Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Biserici şi mănăstiri în Basarabia Ţaristă (1812 - 1918)

 Autor: Mircea Rusnac, Doctor în Istorie

De la domnitorii Moldovei, Basarabia a moştenit nenumărate lăcaşuri de cult pentru luminarea şi alinarea credincioşilor de la oraşe şi sate. O veritabilă reţea de mânăstiri îi împânzea teritoriul la începutul secolului al XIX-lea, unele adăugându-i-se ceva mai târziu. Ca şi în restul teritoriului românesc, mânăstirile erau răspândite pe întreaga suprafaţă a provinciei. Din punct de vedere geografic, ele erau plasate aici în trei zone distincte: primul grup în zona din jurul Chişinăului, cuprindea mânăstirile Vărzăreşti, Hâncul, Suruceni, Căpriana şi Condriţa; al doilea grup era în zona Orheiului şi cuprindea următoarele lăcaşuri: Hârjauca, Hârbovăţ, Răciula, Frumoasa, Ţigăneşti, Tabăra, Curchi cu schitul Pripiceni şi Hirova; în sfârşit, grupul de pe Nistru, aflat tot în preajma Orheiului: Coşeleuca, Saharna cu schitul Ţipova, Călărăşeuca, Jabca şi Dobruşa. Pe lângă aceste 18 mânăstiri, se mai afla în judeţul Ismail şi mânăstirea Cetatea, cu schiturile Terapont şi Borisovca.

Casa stareţului Mănăstirii Căpriana, Moldova, astăzi
Casa stareţului Mănăstirii Căpriana, Moldova, astăzi

 

Casa stareţului  Mănăstirii Căpriana, Moldova, sec. XIX

Casa stareţului Mănăstirii Căpriana, Moldova, sec. XIX

După cum s-a mai arătat, marea majoritate a acestor mânăstiri aveau câteva secole vechime şi fuseseră ctitorite de voievozi, boieri sau oameni simpli moldoveni, care s-au îngrijit de menţinerea bunei lor stări. Astfel, mânăstirea Vărzăreşti este ctitoria lui Alexandru cel Bun; Căpriana, a lui Ştefan cel Mare; tot la Căpriana şi-a scris celebra sa cronică în secolul al XVI-lea egumenul Eftimie, relatând evenimentele petrecute în istoria Moldovei între anii 1551 şi 1554; Dobruşa a fost înfiinţată în 1772 de către monahul Ioasaf de la Probota; Hârbovăţ (1730) de boierul Constantin Carpuz; Hâncul (1678) de marele stolnic Mihalcea Hâncul; Hârjauca (1780) de ieromonahul Vasnufie de la mânăstirea Neamţului, cu sprijinul boierului Niculiţă; Noul Neamţ de către monahii veniţi de la mânăstirea Neamţului din Moldova; Suruceni (1785) de ieromonahul Iosif, cu sprijinul pitarului Casian Suruceanu; Călărăşeuca (1782) de Hagi Marcu Donici din Moghilăul de peste Nistru; Coşeleuca (1786) de răzeşiţa Maria Tocanov din satul Cotiujeni; Răciula (1797) de preoţii satului Păşcani: Andrei Roşca şi Ioan Roşca, cu sprijinul a doi răzeşi din localitate: Simeon Strat şi Constantin Strat; Tabăra de boierul Gheorghe Rusu etc.

Biserica de iarnă,  Mănăstirea Hîncul a Moldovei, poză sec. XIX
Biserica de iarnă (stînga), Mănăstirea Hîncul a Moldovei, poză  actuală
Biserica de iarnă, Mănăstirea Hîncul a Moldovei, poză sec. XIX
Biserica de iarnă (stînga), Mănăstirea Hîncul a Moldovei, poză actuală

După cum se vede din aceste date, aproape toate mânăstirile Basarabiei existau deja la 1812, anul anexării forţate la Rusia. În perioada dominaţiei ruseşti nu a fost construită decât mânăstirea Neamţu Nou (1864), dar nici aceasta de ruşi sau cu sprijinul ruşilor, ci de monahii veniţi de la mânăstirea Neamţului situată în Moldova din dreapta Prutului.

Mănăstirea Noul Neamţ (Chiţcani), Moldova, poză sec.XIX
Mănăstirea Noul Neamţ (Chiţcani), Moldova, poză sec.XIX

În schimb, nenumărate mânăstiri şi schituri basarabene, care de asemenea existau la 1812, au fost desfiinţate de ruşi: Cărătura, Cosovăţ, Lometa, Rezina, Soroca, Ciura, Borzeşti, Butuceni, Cocorozeni, Fântâna Doamnei, Hârtop, Grădişte, Ignăţei, Peştera, Poiana, Popăuţi, Râşca, Rudi, Verejeni etc.

Sub ruşi, cele trei grupuri de mânăstiri amintite constituiau trei protoierii sau blagocinii, cu centrele respectiv la Chişinău, Orhei şi Soroca. Clerul era de două categorii: „clerul negru”, sau regular, şi „clerul alb”, sau secular. Blagocinii („clerul negru”) trebuiau să supravegheze pe stareţii (nastoiateli) şi stareţele (nastoiateliţile) mânăstireşti.

Mânăstirile fuseseră înzestrate de către ctitorii lor şi de adăugători cu moşii, ale căror întinderi variau după vremuri şi îmărejurări. În vremea stăpânirii ruseşti, mânăstirile Căpriana şi Condriţa au fost închinate noii mitropolii din Chişinău, iar celelalte au obţinut reconfirmarea posesiunilor lor. În acest sens, Aşezământul din 1818 prevedea că „orice avere ce va fi dreaptă a bisericilor şi mânăstirilor oblastiei a tuturor de obşte credinţelor adecă: satele, săliştile, câşlele, păscăriile şi acareturi, aşişderea ţiganii, capitalurile de bani şi alte afierosiri întărite prin hrisoave sau zapise, vor rămâne în veci ale lor averi şi se vor apăra pe dreptatea averilor haznalei.” (1) Dar averile mânăstirilor erau foarte modeste în general, singura mai bogată fiind Căpriana, care avea moşii cu o suprafaţă de aproape trei ori mai mare decât ale tuturor celorlalte la un loc.

Dar numărul mânăstirilor va fi încontinuu redus. Înainte de anexare, fuseseră aproximativ 40 de mânăstiri şi schituri în Basarabia. (2) Numărul acesta mare de mânăstiri îşi găseşte explicaţia şi în respectul pe care poporul îl nutrea faţă de călugări. De aceea, în 1862 mai funcţionau 10 mânăstiri şi 8 schituri. (3) Rolul pe care ele l-au jucat în viaţa poporului obidit a continuat însă să rămână esenţial, cum remarca şi cel mai mare istoric bisericesc basarabean, Nicolae Popovschi: „Mânăstirile, cu toate neajunsurile lor, cu tot primitivismul credinţei şi al traiului călugăresc, erau pentru popor adăposturi de cele mai curate suflete, de cele mai înalte aspiraţiuni. Şi în împrejurări mai grele, fie de boală, fie de cumpănă în viaţă, moldovenii basarabeni şi la începutul secolului al XIX-lea, ca şi în perioadele precedente, alergau la călugării din mânăstiri după rugăciuni şi mângâiere.” (4)

Ca urmare, nu era de mirare că un rusificator făţiş precum arhiepiscopul Pavel Lebedev putea declara mânăstirile româneşti din Basarabia drept „cuiburi de ignoranţă”, călugării fiind „de moravuri grobiene, îndărătnici şi vrăjmaşi limbii ruseşti şi slujbei slavone.” (5) Aceasta era suprema recunoaştere din partea ruşilor că mânăstirile au constituit un atu principal în lupta românilor pentru păstrarea existenţei naţionale.

Numeroase erau şi bisericile în Basarabia la începutul secolului al XIX-lea. După unele date, se pare că în clipa anexării la Rusia existau în regiune 749 de biserici, (6) iar după altele, chiar 775, dintre care 40 erau zidite din piatră, una din cărămidă şi toate celelalte din lemn. Pe lângă acestea, mai existau de asemenea şi unele biserici deja părăsite, „pe care nimeni nu le ia în seamă” la numărătoare. (7)

Şi printre biserici se remarcau unele cu o vechime demnă de menţionat. Astfel, cea mai veche biserică cunoscută din Basarabia a fost cea a Sfântului Ioan cel Nou din Cetatea Albă, zidită prin secolele al XIII-lea sau al XIV-lea, iar unele estimări merg până în secolul al XI-lea. Din secolul al XVII-lea datau bisericile Sfântul Dimitrie din Orhei şi Sfântul Nicolae din Chilia Nouă, ambele ridicate de domnitorul Vasile Lupu. Un tip special de biserici, specific Basarabiei, îl formează cele săpate în piatră, precum cele două biserici de la Butuceni şi cele de la Tribujeni, Saharna, Neporotova şi Ţipova, toate situate în zona de nord-est, spre Nistru. Dar cele mai multe biserici basarabene fuseseră înfiinţate în secolul al XVIII-lea. Printre ele, cele mai vechi erau cele de la Camenca şi Petruşeni, ridicate la 1702, cea de la Rângaci (1730), cea de la Berestie (1735) etc.

În timpul dominaţiei ruseşti a continuat construirea de biserici, astfel încât la sfârşitul secolului al XIX-lea numărul lor se ridica la 843, revenind o biserică ortodoxă pentru aproximativ 1.500 de locuitori, sau o biserică pentru un spaţiu de 48 de kilometri pătraţi. (8) Pe lângă acestea, în aceeaşi perioadă mai existau în Basarabia patru biserici catolice (la Chişinău, Hotin, Bălţi şi Tighina), şase biserici protestante (una la Chişinău şi cinci în satele germane) şi 17 sinagoge evreieşti. (9)

Bisericile, ca şi mânăstirile, au fost şi au rămas focare de conservare a limbii, tradiţiilor şi culturii româneşti. Ele nu au abandonat, în ciuda celor mai crunte represiuni, niciodată cultura poporului. În amintirile sale, Nicolae Popovschi relata despre faptul că în biserica din comuna Visterniceni de lângă Chişinău se păstrau numeroase cărţi româneşti tipărite la mânăstirea Neamţului, iar rusească nu era decât o singură Evanghelie. Aceasta era scoasă la iveală de către preoţi doar la Paşti, când slujba se făcea în ambele limbi. Dar diaconii nici nu ştiau ruseşte. Tot el menţiona că situaţia era identică la Vărzăreşti, Lozova, Cioreşti, Corneşti, Străşeni etc. (10) Abundente erau şi mărturiile altora cu referire la acelaşi subiect. Rusul Ganiţki scria: „În schitul Condriţa slujba bisericească se săvârşeşte numai în limba moldovenească şi călugării vorbesc între ei numai moldoveneşte.” Gheorghe Bivol, preot la Tătăreşti, recunoştea: „Slujba bisericească s-a săvârşit înainte şi acum în limba moldovenească.” Preotul Grigore Popescul de la Frăsineşti spunea: „În această biserică slujba bisericească s-a săvârşit întotdeauna în limba moldovenească.” Grigore Nemţean de la biserica Cuicuri-Menjira: „Slujba bisericeacă s-a săvârşit întotdeauna în această biserică pe moldoveneşte.” În descrierea mânăstirii Curchi făcută în Kişinevskaia Eparhialnâia Vedomost se scria: „Mai înainte slujba bisericească în mânăstirea Curchi se făcea în limba moldovenească, dar cu stăreţia lui Varlaam slujba se face şi în moldoveneşte şi în limba slavonă bisericească.” Florov: „În biserica din Corneşti slujba bisericească până la 1853 s-a săvârşit întotdeauna în limba moldovenească… Acum slujba se săvârşeşte în limbile moldovenească şi slavonă bisericească.” Iusipenko: „În biserica din Cimişlia slujba bisericească a început să se săvârşească în slavoneşte după anul 1865.” Preotul din satul Batâr scria că parohienii, fiind români, ascultau „cu neplăcere” slujba în limba slavonă, care se făcea însă numai „uneori” în biserica parohiei. Iar preotul din Găleşti scria: „Serviciul divin se face în limba moldovenească, deoarece locuitorii satului Găleşti sunt moldoveni de baştină, sincer devotaţi religiei… care, însă, cred că introducerea slujbei dumnezeieşti în altă limbă decât cea moldovenească poate cumva să schimbe învăţătura şi ordinea acelor dogme de credinţă şi orânduieli, pe care le-au moştenit de la strămoşii lor.” (11)

Prin urmare, cu greu s-ar mai putea susţine că biserica ar fi fost un „instrument” folosit de stat pentru exploatarea nemiloasă a poporului muncitor!

 

Vezi şi...

Alte articole despre Basarabia Ţaristă aici...

 

Note:
1    Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, p. 241.
2    Gheorghe Cunescu, Patru mânăstiri din Basarabia, în Magazin istoric, Bucureşti, nr. 2/1992, p. 40.
3    Alexandru Boldur, Basarabia românească, Bucureşti, 1943, p. 76.
4    Ibidem.
5    Petre Cazacu, Câteva date din istoria Basarabiei, Bucureşti, f.a., p. 31.
6  Basarabia dezrobită. Drepturi istorice. Nelegiuiri bolşevice. Înfăptuiri româneşti, Chişinău, 1942, p. 29.
7   Ştefan Ciobanu, Biserici vechi din Basarabia. Din bibliotecile ruseşti, Chişinău, 1924, p. 1-2.
8    Zamfir Arbore, Basarabia în secolul XIX, Bucureşti, 1898, p. 508.
9    Ibidem, p. 517.
10  Nicolae Popovschi, Românismul în Basarabia şi unirea, Iaşi, 1922, p. 8.
11  Alexandru David, Tipăriturile româneşti în Basarabia sub stăpânirea rusă (1812-1918). Bibliografie, Chişinău, 1934, p. 11-12.

 


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Hotarele statelor din jurul oraşului Gdansk (Danzig), 1939, sursă: wikipedia.org
Hotarele statelor din jurul oraşului Gdansk (Danzig), 1939, sursă: wikipedia.org
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md