Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Perioada Autocraţiei în Basarabia Ţaristă (1825 - 1873)

 

Autor: Mircea Rusnac, Doctor în Istorie


Murind ţarul Alexandru I, în noiembrie 1825 urca pe tron Nicolae I, care avea să fie cel mai autocrat dintre toţi ţarii Rusiei. În chestiunea ce ne interesează, să notăm că pentru el autonomia unei regiuni încorporate Imperiului rus nu reprezenta altceva decât o sursă de corupţie, de dezmăţ şi de revoluţie! De aceea, el renunţă de la început la orice politică de liberalism. Imediat, situaţia se înrăutăţi îngrijorător în tot imperiul. Basarabia nu făcea excepţie. „Schimbările ce s-au adus apoi în administraţia interioară a Rusiei au atins de asemenea Basarabia”, confirma Kasso. (1) Într-adevăr, acum începeau să sosească nenumăraţi funcţionari, preoţi, ispravnici, judecători, comisari, profesori, jandarmi ruşi. Totul urma să se facă numai după modelul rusesc.

În 1828-1829, ţarul Nicolae I s-a războit la rândul lui cu Imperiul otoman, bineînţeles tot pe seama ţărilor române. Pretextul intrării ruşilor în război era următorul: „Turcii oprimă pe sârbi, pe români, pe moldoveni, iar ţarul era apărătorul oprimaţilor.” Poporul român îşi reamintea ce pătimise în 1806-1812. „Niciodată n-a avut loc o mai înspăimântătoare distrugere de vieţi”, nota francezul Saint Marc Girardin. Şi la fel ca înainte, ruşii tolerau cele mai mari nelegiuiri. La reclamaţiile sosite, guvernul rus replica: „Nu interesează să ştim cine face lucrul (transportul), oamenii sau animalele, numai ordinele să fie executate.” (2)

Nici Basarabia nu era scutită de greutăţi, căci trupele ruseşti, pentru a ajunge în principate, trebuiau să îi traverseze teritoriul. Pe lângă toate silniciile, armata rusească aducea în regiune tot felul de epidemii. De altfel, bilanţul anilor de epidemie prin care a trecut Basarabia sub ocupaţie rusească numai în prima jumătate a secolului al XIX-lea este catastrofal: ciumă în anii 1812-1814, 1819, 1825, 1828, ciumă şi holeră în 1829, holeră în 1830-1832, ciumă în 1837, holeră în 1848, holeră şi scorbut în 1849 şi din nou holeră în 1855-1856!

Paralel, în Basarabia autorităţile continuau să restrângă drepturile românilor autohtoni şi majoritari acolo. Încă din 1824, „cârmuirea oblastiei Basarabiei” impusese limba rusă ca limbă de comunicare în toate relaţiile oficiale din provincie. Hotărârea guvernului regional a fost urmată imediat şi de cârmuirile locale. Ea lovea în special judecătoriile, unde până atunci se utilizase exclusiv limba română. De aceea, judecătorii basarabeni au şi protestat, arătând că „secretariul şi canţăleriia este alcătuită din cinovnici care ştiu numai această limbă moldovenească.” (3) Acest protest nu a avut nicio urmare, dimpotrivă, asaltul antiromânesc a continuat. Astfel, în urma ukazului din 3 august 1825, era anulată competenţa judiciară a Consiliului suprem al oblastiei, iar în 1828 era abrogat întregul Aşezământ din 1818, desfiinţându-se toate libertăţile, privilegiile şi autonomia Basarabiei. O lege din mai 1828 ordona la rândul ei: „Litigiile din judeţele Ismail şi Cetatea Albă, deoarece în ele nu sunt moldoveni, trebuiesc să fie instruite şi hotărâte pe baza legilor ruse.” (4)

Şi celelalte instituţii ale oblastiei trebuiau să se supună noilor „reforme”. Direcţiunea oblastiei nu se mai ocupa de chestiunile financiare şi economice, care erau trecute în atribuţiile unei instituţii speciale, numită Palatul finanţelor (Kazennaia Palata).

De asemenea, guvernatorii provinciei erau obligaţi să prezinte la sfârşitul fiecărui an o dare de seamă asupra situaţiei generale a Basarabiei. Aceste dări de seamă reprezintă un izvor foarte important de informaţii asupra vieţii locale şi asupra tuturor ramurilor activităţilor cetăţeneşti. Dar în Basarabia, din păcate, asemenea rapoarte nu s-au întocmit decât pentru anii 1828, 1830, 1832 şi 1833. Suficient însă pentru a putea înţelege multe dintre realităţile provinciei. Ele au fost o sursă de bază şi pentru multe dintre ideile de faţă.

La 1823, deci pe când mai trăia ţarul Alexandru I, ca general guvernator al Basarabiei a fost numit contele Voronţov, care era în acelaşi timp şi viceregele Novorusiei. Numirea lui Voronţov a fost primită cu bucurie de nobilimea locală, care credea că acest om, crescut în cultul democraţiei engleze, va sprijini în continuare autonomia Basarabiei. Dar imediat după numirea sa, cinovnicii ruşi au început să facă propagandă împotriva ei. Funcţionari ruşi precum Bludov, Longhinov, Vighel etc., trimiteau chiar la Petersburg tot felul de denunţuri împotriva legilor şi tradiţiilor locale, contra Consiliului suprem, contra privilegiilor Basarabiei etc. Astfel că la Ministerul rus de interne s-a creat curând o atmosferă nefavorabilă autonomiei provinciei. Concomitent, şi Voronţov a fost convins de cinovnici că autonomia putea deveni izvorul tuturor relelor. În acest timp, apărătorii autonomiei (mitropolitul Gavriil, ţarul Alexandru I, contele Capodistria etc.) dispăreau unul după altul.

Voronţov a putut fi uşor convins de cinovnici, deoarece el nici nu conducea provincia în mod direct, ci de la Odesa, prin intermediul unui guvernator care îi era subordonat. De remarcat că în timpul viceregelui Voronţov (1823-1836) au fost schimbaţi şapte guvernatori ai Basarabiei:Katakazi (1823-1825), Timkovski (1825-1828), Turghenev (17 ianuarie – 30 iulie 1828), Prajevski (1828-1829), Sorokunski (1829-1833), Averin (1833-1834) şi Feodorov (1834-1854). Ultimul dintre ei, Feodorov, singurul care a avut o domnie mai lungă, recunoştea el însuşi că a expulzat din Basarabia un număr de 48.000 de „vagabonzi fără paşaport”, care nu erau altceva decât ţărani ruşi şi ucrainieni, fugiţi de pe moşii şi ajunşi în Basarabia, în căutarea norocului. (5) Despre acest guvernator, istoricul Alexandru Boldur scria: „Fără nicio exagerare, el a fost un amic al Basarabiei şi ocupă în istoria ei un loc cu totul aparte. De o energie excepţională, inteligent şi priceput, iute în hotărâri, lipsit de sentimentele şovinismului rusesc, el a putut schimba radical înfăţişarea Basarabiei.” (6) Schimbările efectuate de el s-au făcut simţite mai mult în aspectul oraşelor provinciei, şi în special al Chişinăului.

În schimb, nici în mărturiile contemporanilor săi, Voronţov nu se bucură de aprecieri măgulitoare. Deja ţarul Alexandru I spunea despre oamenii săi că erau „funcţionari nestatornici, ruşi nedoriţi, culeşi după nevoile timpului, cu mare grabă.” Iar Svinin completa: „Greşelile în administraţie se explică nu prin greşelile boierilor, ci mai curând prin vina guvernatorului.” (7) Iar Storojenko scria că „guvernatorul, afară de abuzuri, nu putea să facă nimic folositor fără aprobare.” Totodată, el constata „o dezordine generală în conducerea provinciei; nu există nici justiţie şi nici dreptate… Procese neterminate sunt fără număr, de asemeni şi sumele cheltuite din punga statului.” (8) Şi exemplele ar putea continua.

Restrângerile drepturilor românilor s-au manifestat în toate domeniile vieţii. Astfel, în 1824 era desfiinţată pecetea românească a „judecătoriei politiceşti a oblastiei Basarabiei.” Iar justiţia a mai rămas românească până în 1828, când organizarea şi legislaţia ei au fost radical modificate. De asemenea, în anii următori desfiinţării autonomiei, au fost decretate două documente extrem de aspre pentru ţăranii basarabeni: „Regulamentul cu privire la ţăranii dependenţi sau la proprietarii de pământ liberi din regiunea Basarabiei” (1834) şi „Contractul normal” (1846).

Tot în 1828 erau înfiinţate la Chişinău, Tighina, Bălţi, Hotin, Cetatea Albă şi Ismail numai şcoli cu limbă de predare rusa în totalitate. Cu privire la ele, în anii 1839-1841 au fost prezentate guvernământului petiţii pentru introducerea limbii române în şcolile populare. Acestea erau extrem de puţine şi cu un program redus la cunoştinţele cele mai elementare şi la învăţarea religiei. În cele din urmă, s-a permis totuşi introducerea limbii române în octombrie 1842, dar în deceniul al şaptelea al secolului al XIX-lea ea va fi exclusă complet şi definitiv.

Revenind la situaţia politică, să arătăm că în anii 1826-1828 Voronţov a fost plecat la Petersburg, fiind reprezentat în conducerea Basarabiei şi Novorusiei de contele Pahlen. Voronţov s-a întors abia la 5 martie 1828, cu un nou regulament deja sancţionat de împărat, pentru suprimarea autonomiei Basarabiei. Proiectul fusese elaborat la Petersburg şi a fost impus locuitorilor provinciei, cărora nu li s-a dat posibilitatea nici să-l cunoască şi, cu atât mai puţin, să-l discute. Prin urmare, aceste regulament a fost denumit „Regulamentul Voronţov”, legiferarea lui reprezentând cel mai tragic eveniment de după anexarea Basarabiei. Aceasta s-a făcut cu ocazia decretului din 29 februarie 1828.

Prin regulament, Consiliul suprem, simbol al autonomiei Basarabiei, era înlocuit cu un consiliu provincial (oblasnol sovet), numit oficial „Instituţia pentru conducerea regiunii Basarabia.” Acesta se reunea doar de două ori pe an (în lunile mai şi noiembrie) şi se ocupa numai de chestiuni economice şi de aprovizionare. În sfatul oblastiei nu mai existau deputaţi ai nobilimii. Locul lor era ocupat de drept de mareşalul nobilimii, singurul membru ales al consiliului, şi doi membri permanenţi numiţi de Senatul ocârmuitor, după propunerile guvernatorului general. Ceilalţi membri, numiţi de coroană, au rămas în continuare. Acest consiliu nu avea nicio iniţiativă proprie, ci putea numai să discute cel mult chestiunile în urma propunerilor guvernatorului general, guvernatorului civil, guvernului provizoriu sau mareşalului nobilimii. Hotărârile sfatului puteau fi oprite de guvernatorul general şi înaintate de el ministerului respectiv. Concluzionând, Alexandru Boldur afirma: „În această formă, Sfatul oblastiei a fost menţinut datorită inerţiei administrative. El nu avea niciun sens de a exista.” (9) De asemenea, tribunalele erau organizate după modelul tribunalelor ruseşti. Funcţia de rezident era desfiinţată, iar Basarabia era transformată într-o parte a Novorusiei. În locul ispravnicilor judeţeni au fost numiţi nacealnici ruşi.

Orice libertate naţională, ca şi legiuirile moldoveneşti, erau suprimate. Limba rusă era introdusă în toate actele publice. S-au înfiinţat şi aici „instituţiile guberniale comune pentru toată Rusia şi sistemul de impozite al întregului stat. Ţinerea lucrărilor de secretariat a fost făcută în limba rusă.” (10) În acelaşi timp, limba română era scoasă din administraţia provinciei. Ea era interzisă chiar prin articolul 63 al noului regulament, care prevedea: „Toate dosarele aşezămintelor statului din provincia Basarabiei se vor scrie în ruseşte.” (11) Dar, cu toate acestea, constatându-se imposibilitatea eliminării complete a limbii române din actele oficiale, ea va mai fi întrebuinţată până în 1834, iar accidental chiar până în 1854.

Prin regulament era abolită funcţia de locotenent plenipotent al Basarabiei. Toată puterea era acum concentrată în mâinile guvernatorului civil, care depindea direct de guvernatorul general din Odesa. Guvernatorul civil avea să devină însă în 1836 guvernator militar, reunind şi atribuţiile comandantului militar al Basarabiei.

Organizarea şi conducerea administrativă, care s-au stabilit în Basarabia către 1828, s-au păstrat aici fără schimbări esenţiale până în 1873, când regiunea Basarabiei a fost transformată într-o gubernie de tip rusesc general.” (12)

Dar jugul ţarist nu apăsa numai Basarabia, fiind valabil pentru întregul imperiu. Despre el se plângea scriitorul polonez Starowolsky, citat de Batiuşkov: „Se scrie mult despre jugul turcesc, însă el apasă doar asupra prizonierilor şi nicidecum asupra acelora care trăiesc sub oblăduirea turcească, acelora care lucrează agricultura şi practică comerţul. Ei, achitându-şi impozitul anual, rămân liberi, mai liberi decât orice polonez. Niciun paşă turc nu poate să-şi bată joc de cel mai trândav ţăran în modul în care sunt maltrataţi ţăranii în localităţile noastre.” (13) În plus, spunea Kasso, turcii „nu se amestecau niciodată în treburile interne ale principatelor (române).” (14) În schimb, Kiseliov arăta în 1833 că funcţionarii din Basarabia erau „drojdia Rusiei şi a Moldovei.” Iar ţarul Alexandru I constata şi el că „guvernatorii nu fac decât abuzuri.” (15) Astfel se prezenta administraţia rusească a Basarabiei în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

 

Vezi şi...

Alte articole despre Basarabia Ţaristă aici...

 

Note:
1    Ion G. Pelivan, La Bessarabie sous le régime russe, Paris, 1919, p. 17.
2    Karl Marx, Însemnări despre români (manuscrise inedite), Bucureşti, 1964, p. 169.
3  Leon T. Boga, Lupta pentru limba românească şi ideea unirii la românii din Basarabia după 1812, Chişinău, 1932, p. 16.
4    Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, vol. III, Chişinău, 1940, p. 103.
5    Istoria R.S.S. Moldoveneşti, vol. I, Chişinău, 1967, p. 406.
6    Alexandru Boldur, op. cit., p. 105.
7    Petre Cazacu, Moldova dintre Prut şi Nistru 1812-1918, Iaşi, f.a., p. 94.
8  Alexandru Boldur, Autonomia Basarabiei sub stăpânirea rusească în 1812-1828, Chişinău, 1929, p. 88.
9    Alexandru Boldur, op. cit., 1940, p. 103.
10  Istoria R.S.S. Moldoveneşti, p. 416-417.
11  Ion G. Pelivan, op. cit., p. 16.
12  Istoria R.S.S. Moldoveneşti, p. 417.
13  Mihai Adauge, Istoria şi faptele, în Nistru, Chişinău, nr. 4/1990, p. 113.
14  Ion G. Pelivan, op. cit., p. 63.
15  Basarabia. Monografie, sub îngrijirea lui Ştefan Ciobanu, Chişinău, 1926, p. 141.

 


Comentarii:

Anna_tel

29.10.2012

Exista o bibliografie despre institutiile din perioada tarista?

Am citit sinteza, e reusita, ce m-a uimit e ca nu a-ti mentionat la surese nici o sinteza strict legata de intitutiile de la a cea data?
as vrea sa stiu daca s-au scris asemenea studii si cum le-as putea gasi.
va multumesc
Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Карта Бессарабской Губернии, 1883
Карта Бессарабской Губернии, 1883
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md