconjoară, cîte trei-patru împotriva unuia, şi îi distrug pe cavaleri. Această tactică e încă o dovadă că de la cumani au deprins românii în Evul Mediu arta militară: avem, la un interval de 200 de ani, exact aceeaşi tactică a cavaleriei uşoare pentru a hotărî soarta unei bătălii.

Alexandru cel Bun însă, cu toate că l-a ajutat încă o dată pe regele Poloniei în 1422 - Bătălia de la Marienburg, la sfîrşitul domniei sale s-a aliat cu Ungaria şi cu Ordinul Teutonic împotriva Poloniei, ca să pună stăpânire pe ţinutul Pocuţiei, dat amanet de regele Poloniei unui predecesor al lui Alexandru, în schimbul unui împrumut de 3 000 de ruble de argint, niciodată restituit. Această nefericită „afacere" va strica periodic relaţiile polono-moldovene timp de o sută de ani.

De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova şi Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia şi Cetatea Albă, dar Alexandru a reuşit să le apere. Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia şi Ungaria. În urma lui au ramas mai multi fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul.

Losonczi Margit, soţia domnitorului, fiică de nobil maghiar, mama voievodului Petru I Muşat contribuie foarte mult la sprijinul acordat catolicilor. Sub patronatul ei franciscanii veniţi de la manastirea din Şumuleu (azi Şumuleu-Ciuc, Jud. Harghita) o mănăstire în Bacău încă din anul 1390. Construirea bisericii gotice, care se află pe locul bisericii actuale se poate data tot în această perioadă.

 Mormîntul lui Alexandru cel Bun şi a soţiei Ana în cadrul mănăstirii Bistriţa
 Mormîntul lui Alexandru cel Bun şi a soţiei Ana în cadrul mănăstirii Bistriţa
 
Vezi şi ... 

         - Lista domnitorilor Moldovei

 
 
Bibliografie (surse)
 
1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_cel_Bun
2. Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, editura Humanitas, Bucureşti 2002
 

Dacă doriţi să îmbunătăţiţi textul sau să adăugaţi imagini noi la acest articol transmiteţi varianta dvs pe istorialumii@gmail.com . Textul îmbunătăţit îl solicităm în format MS Word (.doc) sau Notepad (.txt). Important: indicaţi în mesaj denumirea articolului de redactat  Scrie-ne acum noi detalii pentru a îmbunătăţi acest articol !


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta Moldovei pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare, 1483
Harta Moldovei pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare, 1483
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2014 istoria.md