Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

27 mai, istoricul zilei

- 1600 -

Domnul Mihai Viteazul realizează prima unire politică a celor trei principate româneşti

 Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei, portret
 Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei, portret

Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti, a deschis în istoria poporului român o nouă epocă, care va avea drept scop unirea celor trei principate române. Acesta a venit la tronul Ţării Româneşti într-o situaţie de cumpănă, într-o conjunctură internaţională complexă, cînd presiuni externe şi dificultăţi politice şi economice interne puneau sub semnul întrebării durabilitatea statului român.

Mihai Viteazul s-a dovedit a fi un bun organizator şi comandant militar, parcurgînd între 1588-1593 întreaga ierarhie administrativ-politică a ţării. Domnia sa (1593-1601), prin evenimentele care au avut loc, cunoaşte două perioade distincte – dar strîns legate între ele: lupta de eliberare de sub dominaţia otomană (1594-1598), respectiv unirea politică a celor trei ţări române (1599-1601) .

Întru realizarea primului obiectiv Mihai-Viteazul a întreprins o serie de acţiuni: a făcut însemnate comenzi de armament în Transilvania, a refăcut atelierele de tunuri şi pulberăriile de la Tîrgovişte, a crescut dotarea artileristică, a dotat infanteria cu arme de foc portabile, a restructurat instituţiile tradiţionale în consens cu obiectivele politice şi cerinţele militare ale epocii, în fruntea unităţilor sale armate a numit oameni apropiaţi, persoane de nădejde, buni profesionişti, potriviţi locului şi momentului şi, nu în ultimul rînd, a ştiut să-şi apropie masele largi populare, fără al căror aport nu şi-ar fi putut atinge obiectivele sale, cărora le-a dedicat totul, inclusiv viaţa.

Bătălia de la Călugăreni (august 1595)
Bătălia de la Călugăreni (august 1595)

A dus o serie de bătalii precum cele de la Călugăreni, Hîrşova, Brăila, Putineiu etc. După mai multe încercări de înlaturare a suzeranităţii otomane, Mihai-Viteazul a înţeles că acest lucru este posibil numai prin unirea eforturilor celer trei ţări româneşti.

Colaborarea însa s-a destrămat atît în urma instaurării în Moldova a domnului Ierimia Movilă, cît şi în Transilvania a cardinalului polonez Andrei Bathory. Aceştia încheind pace cu Imperiul Otoman i-au cerut lui Mihai să plece de la tronul ţării. Însă răspunsul lui Mihai a fost pe măsură: ”pînă ce nu-mi vor arunca pămînt peste ochi, nu voi înceta să lupt cu turcii”.

În curînd domnul Ţării Româneşti a hotărît o campanie peste munţi a cărei scop era cucerirea Transilvaniei. Hotărîtoarea bătălie dintre Mihai Viteazul şi Andrei Bathory a fost la 18-28 octombrie 1599. Victoria s-a dovedit a fi a lui Mihai Viteazul. La 1 noiembrie 1599  Mihai Viteazul îşi face intrarea în Alba Iulia. La 10 mai a fost cucerit Bacăul, iar la 16 mai 1600 Suceava a fost luată fără luptă, din cauza că apărătorii cetăţii s-au predat.

Astfel la 27 mai 1600  Mihai Viteazul a fost intitulat într-un hristov în care scria că el esteDomn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei.

Statul lui Mihai-Viteazul, 1600
Statul lui Mihai-Viteazul, 1600

Realizînd unificarea principatelor M. Viteazul a dorit ca acest fapt să dureze cît mai mult. Însă el a domnit cu cele trei ţări doar cîteva luni. La începutul lui septembrie 1600 stările previlegiate din Transilvania se rascoală împotriva Domniei Sale. În ajutorul lor a venit oastea Imperială şi în urma luptei de la 18 septembrie de la Miraslău Mihai pierde Ardealul. În acelaşi timp Movileştii recapătă Moldova. În zorii zilei de 9 august 1601, stil vechi (19 august 1601, stil nou), Mihai Viteazul este asasinat mişeleşte din ordinul generalului Habsburgic Gheorghe Basta.

Faptele marelui domnitor s-au impus ca simbol al luptei pentru unitate şi au exprimat o aspiraţie fundamentală a poporului român  - "De la 1600 nici un român n-a mai putut gîndi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată si desăvîrşită poezie tragică."  (N.Iorga).

 

- 1851 -

Domnișoarele de viță nobilă Vera și Liubov Kozlova inaugurează la Chișinău, Basarabia țaristă, un pension particular pentru fetele de nobili

La 27 mai 1851 domnișoarele de viță nobilă Vera și Liubov Kozlova inaugurează la Chișinău, Basarabia țaristă, un pension particular pentru fetele de nobili, care își avea sediul într-o clădire de piatră cu două niveluri a negustorului Minko.

 

- 1867 -

Împăratul Austriei, Franz Joseph I, se încoronează rege al Ungariei şi sancţionează legea privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria

La 27 mai 1867 împăratul Austriei, Franz Joseph I, se încoronează rege al Ungariei şi sancţionează legea privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria.


- 1917 -

Sosesc la Iaşi, România, primele două batalioane ale Corpului de voluntari transilvăneni, pentru a lupta alături de armata refăcută

La 27 mai 1917 sosesc la Iaşi, România, primele două batalioane ale Corpului de voluntari transilvăneni, pentru a lupta alături de armata refăcută. Corpul de voluntari transilvăneni se constituie din circa 30 000 prizonieri de origine română din armata austro-ungară ce se aflau în Rusia. Evenimentele au loc în cadrul Primului Război Mondial.

 

- 1922 -

La Chișinău, Basarabia țaristă, s-a desfășurat şedința festivă de constituire a secției regionale a Societății Române de Geografie

La 27 mai 1922 la Chișinău, Basarabia țaristă, s-a desfășurat şedința festivă de constituire a secției regionale, în frunte cu Scarlat Panaitescu, a Societății Române de Geografie.

 

- 1940 -

Este semnat acordul economic româno-german

La 27 mai 1940 este semnat acordul economic româno-german care prevedea obligaţia României de a livra petrol şi alte produse petroliere la preţul din 1938 şi de a achiziţiona armament.

 

Vezi şi ...

 

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. http://www.scritube.com/
  4. http://www.unitisubtricolor.ro/

Dacă doriţi să îmbunătăţiţi textul sau să adăugaţi imagini noi la acest articol transmiteţi varianta dvs pe istorialumii@gmail.com . Textul îmbunătăţit îl solicităm în format MS Word (.doc) sau Notepad (.txt). Important: indicaţi în mesaj denumirea articolului de redactat  Scrie-ne acum noi detalii pentru a îmbunătăţi acest articol !


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta Principatului Moldovei, 1483
Harta Principatului Moldovei, 1483
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md