Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Cultura în Basarabia Ţaristă (1812 - 1918)

Autor: Mircea Rusnac, Doctor în Istorie

Multă vreme, cultura românească nu s-a putut dezvolta pe un spaţiu unitar. Fiind strâns legată de situaţia istorică, geografică şi politică a unui popor, cultura sa rămâne dependentă de condiţiile de viaţă ale poporului respectiv la un moment dat. În cazul poporului român, multe secole cultura a fost singura care a încercat să realizeze o unitate între toate ramurile sale. Aceasta însă depindea de mai mulţi factori, şi în primul rând de cel extern: fiind supuşi mai multor stăpâniri străine, românii erau nevoiţi să îşi susţină activitatea culturală în funcţie de condiţiile oferite de acestea.

După cum s-a văzut la începutul lucrării, din punct de vedere cultural, Imperiul rus era cu mult în urma tuturor statelor europene. Şi este o regulă demult demonstrată că un popor, stăpânind pe altul care beneficiază de un grad de civilizaţie şi cultură mai înalt, nu îl poate deznaţionaliza pe acesta din urmă. De aceea, încă din perioada migraţiilor, popoarele mai avansate aveau deplină libertate, cu excepţia recunoaşterii supremaţiei politice a noilor veniţi. Nici turcii nu au încercat niciodată să îşi impună limba sau cultura în spaţiul de locuire al poporului român. Au existat totuşi urmaşi ai altor neamuri migratoare care nu au înţeles această regulă şi au făcut orice pentru a deznaţionaliza poporul cotropit. În cazul nostru, este vorba despre unguri şi despre ruşi. Faptul că până la urmă rezultatul lor a fost egal cu zero, dovedeşte că, pornind cu handicapul înapoierii culturale, aceştia nu puteau găsi cheia distrugerii sufletului poporului nostru. Cel mult, au reuşit să frâneze dezvoltarea sa culturală, să-l ţină pe loc, dar niciodată românii nu au devenit unguri sau ruşi.

Inutil să precizăm că în Basarabia erau cele mai grele condiţii pentru dezvoltarea culturii româneşti. Pe când românii din principate şi cei din Transilvania dădeau generaţii întregi de literaţi care preluau unii de la alţii ştafeta luminării şi redeşteptării culturale şi naţionale, în Basarabia era extrem de riscant şi faptul de a te declara român. În plus, autorităţile ruseşti puneau cele mai mari piedici posibile contactului dintre basarabeni şi ceilalţi români.

Până la anexare, Basarabia luase parte egală la dezvoltarea culturală românească. Contribuţia Basarabiei în această perioadă era astfel sintetizată de marele istoric Ştefan Ciobanu: „Provincia dintre Prut şi Nistru l-a dat pe Alexandru Lăpuşneanu, iar lui Dimitrie Cantemir îi plăcea să-şi tragă originea din mârzacii Cantemir din Bugeacul Basarabiei. Marele cărturar al vechimei, Miron Costin, a fost pârcălab de Hotin, iar Vasile Alecsandri a avut un înaintaş care ar fi fost vameş la Tighina. Originea familiei scriitorilor Văcăreşti din Muntenia este în ţinutul Sorocei. Din Basarabia se trage şi familia marelui Mihail Kogălniceanu.” (1)

După răpirea rusească din 1812 însă, firul acestor legături a fost rupt şi Basarabia s-a pomenit izolată în mijlocul torentului rusificator. S-a văzut că ruşii nu aveau niciun interes să ajute cultura poporului, cu atât mai puţin dacă ea se făcea în limba naţională.

În Basarabia însă flacăra românismului a continuat să ardă, chiar dacă, silită de împrejurări, a trebuit să scadă în intensitate. Întreaga perioadă a stăpânirii ruseşti a fost brăzdată de un şir de mici scriitori autohtoni, care încercau să strecoare în creaţiile lor câte ceva folositor pentru neam. În prima jumătate a secolului al XIX-lea au activat în Basarabia scriitorii Dimitrie Pastiescul, Alecu Leonard, V. Catiţchi sau Costache Tufescu. Dar printre ei se putea ridica şi câte o mare personalitate, precum cunoscutul Alexandru Haşdeu (Hîjdeu) din Cristineşti, judeţul Hotin, care şi-a făcut studiile în Rusia şi în Germania. El a reuşit să întreţină conştiinţa naţională, scriind şi publicând în limba rusă o parte din operele sale despre trecutul Basarabiei. El spunea de exemplu că: „Moldovenii au avut totdeauna la temelia vieţii lor creştinismul, monarhia şi patriotismul.” (2) Scrierile sale se ocupau de domenii numeroase şi variate: ştiinţă, drept, filosofie, sociologie, istorie. Din păcate însă, multe au rămas în manuscris şi s-au pierdut în vâltoarea vremurilor.

Alexandru Haşdeu, portret, Autor: Hentia, Sava. Muzeul Haşdeu Câmpina, România
Alexandru Hîjdeu, bust pe Aleea Clasicilor din Chişinău, Republica Moldova
Alexandru Haşdeu, portret, Autor: Hentia, Sava. Muzeul Haşdeu Câmpina, România

 Alexandru Hîjdeu, bust pe Aleea Clasicilor din Chişinău, Republica Moldova

Altă mare personalitate a culturii române din Basarabia a fost poetul şi prozatorul Constatin Stamati, autor al volumelor Musa românească, Povestea poveştilor şi Poezii şi proză, cunoscute şi răspândite atât în Basarabia, cât şi în principate, Transilvania şi Bucovina. Totodată, el a efectuat traduceri şi a imitat scrieri variate. Despre el, cercetătorul Petre V. Haneş spunea: „Din firea lui de moldovan sfătos care ştie multe din bătrâni şi căruia nu-i plac veneticii, au ieşit şi humorul şi satirile lui, puse în slujba moralei, a cuviinţei, a măsurii, a datinilor româneşti. Lipsit de cerc literar românesc, de tovarăşi de muncă, a trebuit să împlinească singur în Basarabia rolul de scriitor în toate direcţiunile, să traducă şi să imiteze, să compună singur cât mai multe genuri, să încerce numeroase forme de versificaţie. Şi a reprezentat din acest punct de vedere în mic, ceea ce în mare a reprezentat Asachi în Moldova şi Eliade Rădulescu în Ţara Românească.” (3) Iar scriitorul basarabean Dimitrie Pastiescul, contemporan cu Stamati, arăta despre acesta că era „bărbat literat, cinstitor de oameni învăţaţi, sârguitori spre luminarea neamului.” (4)

Constantin Stamati, poet şi prozator basarabean, sec. XIX
Constantin Stamati, bust pe Aleea Clasicilor din Chişinău, Republica Moldova
Constantin Stamati, poet şi prozator basarabean, sec. XIX

 Constantin Stamati, bust pe Aleea Clasicilor din Chişinău, Republica Moldova

Iată cum se prezintă o poezie de Constantin Stamati:

                                    Mâhnit şi pe gânduri şed posomorât
                                    Cu un dor nespus,
                                    Şi-ntristat şi dornic, trăind amărât,
                                    Mă uit spre Apus…

                                    Acolo îi viaţa!
                                    Acolo-i speranţa!
                                    Să fim fericiţi
                                    De-am fi toţi uniţi!

                                    Eu, tânăr fiind,
                                    Acolo lăsând,
                                    Strămoşeşti mormânturi, fraţi ce mă iubea
                                    Şi plină de gratii pe Moldova mea
                                    Dornic părăsind.
(5)

Un alt scriitor basarabean a fost fabulistul Ion Sârbu, autor al volumelor de Fabule şi Compoziţiuni, apărute la Chişinău în 1850 şi 1851. El era pătruns de dragoste pentru neamul românesc şi pentru limba acestuia, pe care o considera ca „o fiică a slăvitei şi veneratei mame latine.” În prefaţa la volumul său de Fabule alcătuite în limba moldovenească, adresându-se cititorului basarabean, Ion Sârbu scria: „Cred că, de vei avea cea mai mică picătură de sânge român, ai sălta văzând în mânile tale această cărticică.” (6)

Iată cum se exprima Mihail Kogălniceanu despre un alt scriitor basarabean, Alexandru Sturdza: „Pana şi talentul d-lui Sturdza fiind cunoscute şi apreciate în Europa de tot ceea ce este mai distins în litere şi ştiinţe, elogiile mele cu această ocaziune nu ar fi decât de prisos.” (7)

Basarabia nu a fost numai un izvor de talente literare autohtone, ci a servit şi de azil personalităţilor indezirabile ale imperiului. Marele poet rus Puşkin a trăit în Basarabia între septembrie 1820 şi iulie 1823. Aici el a scris Prizonierul din Caucaz, Fântâna din Bahcisarai, Fraţii haiduci, Gavriliada şi a început romanul în versuri Evgheni Oneghin. În 1822 el scria despre Basarabia: „Regiunea aceasta pustie e sfântă pentru un suflet de poet.” Iar unii cercetători, precum E. Dvoicenco, credeau chiar că poetul „şi-a manifestat, în numeroase rânduri, şi destul de limpede, simpatia lui pentru acest popor.” (8) Se pare totuşi că nu există argumente prea sigure pentru a demonstra acest fapt.

Aleksandr Puşkin, portret de Vasili Tropinin
Bustul lui Puşkin, Chişinău, începutul sec.XX
Aleksandr Puşkin, portret de Vasili Tropinin

Bustul lui Puşkin, Chişinău, începutul sec.XX

Totuşi, Puşkin a simţit o oarecare apropiere pentru locuri, poate mai mult decât pentru oameni. Uneori, în scrisorile sale din exil, el se identifica cu locuitorii Basarabiei. La 24 septembrie 1820 el scria: „Acum eu-s singur în pustia moldavă.” La 23 martie 1821 scria: „Nu demult am venit la Chişinău, şi în curând voi părăsi binecuvântata Basarabie – sunt alte ţări mai fericite.” La 24 martie 1821: „Inspirata voastră scrisoare… m-a găsit în pustiile Moldovei.” 13 martie 1821: „Vă mulţumesc iubite şi respectabile, pentru că v-aţi adus aminte de pustnicul basarabean.” (9)

Cât timp a stat în Basarabia, Puşkin s-a împrietenit cu scriitorii români Stamati, Negruzzi etc. El a adunat poezii şi cântece populare româneşti în nişte manuscrise care au dispărut în mod misterios şi definitiv. Influenţe ale lor se resimt totuşi în unele scrieri precum Ţiganii, Gavriliada, Povestea craiului Saltan etc.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, intelectualii basarabeni au evoluat de la moldovenism la românism. Ideea general-românească, izvorâtă din istorie şi filologie, a fost în forme bine cristalizate încă la 1840 în Hristomatia română a lui Iacob Hâncu. În cărţile lui I. Doncev, apărute în 1865 la Chişinău, ideea unităţii naţionale româneşti a fost exprimată cu aceeaşi tărie şi cu aceleaşi mijloace ca în regiunile din dreapta Prutului. Cărţile sale nu mai erau intitulate acum Bucoavnă moldovenească, precum ale predecesorilor săi, ci Curs primitiv de limbă română şi Abecedă română; ele erau tipărite cu alfabet latin, ca în România, iar cuprinsul lor de la un capăt la altul era curat românesc şi chiar vest-european, ca şi în cărţile din dreapta Prutului. Aici se putea găsi istorie românească, literatură românească curentă şi orientări româneşti generale. Erau şi bucăţi patriotice româneşti ca: Imn închinat domnului Moldovei Grigore Ghica; Adio Moldovei de Alecsandri; Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul de Bolintineanu şi chiar Imnul român în cinstea lui Alexandru Ioan Cuza de G. Tăutu.

Printre scriitorii acestei perioade se numără Constantin Stamati-Ciurea, Teodor Vârnav, Gheorghe Păun, Matei Donici, George Gore şi mai ales Alexie Nacu (rusificat Nacco), autor al unei istorii a Basarabiei în ruseşte şi al unor poezii româneşti, scrise în alfabet latin, în 1867-1869.

În momentul înfiinţării Academiei Române, în 1866, în rândurile ei au fost aleşi şi basarabenii Alexandru Haşdeu, Constantin Stamati, Ioan Străjescu şi Ştefan Gonata. Însă din 1868 autorităţile ruseşti le-au interzis să participe la lucrările acestui înalt for de cultură al tuturor românilor, lipsa lor prelungindu-se îndelungate decenii.

Alexei Mateevici, profesor de greacă şi poet basarabean
Alexei Mateevici, bust pe Aleea Clasicilor din Chişinău, Republica Moldova
Alexei Mateevici, profesor de greacă şi poet basarabean

 Alexei Mateevici, bust pe Aleea Clasicilor din Chişinău, Republica Moldova

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, nenumăraţi intelectuali basarabeni au emigrat în România, unde au putut da întreaga măsură a talentului lor. Dar şi în Basarabia continuau să se ridice noi personalităţi, din ultima generaţie făcând parte Ştefan Ciobanu, P. Sârcu, Tudose Roman, Alexei Mateevici şi A. Iaţimirschi, demni urmaşi ai predecesorilor lor.

 

Vezi şi...

Alte articole despre Basarabia Ţaristă aici...

 

Note:
1   Ştefan Ciobanu, Contribuţia Basarabiei la dezvoltarea literaturii naţionale, Bucureşti, 1941, p. 295.
2  Gheorghe V. Andronachi, Albumul Basarabiei în jurul marelui eveniment al Unirii, Chişinău, f.a., p. 15.
3    Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, p. 260.
4    Nicolae Iorga, Istoria literaturii române în veacul al XIX-lea, vol. I, Bucureşti, 1983, p. 128.
5    Idem, Continuitatea spiritului românesc în Basarabia, Iaşi, 1918, p. 12.
6    Idem, Istoria literaturii…, vol. III, p. 202.
7    Pantelimon Halippa, Basarabia noastră, Bucureşti, 1941, p. 19.
8    Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, vol. III, Chişinău, 1940, p. 52.
9    Ştefan Berechet, Documente slave de prin arhivele ruse, Bucureşti, 1920, p. 41-41.

 


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta coloniilor greceşti în nordul Mării Negre, 450 î.e.n., sursă: wikipedia.org
Harta coloniilor greceşti în nordul Mării Negre, 450 î.e.n., sursă: wikipedia.org
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md