Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Presa în Basarabia Ţaristă (1812 - 1918)

 

Autor: Mircea Rusnac, Doctor în Istorie


Ruşii au avut grijă să oprească cât mai mult răspândirea culturii româneşti în rândul populaţiei Basarabiei. Nu este de mirare prin urmare că literatura populară transmisă pe cale orală a cunoscut o atât de mare înflorire. Literatura scrisă a avut extrem de puţini sorţi de izbândă.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre ziarele şi revistele Basarabiei. Se cunoaşte cât de mare amploare au luat în secolul al XIX-lea publicaţiile periodice şi cât de bine au suplinit ele de atunci nevoia tot mai acută de informare a populaţiei. În orice stat democratic presa a ajuns să reprezinte practic „a patra putere în stat.” Orice dictatură s-a temut de libertatea presei şi de urmările pe care această libertate le-ar putea avea.

În inventarele întocmite în perioada dintre cele două războaie mondiale în Basarabia au fost consemnate numeroase titluri de tipărituri româneşti, care ar putea înşela ochiul cercetătorului neavizat. Trebuie ştiut de la bun început că aceste titluri reprezintă totalitatea tipăriturilor româneşti de orice fel apărute în Basarabia în cursul celor peste o sută de ani de dominaţie rusească. Dintre acestea, cum se va vedea, ziare au fost foarte puţine.

Aşadar, conform statisticii efectuate de Alexandru Bldur, între anii 1812 şi 1880 au apărut 116 tipărituri româneşti în Basarabia, urmate de încă 114 pentru perioada 1881-1918. Totalul ar fi fost de 230 de titluri româneşti, marea lor majoritate referindu-se la domeniul folclorului şi la cel al literaturii religioase. (1)

Alt cercetător român, preotul Paul Mihailovici, susţinea chiar că a înregistrat un număr de 480 de ediţii catalogate, ceea ce ar presupune că totalul tipăriturilor româneşti în Basarabia s-ar putea ridica până la aproximativ o mie de denumiri. (2) Tot el constata că pe ansamblu limba acestor tipărituri era curat românească, lipsind neologismele apărute în cursul secolului modernizator al XIX-lea. Acelaşi cercetător remarca existenţa a trei perioade relativ distincte în evoluţia scrisului tipărit românesc în Basarabia: una până pe la 1870, când publicaţiile şi cărţile româneşti au putut apărea fără prea multe greutăţi, o a doua între 1870-1905, care a reprezentat o epocă de decădere şi de opresiune, şi o ultimă perioadă începând din 1905, când au reapărut unele facilităţi şi din nou s-a putut publica în limba română.

Presa propriu-zisă însă, repetăm, a fost foarte vitregită în Basarabia.

În această provincie năpăstuită şi izolată, presa a apărut extrem de târziu. Prima jumătate a secolului al XIX-lea nu a cunoscut niciun titlu şi niciun exemplar de ziar sau revistă în Basarabia! Abia în anul 1854 autorităţile oblastiei au consimţit să apară un oficios în limba rusă, intitulat Bessarabskaia Oblastnâia Vedomosti. El avea o apariţie neregulată (de două-trei ori pe săptămână) şi nu era citit aproape de nimeni, locuitorii necunoscând, cum bine se ştie, limba autorităţilor. Prin urmare, acest prim periodic basarabean lor nu le spunea absolut nimic.

Abia de la 1 iulie 1867 s-a putut obţine aprobarea pentru apariţia revistei clericale Bessarabskia Eparhialnâia Vedomosti (Buletinul eparhiei basarabene), atât în limba rusă, cât şi în limba română. După cum s-a văzut însă, peste numai patru ani, în 1871, limba română a fost din nou exclusă din paginile sale, periodicul redevenind complet rusesc.

Primul ziar particular zilnic în limba rusă a apărut mult mai târziu, abia în perioada 1889-1897, sub numele de Bessarabski Vestnik. Din 1897, Kruşevan a început să scoată ziarul Bessarabeţ, şi tot el va edita şi ziarul Drug. Primul ziar democratic în Basarabia a apărut în 1903: Bessarabskaia Jizni, care era zilnic şi a fost scos iniţial de românul Alexandru Nour, apoi de rusul Zaharov. A dăinuit până în anul 1918.

În sfârşit, alte ziare ruseşti, de mai mică importanţă, apărute în Basarabia, au fost: Eho Bessarabii (1906-1910), Bessarabskaia Mâsli (1909-1913), Golos Kişineva (1914) şi câteva săptămânale fără însemnătate. În general, cu excepţia ziarului Bessarabskaia Jizni, apropiat cercurilor de stânga, întreaga presă rusească din Basarabia a slujit cu multă fidelitate interesele autorităţilor ocupante.

Românii au încercat să obţină un ziar propriu, care să apară în limba lor maternă, mult mai devreme, existând atestări ale cererilor lor în anii 1848, 1858 şi 1863, dar de fiecare dată au fost respinşi. Astfel, în 1848, spre exemplu, în directă legătură cu marile mişcări revoluţionare ce cuprinseseră întreaga naţiune, românii din Basarabia au cerut aprobarea tipăririi ziarului Românul. Cererea corespunzătoare a fost înaintată guvernului rusesc prin tipograful Achim Popov. Guvernul însă a refuzat să dea autorizaţia necesară.

În anii 1856-1865 s-a agitat îndelung chestiunea scoaterii la Chişinău a unei reviste cu text paralel româno-rus. Chestiunea a pornit de la un memoriu prezentat de Ioan Dabija, însărcinatului cu afacerile armatei ruse de sud, generalul-aghiotant Kotzebue, la 28 martie 1856. Autorul constata că acei ce guvernau principatele române urmăreau nimicirea legăturilor dintre Moldo-Valahia şi Rusia, recurgând la compromiterea religie ortodoxe şi lăsând ca moşiile să treacă în mâna străinilor. Ca urmare, el propunea ca românii basarabeni să meargă să predea în principate, iar moldo-valahii să vină în şcolile spirituale din Rusia. Sensul ascuns al acestui memoriu a fost însă sesizat şi el nu a avut ecou.

Un al doilea memoriu a fost trimis de I. Dabija la 12 februarie 1858 către guvernatorul civil al Basarabiei, Fonton de Veraillan, propunând scoaterea în principate a unei reviste sau ziar pentru a contrabalansa sau a combate curentul ostil Rusiei din presa românească şi, paralel, a scoate la Chişinău o revistă în limba română prin stăruinţa înşişi a basarabenilor. Guvernatorul a aprobat memoriul şi l-a expediat mai departe ministrului instrucţiunii publice al imperiului. El adăuga cum că a luat contact cu eventualii colaboratori ai acestei reviste, în frunte cu Constantin Stamati, Alexandru Cotruţă, Alexandru Haşdeu, Ioan Dabija etc., dispuşi a contribui la realizarea ei. Denumirea revistei ar fi urmat să fie Steluţa Prutului, dechizând totodată calea participării şi a unor colaboratori din Moldova, fiind deja nominalizat ca sigur colaborator episcopul Filaret Scriban. Scopul declarat al revistei era: să apere religia ortodoxă, să răspândească adevărul în raporturile moldo-valahilor cu Rusia şi să servească de intermediar literar între ambele aceste naţionalităţi de aceeaşi confesiune. Literele româneşti urmau a fi importate din principate, fiind nevoie şi de un corector român. Pentru propagandă, un număr de exemplare trebuiau să fie răspândite în principate gratuit, pentru aceasta fiind nevoie de ajutor material. La toate aceste solicitări, guvernatorul general de la Odesa, Strogonov, a răspuns negativ, iar ţarul a aprobat fără reţinere acest gest.

Dar neînfrântul Dabija a continuat să trimită noi scrisori, conţinând noi argumente în favoarea cererilor sale: nevoia de a răspunde la calomniile din principate la adresa Rusiei; începerea răspândirii ziarelor moldoveneşti în Basarabia (în 1861, de exemplu, erau patru abonamente la Chişinău, două la Bălţi şi două la Hotin); faptul că, probabil ascultând vocile auzite de peste Prut, numai basarabenii nu şi-au arătat sentimentele de fidelitate pentru Imperiul rus cu ocazia revoluţiei poloneze. Tot el anexa o corespondenţă din Chişinău inserată în ziarul bucureştean Dachia din 24 martie 1861, în care se arăta: „Aceasta e tot ce putem face noi, cei doi, trei, care avem cunoştinţa originii noastre. Vechii boieri nu mai sunt cu noi, părăsindu-ne cum berbecii părăsesc oile. Cei doi, trei, care mai vorbesc moldoveneşte, şi ei s-au risipit ca pătârnichile.” (3) În răspunsul dat de Dabija acestei afirmaţii în gazeta Peterburgskie Vedomosti se spunea că, dimpotrivă, moldovenii din Basarabia cunoşteau originea lor, vorbeau româneşte, trăiau foarte bine pe pământul strămoşesc, că în instituţiile de judecată luau parte aleşii moldovenilor şi că mulţi boieri autohtoni, precum familiile Sturdza, Hâncu, Catargiu, Dabija, au ajuns la trepte înalte în administraţia Rusiei. Dar noul guvernator al Basarabiei, Velio, a respins şi aceste noi cereri. În schimb, Velio propunea înfiinţarea unui periodic numai pentru Basarabia, nu şi pentru principate, care să aibe un caracter real, pentru a vorbi populaţiei despre trecutul ei, despre sistemul de gospodărire şi de credit, despre legi, ca o întreprindere particulară, dar ajutată printr-un număr de abonamente obligatorii şi o alocaţie în bani din venitul mânăstirilor. Velio mai arăta că ieromonahul Teofan şi-a luat angajamentul formal să înfiinţeze o revistă ruso-moldovenească având un caracter moral-religios, dar că acum nu se mai ţinea de cuvânt. Şi revista atât de mult dorită tot n-a apărut.

La 5 iulie 1864, Dabija aducea la cunoştinţa guvernatorului dorinţa arhiereului Filaret Scriban de a colabora la o eventuală revistă moldovenească din Basarabia. Revista urma să se numească de această dată Basarabia sau Glasul românilor basarabeni. Dar noul guvernator al provinciei, Antonovici, s-a pronunţat iarăşi împotrivă. În sfârşit, ultima scrisoare a lui Dabija, cu acelaşi rezultat negativ, era datată din 29 decembrie 1864 şi era trimisă din Ismail, care pe atunci se afla pe teritoriul retrocedat României.

Pe lângă acest neobosit luptător pentru presa românească în Basarabia, şi alte vârfuri ale poporului român au făcut solicitări asemănătoare. Astfel, la 27 iunie 1862, moşierul Constantin Cristi îi cerea guvernatorului Fonton de Veraillan o autorizaţie pentru deschiderea „Tipografiei moldoveneşti”. Cererea i-a fost respinsă pentru motivul că boierul Cristi urmărea unirea Basarabiei cu România. Totuşi, deşi nu a obţinut aprobarea, el a cumpărat o asemenea tipografie, care va fi însă sechestrată de poliţie.

Boierii Cristi şi Casso au cerut şi autorizaţia de a scoate o revistă, respinsă şi ea. În corespondenţa secretă a autorităţilor ruseşti se spunea că ideea unirii Basarabiei cu România a renăscut din 1856, în urma zvonurilor că Rusia va ceda Basarabia, iar reforma judecătorească realizată în Rusia nu a fost extinsă şi în Basarabia. Însă baronul Velio a liniştit spiritele, scriind că partidul românofil exista într-adevăr, dar că „se compune în cea mai mare parte din visători tineri.” (4)

În 1863 şi moşierul Gheorghe Gore a cerut autorizaţie pentru scoaterea unui ziar românesc. Iar la 1865, boierul Nicolae Casso voia să aducă la Chişinău o tipografie românească, pe care o cumpărase la Paris. Toate aceste demersuri însă s-au soldat cu acelaşi rezultat, ruşii dând dovadă de o rară opacitate faţă de cele mai fireşti şi legitime aspiraţii.

Abia în anul 1884 a apărut la Chişinău un ziar românesc. Era Mesajerul Basarabiei, scos de Reabcic şi de Drumaşcu. Dar apariţia sa a fost probabil de scurtă durată, deoarece nu s-a mai păstrat niciun exemplar din tirajul, minim, pe care îl obţinuse.

Astfel, timp de un secol, autorităţile ruseşti s-au opus cu succes apariţiei presei româneşti, în ciuda celor mai presante demersuri. Exceptând cei patru ani ai apariţiei bilingve a Buletinului eparhial (1867-1871) şi anul 1884 al nesemnificativului Mesajer, se poate spune că românii nu au avut niciodată o presă în limba lor. O încercare de suplinire a acestui imens gol de informare a încercat să o facă noua generaţie de la 1905, dar de ea ne vom ocupa ceva mai târziu.

 

Vezi şi...

Alte articole despre Basarabia Ţaristă aici...

 

Note:
1    Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, vol. III, Chişinău, 1940, p. 23.
2    Idem, Basarabia românească, Bucureşti, 1943, p. 72.
3    Idem, Istoria Basarabiei, vol. III, p. 92.
4    Ibidem, p. 98.

 


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei
Harta Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md