Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Contribuţii româneşti la edificarea Rusiei (1633 - 1913)

 

Autor: Mircea Rusnac, Doctor în Istorie

 

Când două popoare vieţuiesc unul în vecinătatea celuilalt, este firesc ca ele să aibă destule interferenţe între ele. În caz că gradul de civilizaţie este la fel de ridicat, aceste popoare fac între ele un schimb aproximativ echitabil de valori. Mai ales dacă apare şi rolul minorităţilor, legăturile celor două ţări pot deveni trainice. Şi nu este exclus ca multe dintre personalităţile reprezentative ale unui stat să fie de altă origine etnică. Acest lucru este valabil în toate domeniile vieţii: economic, social, politic, cultural.

Cu totul alta este situaţia când popoarele respective se află în stadii diferite ale civilizaţiei. Logic, poporul mai înapoiat învaţă şi preia mai multe de la cel avansat. O persoană care în statul mai dezvoltat ar ocupa un loc oarecare în societate, ar putea fi mult mai de folos statului înapoiat. El poate fi folosit astfel încât, prin cunoştinţele lui, experienţa sa şi modul de gândire de care dă dovadă să aducă reale beneficii societăţii în care trăieşte, mai ales dacă se află deasupra mediei acestei societăţi.

Cea de-a doua variantă este valabilă şi în raporturile dintre români şi ruşi. Deşi nu au fost efectiv vecini decât din 1792, prin diverse împrejurări unii români au ajuns în Rusia şi au putut da acolo măsura întregii lor capacităţi. Ei s-au remarcat în special în domeniile politic, cultural şi religios, contribuind clar la edificarea statului rus modern. Numărul lor până la primul război mondial este imens şi de aceea este imposibil să ne referim la cei mai mulţi dintre ei. În continuare nu vom face decât să-i amintim în treacăt pe cei mai importanţi, dar şi aşa ne putem face o idee despre ceea ce datorează Rusia modernă contribuţiei aduse de poporul român.

În domeniul religios, nu se poate să nu fie amintit celebrul Petru Movilă, mitropolitul Kievului. El era fiul principelui moldovean Simion Movilă. La Kiev a dus o activitate culturală li religioasă deosebită, fondând şcoli religioase, un seminar teologic şi cunoscuta Academie spirituală numită „Movileană” (1633-1645). Prin această activitate remarcabilă, Petru Movilă a pus baze serioase învăţământului în limba rusă. Tot el a scris pentru ruşi un catehism ortodox. Despre el ruşii păstrau o amintire neştearsă. Venelin scria: „E întrebarea: care dintre cei doi bărbaţi cu numele de Petru este reformatorul îndrăzneţ al Imperiului rusesc şi căruia prin urmare i se cuvine titlul istoric de «mare»: Petru I, împăratul Rusiei, sau Petru Movilă?” (1)

Şi, fiindcă se cunoaşte rolul jucat de biserică în viaţa poporului şi în dezvoltarea culturii sale, iată alţi lideri religioşi ruşi de origine română:

În 1415-1419 mitropolitul Volâniei şi Lituaniei era Grigore Ţamblac, pe care unele opinii îl consideră român. Un om foarte instruit era mitropolitul Azovului (1703-1711), românul Dosoftei. Alţi români preluau conducerea treburilor bisericeşti pe întinsul Rusiei: mitropolitul Voronejului, Pahomie Spakovski (1714-1723); mitropolitul Moscovei, Arsenie Stadniţki; episcopul Moghilăului şi Pereaslavului, Arsenie Berlo (1728-1744); Antonie, episcopul Cernigovului (1737) etc.

În domeniul cultural, contribuţiile au fost şi mai numeroase. Pe lângă Petru Movilă şi Dimitrie Cantemir, şi alţi români au pus temeliile culturii ruseşti moderne:

Antioh Cantemir, fiul lui Dimitrie Cantemir, a fost printre primii creatori ai literaturii profane ruseşti, prin satirele, fabulele şi epigramele sale (1720-1730). A fost considerat, şi pe bună dreptate, primul poet modern al Rusiei. De asemenea, el s-a ocupat şi de politică, fiind trimis de Petru cel Mare ca ambasador la Londra şi la Paris, cele mai importante capitale europene.

Nicolae Herescu, scriitor din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, profesor la Universitatea din Moscova, fondată în 1755, a inaugurat în literatura rusă, prin oda „Rosiada”, curentul pseudo-clasic, care în acea epocă era foarte la modă în Europa occidentală. Tot el este şi întemeietorul teatrului rusesc.

Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, omul cel mai instruit de la curtea ţarului Moscovei, Alexei Mihailovici, era spătarul moldovean Nicolae Milescu, poreclit Cârnul, primul ambasador al Rusiei la Pekin. Acesta a lăsat o lucrare cunoscută şi tradusă în numeroase limbi europene: „Călătoria de la Tobolsk la Pekin”.

Alte personalităţi culturale româneşti în Rusia au fost: filologul Pamvo Berândă, care a întocmit primul dicţionar slavo-ucrainean; astronomul Bour, care a activat în Rusia între 1711 şi 1730; Gredescu a fost sociolog; Buzescu a fost istoric al antichităţii; tot istorici au fost Nacu şi Bantâş-Kamenski; Cheltuială a scris istoria literaturii ruseşti; Sârcu şi Iaţimirski au fost reputaţi slavişti la Petersburg.

Nici în plan politic românii nu s-au lăsat mai prejos. Din rândul lor se remarcă marele comandant militar Dobrovenetin, cuceritorul Moghilăului (1711) şi Ianoş, cuceritorul Braţlavului. Să adăugăm că mulţi basarabeni vor ajunge în fruntea Rusiei. În 1903-1913, ministrul instrucţiunii publice al Imperiului rus a fost Leon Kasso, la origine român basarabean. În timpul ţarului Nicolae II, foarte puternici şi cunoscuţi erau Kruşevan şi Krupenski, şi ei la origine români. Ultimul, ca „maistru de ceremonial” al ţarului, a izbutit chiar să impună în fruntea Rusiei guvernul Kokovlov-Maklakov, alcătuit din prieteni şi apropiaţi de-ai săi. Se vorbea pe atunci despre o nouă dinastie în fruntea Rusiei, pe lângă cea a Romanovilor – a familiei Krupenski.

Alt basarabean, Dănilă Apostol, ajungea cel mai bun hatman al cazacilor.

Şi după revoluţia bolşevică se vor găsi basarabeni care să se situeze în fruntea imperiului. Amiralul Nemiţ a ajuns comisarul statului major al marinei, iar Frunză va fi unul dintre cei mai mari comandanţi ai armatei roşii, comisar al poporului (ministru) pentru apărare. (2)

Marea majoritate a acestora erau moldoveni, dar unii proveneau şi din alte părţi ale ţării, ca de pildă Herescu, originar dintr-o mare familie boierească din Muntenia.

Şi acum, fiindcă suntem în deplină cunoştinţă de cauză, să urmărim cum s-a manifestat recunoştinţa ruşilor pentru contribuţia acestor personalităţi la edificarea imperiului pravoslavnic!

 

Vezi şi...

Alte articole despre Basarabia Ţaristă aici...

 

Note:
1    Cultură şi civilizaţie. Conferinţe ţinute la tribuna Ateneului Român, Bucureşti, 1989, p. 300.
2    Ion G. Pelivan, La Bessarabie sous le regime russe, Paris, 1919; „Basarabia” – organ de propagandă naţională, Bucureşti, nr. 1-2, decembrie 1925, p. 10.

 


Comentarii:

Skull91

08.05.2011

Chiar daca provin de la Daci,Moldova si Romania cu timpul sunt diventate doua natiuni foarte diverse.

Skull91

08.05.2011

Nai tinut cont de faptul ca Moldova si Romania sunt doua natiuni diverse.asa ca pe teritoriul moldovei(numita basarabia prin anul 18..)locuesc Moldoveni si nu Romani.Chiar daca provin de la Daci.
Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta Cnezatului Moscovei, 1340-1462, sursă:wikipedia.org
Harta Cnezatului Moscovei, 1340-1462, sursă:wikipedia.org
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md