Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Organizarea Basarabiei - Răzeşii şi mazilii (1812 - 1918)

 

Autor: Mircea Rusnac, Doctor în Istorie


În schimb, celelalte clase sociale se vor păstra aproape intacte. Iar între acestea un loc deosebit îl ocupă clasa ţărănimii mijlocii, formată din răzeşi şi mazili.

Răzeşii erau descendenţii marilor proprietari de pământ moldoveni. Ei nu formau o clasă propriu-zisă, precum ţăranii, nobilii, mazilii sau duhovnicii. Răzeşia era o formă veche de posesiune a pământului, în virtutea căreia fiecare răzeş este proprietarul ereditar al pământului său. Şi în acest sens ei îşi aveau privilegiile garantate încă de vechii voievozi ai Moldovei, pe când strămoşii lor serveau în regimentele care apărau frontiera răsăriteană a ţării. Astfel, chiar şi la începutul secolului al XX-lea, răzeşii din ţinuturile Orhei, Iaşi sau Hotin păstrau încă amintirea marelui şi sfântului voievod Ştefan, denumit de ei frecvent „domnitor”, „crai”, „Vodă”, „împărat voinic”. Şi toţi ştiau acelaşi lucru: „Noi n-avem nadeluri, da pământu ni-i dat di la Ştefan Vodă. Di pi vremea ceia îi şi datina asta printre noi, să ni zicem unu la altu căpitane şi alţii să ni zică tot aşa, că-i ocaz straşnic pentru asta.” (1)

Ei nu erau obligaţi să muncească pe pământurile boierilor. Ca urmare, nu puteau presta corvezi nimănui. Graţie acestei independenţe, răzeşii, ca şi mazilii, au păstrat întotdeauna un sentiment de demnitate umană şi naţională, în ciuda grelelor timpuri prin care treceau.

O vreme răzeşii s-au bucurat de o oarecare atenţie din partea statului rus, care dădea chiar impresia că tinde să le confirme privilegiile. De exemplu, în 1846, în sarcina Sfatului provincial au fost adăugate examinarea şi soluţionarea chestiunilor despre dreptul la stare socială privilegiată a locuitorilor Basarabiei: mazili, boiernaşi, ruptaşi, rupta de visterie, rupta de camară. Dar, pe măsură ce timpul se scurgea şi autocraţia rusească se instala tot mai temeinic în Basarabia, drepturile răzeşilor vor începe să fie tot mai mult călcate în picioare.

Proprietăţile răzeşilor deveneau tot mai mult subiecte ale discordiei dintre ei sau cu boierii care emiteau pretenţii nelegitime asupra lor. Ele au stat la originea multor procese. Mulţi răzeşi au fost astfel deposedaţi de terenurile lor. Însă în numeroase cazuri ei se prezentau la Tribunal cu documente de proprietate datând chiar din epoca lui Ştefan cel Mare.

Mazilii erau descendenţii vechilor boieri destituiţi din funcţiile lor. Ei constituiau, după originea şi tradiţiile lor, adevărata nobilime moldovenească. Lor le era asigurată independenţa materială şi, prin prisma ei, de asemenea şi independenţa morală. Ei au păstrat din cele mai vechi timpuri privilegiile şi organizarea clasei lor, avându-şi propriul căpitan, şi ruşii, după anexarea Basarabiei, nu au putut decât să confirme aceste privilegii în anii 1818 şi 1847. Mazilii au conservat vechile statorniciri ale voievozilor moldoveni. Nimeni din lumea satelor nu ştia mai bine decât ei să relateze diferitele legende şi episoade din viaţa marilor voievozi moldoveni, în special din viaţa şi faptele lui Ştefan cel Mare. Ei au păstrat mai bine decât orice altă clasă socială conştiinţa naţională şi orgoliul naţional. Astfel, ei nu îşi căsătoreau niciodată fetele sau feciorii cu oameni de origine străină,  nemoldoveni, şi mai ales nu cu ruşi, considerând aceasta ca o pângărire a demnităţii lor naţionale.

Până în 1905 ruşii au încercat să restrângă drepturile organizaţiei mazililor, tinzând să le impună organizarea ţărănească comună, dar în anii aceia de frământări, 1905-1906, satele de mazili din volostele Corneşti, Chişcăreni sau Teleneşti s-au ridicat ca un singur om. Poliţia locală şi jandarmii regionali nu au fost capabili să restabilească ordinea, ba chiar au fost făcuţi prizonieri de răsculaţi. A fost necesar ca însuşi guvernatorul Basarabiei, Haruzin, să trimită un regiment de dragoni, care să procedeze după toate regulile strategiei de război, pentru a învinge. Represiunea a fost cruntă: instigatorii şi liderii mazililor au fost condamnaţi la muncă forţată şi deportaţi în Siberia. Abia după multe proteste şi intervenţii, drepturile mazililor au fost totuşi restabilite.

Nereuşind să suprime aceste două clase purtătoare ale idealurilor naţionalităţii româneşti, ruşii au făcut însă tot ce a depins de ei să le slăbească şi să le dezbine. Desigur, ei nu puteau fi decât îngrijoraţi de faptul că, de exemplu, răzeşii formau 12% din numărul ţăranilor în 1861. (2) Dar ei, dispunând de pământ cu drept de proprietate, puteau vinde sau schimba loturile pe care le deţineau, se puteau muta în alte sate sau chiar în oraşe. De aceea a început să se facă simţită tot mai mult o diferenţiere socială a răzeşilor; deja de la mijlocul secolului al XIX-lea, între ei puteau fi întâlniţi moşieri, negustori sau orăşeni, care deţineau peste o jumătate din totalul pământurilor răzeşeşti. (3) Dar, cu toate acestea, în rândurile acestei categorii, continuau să predomine micii proprietari şi răzeşii fără de pământ.

În orice caz, ei au păstrat neatinse limba, obiceiurile şi tradiţiile româneşti, făcând faţă cu cinste tuturor năpăstuirilor şi răutăţilor acelui secol. Din acest punct de vedere, ei se încadrau perfect între ţăranii basarabeni ai timpului, care au rămas neclintiţi în mijlocul tuturor furtunilor. Despre caracterul de aur al ţăranului român vorbea moşierul Brjozovski în 1864:

Spre cinstea ţăranilor din localitate (români), trebuie să le atribuim următoarele calităţi excelente. Obiceiurile lor sunt bazate pe cea mai sinceră stimă faţă de religie, cinste şi conştiinţă; cinstea lor în îndeplinirea obligaţiunilor ce şi-au luat asupra lor fără deosebire de faptul cine este contragentul lor – evreu, ţigan, nobil sau altcineva – este gratuită.

Eu am trăit în Rusia în multe puncte ale vastului său teritoriu, am studiat diferitele popoare ce o compun, dar un popor mai simpatic, cinstit, bun şi moral, cum sunt moldovenii locali, nu am întâlnit nicăieri.” (4)

Tot despre sufletul ţăranului român, Vighel scria în 1823: „În mijlocul sclaviei, ţăranii au păstrat o puritate excepţională de moravuri şi nu au fost niciodată atinşi de exemple rele; ei nu sunt nici hoţi, nici beţivi; fidelitatea conjugală şi castitatea tinerelor sunt virtuţi ancestrale şi nu există exmple de ţăran care să fi vândut cinstea femeii sau fiicei sale.” (5)

Iar Kruşevan adăuga: „Dacă privim cu atenţie faţa moldoveanului, vedem trăsături şi forme deosebit de fine, care indică o rasă veche, nobilă. Aici noi întâlnim feţe de tăietură caracteristică daco-romanilor, care ne amintesc sculpturile antice din epoca lui Traian. Profilul fin, energic, fruntea înaltă, nasul acvilin roman, părul negru buclat, ochii negri, capul mândru aşezat pe umeri, toate acestea ne amintesc figurile din Forul roman.” (6)

Asupra acestor urmaşi ai romanilor, rusificarea nu putea avea nicio înrâurire. În faţa puhoiului rusificator, poporul Basarabiei prefera să se risipească, luând drumul bejeniei, cum spunea Zaşciuk:

Poporul se întorcea în hotarele turceşti cu aceeaşi iuţeală, cu care puţin mai înainte tindea să vină sub adăpostul Rusiei uniconfesionale.” (7) Dar această populaţie nu se putea adapta în niciun caz la cultura rusească şi la felul de viaţă rusesc. În acest sens, Kviatkovskaia şi Raşkovici recunoşteau: „Moldovenii cu mare greutate îşi însuşeau alfabetul rusesc. Şcoala rusească n-a avut succes în Basarabia.” (8)

Elementul rusesc rămas în Basarabia nu a putut nici el exercita o influenţă cât de cât apreciabilă asupra ţăranilor români în ce priveşte rusificarea. Din contra, apărea chiar o situaţie paradoxală şi, probabil, neaşteptată pentru cei ce nu cunoşteau bine situaţia din regiune. Numai cunoscând-o, îşi puteau explica faptul că elementul rusesc sosit de pretutindeni în Basarabia devenea românesc în a doua generaţie. Românizarea aceasta, vizibilă şi la alte naţionalităţi din Basarabia, în special la ucrainieni, a fost determinată de simplul fapt al coexistenţei diferitelor naţionalităţi cu românii majoritari din Basarabia. Ea nu a avut nimic forţat sau opresiv, ci a decurs direct din natura lucrurilor: populaţia aflată pe o treaptă superioară de civilizaţie îi asimilează pe alogenii din preajma sa, mai ales dacă este covârşitoare numeric. Şi aceasta fără a se recurge la vreo metodă de forţă, ba chiar în ciuda constrângerilor de tot felul la care era supusă populaţia autohtonă. De altfel, toate acestea se reflectă perfect într-un proverb care avea o mare răspândire şi circulaţie în Basarabia secolului al XIX-lea: „Tatăl rus, mama rusoaică, dar Ivan e moldovean.

 

Vezi şi...

Alte articole despre Basarabia Ţaristă aici...

 

Note:
1    Vasile D. Moisiu, Ştiri din Basarabia de astăzi, Bucureşti, 1915, p. 99.
2    Formarea naţiei burgheze moldoveneşti, Chişinău, 1985, p. 41.
3    Ibidem.
4  Alexandru Boldur, Autonomia Basarabiei sub stăpânirea rusească în 1812-1828, Chişinău, 1929, p. 28.
5    Ion G. Pelivan, La Bessarabie sous le régime russe, Paris, 1919, p. 48.
6   Anton Crihan, Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse ruseşti, în Basarabia, Chişinău, nr. 12/1991, p. 72.
7    Alexandru Boldur, Basarabia românească, Bucureşti, 1943, p. 71.
8    Ibidem.

 


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta regiunilor Moldovei de-a lungul istoriei, sursă:wikipedia.org
Harta regiunilor Moldovei de-a lungul istoriei, sursă:wikipedia.org
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md