Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

19 mai 1993 - Scrisoarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist către Sanctitatea Sa Alexei II (1993)

SANCTITATEA VOASTRA,
PREA IUBITE FRATE
IN DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,

Cu dragoste frateasca, Va aducem la cunostinta ca am primit scrisoarea Sanctitatii Voastre din 24 decembrie 1992, care ne-a produs mahnire si durere multa. Aceasta pentru faptul ca Sanctitatea Voastra considerati Actul Sinodal al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, privitor la binecuvantarea reactivarii Mitropoliei Basarabiei, ca «ingerinta anticanonica in problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova».

Sanctitatea Voastra ! In constiinta umanitatii, in general si mai ales la crestini, s-a impus de-a lungul istoriei principiul de valoare universala ca nedreptatea, abuzul si silnicia nu pot crea niciodata vreun drept. Acestea pot dura secole de-a randul, dar cand imprejurarile permit, dreptatea istorica impune repararea nedreptatii si restabilirea adevarului precum si a drepturilor ce decurg din aceasta restabilire.

Conform acestui principiu, exercitarea jurisdictiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra romanilor ortodocsi din Basarabia, intre anii 1769-1774, 1787-1791, 1808-1918, 1940-1941, 1944-1992, a fost un act nedrept si abuziv din punct de vedere al realitatii istorice si al normelor de drept canonic, deoarece a fost urmarea unor abuzuri politice care au lezat dreptul istoric.

Conform marturiilor istorice, pe teritoriul locuit astazi de romani, cuvantul Evangheliei lui Hristos a fost propovaduit inca din primele veacuri crestine. Propovaduirea Evangheliei pe acest teritoriu a coincis cu insasi formarea poporului roman care a aparut in istorie ca popor crestin. Poporul roman a devenit astfel unul din primele popoare crestine ale Europei, eveniment ce a avut loc cu multe secole inainte de crestinarea slavilor.

Viata crestina a avut o continuitate permanenta pe acest teritoriu, romanii ortodocsi afirmandu-si neintrerupt apartenenta la Biserica Ortodoxa a Rasaritului.

Indata ce conditiile istorice au permis, romanii ortodocsi au obtinut dreptul de a avea episcopi pamanteni. Acest drept, bazat pe traditia canonica a Bisericii, a fost cerut cu multa insistenta Patriarhiei de Constantinopol mai ales de crestinii ortodocsi romani din teritoriile din stanga si din dreapta Prutului, ce constituiau impreuna un Principat roman cunoscut in Europa cu numiele de Tara Moldovei.

In anul 1401, Domnitorul Moldovei a cerut ca in fruntea organizarii bisericesti din aceasta tara sa fie recunoscut de catre Patriarhia de Constantinopol mitropolitul pamantean IOSIF MUSAT. Prin acest act, Mitropolia Moldovei era recunoscuta ca servind o etnie distincta in cadrul unui teritoriu bine definit geografic si istoric. Drept consecinta, potrivit legislatiei bisericesti canonice, diferita de cea a imperiilor schimbatoare, nimeni si niciodata nu avea dreptul sa desfiinteze, sa modifice sau sa injumatateasca jurisdictia ei in teritoriul ce-i revenea de la intemeiere si cu recunoastere canonica.

Cursul normal al lucrurilor a fost din pacate intrerupt in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, prin ocuparea de catre armatele rusesti a pamantului romanesc al Tarii Moldovei (1769-1774, 1787-1791). Printre masurile luate in mod abuziv de ocupanti a fost si amestecul brutal in treburile Bisericii din Moldova prin impunerea la Iasi, in 1789, a unui loctiitor de mitropolit, AMBROZIE, rus de neam, care venise in Moldova odata cu trupele rusesti.

Dupa o scurta perioada de normalizare si cand nu se terminase inca razboiul ruso-turc (1806-1812), imperiul tarist infiinteaza un «exarhat» ce cuprindea Mitropoliile Moldovei si Tarii Romanesti, subordonandu-le din nou, in mod samavolnic, Bisericii Ortodoxe Ruse. Prin aceasta, Mitropolitul canonic al Mitropoliei Moldovei, VENIAMIN COSTACHI, este nevoit sa se retraga din scaun spre marea durere a clerului si credinciosilor romani. La fel s-a intamplat si cu Mitropolitul DOSITEI FILITIS al Valahiei, care a fost indepartat din scaun in 1809 si trimis in surghiun. Nedreptatea se «institutionalizeaza» prin pacea nedreapta de la Bucuresti din 1812, cand s-a hotarat anexarea teritoriului dintre Prut si Nistru la imperiul tarist. Anexarea a fost fara valoare si nula de drept, caci Turcia nu avea drepturi teritoriale asupra pamantului romanesc, turcii avand putere de suzeranitate, nu de suveranitate asupra acestui pamant. Moldova si Valahia se bucurau de o completa autonomie pe baza unor vechi tratate incheiate cu Imperiul Otoman, prin care li se garanta integritatea teritoriala in schimbul unui tribut anual. In plus, anexarea era un act imoral si neloial fata de intreaga Ortodoxie, intrucat Rusia pravoslavnica isi intindea abuziv stapanirea asupra romanilor ortodocsi din stanga Prutului, cu vechime si vrednicii in campul crestinatatii, legati prin neam, limba si cultura cu cei din dreapta Prutului.

Urmare acestei anexari politice nedrepte s-a infiintat, in teritoriul ocupat de armatele tariste, Eparhia Chisinaului de catre Biserica Ortodoxa Rusa, in 1813. Fara a fi consultat clerul si credinciosii, a fost sfasiat teritoriul jurisdictional al Mitropoliei Moldovei, infiintata cu peste patru veacuri inainte, si a Episcopiei Husilor. In scrisoarea Sanctitatii Voastre din 6 octombrie 1992 justificati aceasta actiune prin faptul ca la acea data Biserica Ortodoxa Romana nu era inca o Biserica autocefala. Este adevarat ca recunoasterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane a avut loc dupa infiintarea Eparhiei de Chisinau, intr-un teritoriu ce nu cuprindea aceasta eparhie. Dar, se impune a fi subliniata o constatare : in 1448 Biserica Ortodoxa Rusa a fost recunoscuta de Patriarhia Constantinopol ca Biserica autocefala, dar fara a avea jurisdictie asupra crestinilor ortodocsi romani din Basarabia.

Actul anexarii Basarabiei la imperiul tarist si infiintarea Eparhiei de Chisinau a dus nu «la eliberarea de sub stapanirea otomana a Moldovei», cum afirmati Sanctitatea Voastra in aceeasi scrisoare, ci a insemnat trecerea de la robia turceasca la robia ruseasca mai aspra si mai neinduratoare. Turcii ne-au respectat traditiile, limba si specificul national. Au acceptat voievozi si ierarhi de acelasi neam cu poporul pastorit. Imperialismul rus insa, folosindu-se de ierarhii rusi inscaunati in Basarabia fara a se cere acordul clerului si credinciosilor romani locali, absolut majoritari, a exercitat asupra acestora un necrutator proces de rusificare, manifestat in diferite feluri.

Astfel, dintre toti chiriarhii asezati de Biserica Rusa in scaunul episcopal de la Chisinau numai unul a fost de acelasi neam si de aceeasi limba cu clerul si credinciosii pastoriti. Acestia, adica romanii, conform unui recensamant din 1817, reprezentau 86% din locuitorii Basarabiei. In 1813 a fost infiintat un seminar teologic, dar si acest fapt, binecuvantat in sine, a fost transformat in mijloc de deznationalizare a romanilor si de indepartare a lor de fratii din dreapta Prutului. Amintim in acest sens ca, in prima perioadei a functionarii acestui seminar, din 25 de profesori numai unul a fost roman. Limba rusa a devenit de asemenea singura limba de predare la Seminarul din Chisinau, conform Regulamentului Seminariilor din 1840, impus de tarul NICOLAE I.

In acelasi timp, manastirile moldovene au fost supuse si ele rusificarii prin incercarea le a se inlocui limba romana cu limba slavona la oficierea slujbelor bisericesti. Cartile romanesti de slujba au fost de asemenea distruse, asa cum s-a intamplat mai ales in timpul pastoririi arhiepiscopului PAVEL EBEDEV (1871-1881).

In aceasta situatie tragica a fost gasita Basarabia in aniul 1918, cand popoarele din imperiul tarist au putut sa-si recapete libertatea. Ne-a mahnit adanc afirmatia Sanctitatii Voastre ca in «anul 1918 Basarabia a fost ocupata de armatele romane» (scrisoarea din 6 octombrie 1992). Va amintini doar ca in 5 martie 1917 se primise la Chisinau telegrama oficiala de la Petrograd in care se spunea ca «Basarabia nu mai este in imperiu si ca de acum inainte toti se pot bucura de libertate». In duhul acestei libertati si fara prezenta armatei romane in Basarabia, s-a organizat Moldova suverana si independenta si s-a realizat apoi revenirea ei la sanul Patriei Mame, Romania. Cum era firesc, s-a reparat atunci si nedreptatea savarsita in 1808 pe plan bisericesc, clerul si credinciosii din Basarabia revenind in matca Bisericii Mame Ortodoxe Romane.

Normalizarea situatiei bisericesti n-a durat insa multa vreme caci, in 1940 si apoi in 1944, in urma ocuparii Basarabiei de catre trupele sovietice, Biserica Ortodoxa Rusa si-a impus din nou, abuziv si necanonic, jurisdictia asupra credinciosilor ortodocsi romani din acest stravechi pamant romanesc, fara a incerca macar un dialog cu Biserica Ortodoxa Romana. Consecintele acestui act sunt bine cunoscute : distrugerea sau inchiderea majoritatii bisericilor si manastirilor de catre regimul sovietic ocupant, numirea unei ierarhii straine de neamul si limba clerului credinciosilor romani moldoveni, desfiintarea Mitropoliei Basarabiei, infiintata de Patriarhia Romana in 1925.

Suflul sfant al dorintei de libertate si demnitate nationala a facut ca o parte din Basarabia strabuna sa-si dobandeasca suveranitatea si independenta in cadrul Republicii Moldova, incepand cu august 1991. Ca urmare, apare firesc si sfant, reluarea legaturilor cu fratii de acelasi neam si limba din Romania pe diverse planuri, inclusiv cel bisericesc.

Ceea ce insa ne produce un adanc sentiment de tristete, este atitudinea Inalt Prea Sfinfitului Arhiepiscop VLADIMIR, acum Mitropolit de Chisinau, fata de clerul si credinciosii ce-si manifesta dorinta legitima a unor legaturi mai stranse cu Biserica Mama - Patriarhia Romana. Deoarece un mare numar de preoti si credinciosi si-au manifestat, in mod sincer, aceste sentimente cu totul sfinte, au fost supusi unei prigoane barbare, Prea Sfintia Sa fiind chiar departat violent si samavolnic din resedinta din orasul Balti. Si din acest motiv, Prea Sfintitul Episcop PETRU a facut apel la Patriarhia Romana, dupa ce el s-a plans Sanctitatii Voastre, dar fara rezultat.

Inalt Prea Sfintitul VLADIMIR a manifest, de asemenea, atitudine de nerespect fata de obligatia canonica de a nu avea nici un fel de legaturi cu grupurile schismatice, rupte din trupul Bisericii Ortodoxe. Astfel, a invitat, ca oaspeti de onoare, in luna noiembrie 1992, doi «arhierei» schismatici din Romania. Aceasta atitudine contravine flagrant cu declaratia de la Constantinopol a Intaistatatorilor Bisericilor Ortodoxe, din martie 1992, care prevede ca «este necesar ca toate Sfintele Biserici Ortodoxe locale, fiind in solidaritate deplina unele cu celelalte, sa condamne aceste grupuri schismatice si sa se abtina de la orice comuniune cu ele, oriunde s-ar afla acestea».

Situatia bisericeasca din Republica Moldova a devenit si mai tensionata prin hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, din 5 octombrie 1992, privind acordarea «independentei Bisericii Ortodoxe din Moldova». Aceasta hotarare a fost luata in ciuda celor discutate la intalnirea Noastra de la Constantinopol si a interventiei adresata de Noi Sanctitatii Voastre, la 2 aprilie 1992, prin care Va aratam «ca nu este momentul potrivit a se lua in discutie problema Bisericii din Moldova», «afirmatie justa», recunoscuta chiar de Sanctitatea Voastra in scrisoarea ce Ne-ati adresat la 6 octombrie 1992.

De aceea, in contextul acestei hotarari unilaterale, precum si a atitudinii antiromanesti a Inalt Prea Sfintitului VLADIMIR si persecutiilor de tot felul la care au fost supusi cei care intretineau legaturi cu fratii si neamurile lor din Romania, Prea Sfintitul Episcop PETRU, scos afara de la Balti, dupa ce s-a adresat Patriarhiei Moscovei, a fost nevoit sa se adreseze Bisericii Neamului sau. Clerul si credinciosii, supusi acelorasi persecutii din partea Inalt Prea Sfintitului VLADIMIR, constituindu-se in Adunarea eparhiala, au reactivat statutar vechea Mitropolie a Basarabiei, l-au ales ca locitiitor de mitropolit pe Prea Sfintitul PETRU si au cerut obladuirea canonica a Bisericii Ortodoxe Romane. Biserica noasta a luat act cu binecuvantare de dorinta si hotararea lor recunoscand autonomia ceruta, precum si pastrarea calendarului vechi si a traditiilor bisericesti locale.

In scrisoarea Sanctitatii Voastre sunt invocate o serie de canoane pentru sustinerea opiniei cu privire la asa-zisa «ingerinta anticanonica din partea Patriarhiei Romane in problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova».

Mai intai, precizam ca invocarea canonului 8 al Sinodului III ecumenic nu poate, in nici un caz, justifica extinderea jurisdictionala a Patriarhiei Moscovei asupra Bisericii rominesti din Republica Moldova. Prin acest canon se recunoaste tocmai indatorirea Bisericii unei natiuni (Biserica Ciprului), de a se organiza etnic si de a se conduce independent de Biserica altui neam (Biserica Antiohiei). Se prevede aici obligatia ca «nici un episcop sa nu cuprinda alta eparhie, care nu a fost mai de demult si dintru inceput sub mana lui sau a celor dinaintea lui. Iar daca cineva a cuprins o eparhie straina si in chip silnic a pus-o sub stapanirea lui, pe aceasta sa o dea inapoi, ca sa nu se calce canoanele parintilor, si nici sub cuvant de lucrare sfintita, sa se furiseze trufia stapanirii lumesti».

In spiritul acestui canon putem aprecia ca tocmai Biserica Ortodoxa Rusa, datorita imprejurarilor politice cunoscute, este aceea care a cotropit jurisdictional o mare parte din vechea Mitropolie a Moldovei, care dateaza de la sfarsiiul secolului al XIV-lea. Anexarea imperialista (tarista si apoi comunista) a teritoriului romanesc de la rasarit de Prut, dinspre hotarele poloneze pana la Marea Neagra, nu a justificat prin nimic extinderea jurisdictiei bisericesti a Patriarhiei Moscovei asupra teritoriului jurisdictional al Mitropoliei Moldovei.

Canoanele 13, 21 si 22 ale Sinodului de Cartagina, precum si canonul 2 al Sinodului II ecumenic interzic, cum bine afirmati si Sanctitatea Voastra, «episcopului unei anumite eparhii sa-si intinda puterea asupra altei eparhii». Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, prin binecuvantarea acordata reactivarii Mitropoliei Basarabiei, nu facut altceva decat sa restabileasca adevarul istoric si dreptatea canonica ce fusesera incalcate de atatea ori prin extinderea necanonica a jurisdictiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra unei parti a Mitropoliei Moldovei. O astfel de extindere este, conform canonului 13 al Sinodului de la Cartagina, «nula» de drept, iar repararea unei nedreptati se impune cu necesitate.

Invocarea canonului 59 al Sinodului de Cartagina este, de asemenea, fara obiect, neavand legatura cu problema in cauza.

Canonul 15 al Sinodului local de la Constantinopol, prevede nu numai interdictia ca un episcop «sa nu se departeze de comuniunea cu propriul sau patriarh», ci si posibilitatea ca episcopul respectiv «sa se desparta pe sine de comuniunea cu Intaistatatorul sau», daca acesta propovaduieste un lucru nedrept si necanonic. Nedreptatea si lipsa de canonicitate caracterizeaza tocmai hotararile Bisericii Ortodoxe Ruse de a extinde si mentine jurisdictia sa asupra unei etnii, alta decat cea rusa, in speta asupra romanilor ortodocsi din Basarabia.

Prevederile canonului 16 al aceluiasi Sinod, ce interzic numirea de episcopi intr-o eparhie al carei titular este inca in viata, n-au jost nici acestea incalcate de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane prin recunoasterea Prea Sfintitului Episcop PETRU, ca Loctiitor de Mitropolit al Basarabiei, conform hotararii organelor canonice ale acestei eparhii. Mitropolia Basarabiei este o alta eparhie decat cea condusa de Inalt Prea Sfintitul VLADIMIR, caci Inalt Prea Sfintia Sa, conform normelor canonice, poate avea jurisdictie numai asupra credinciosilor ortodocsi rusi din Republica Moldova, atata vreme cat se supune jurisdictiei Patriarhiei Moscovei. In lumina aceluiasi canon 16 de Constantinopol si ca o incalcare a prevederilor acestuia, constatam cu tristete ca, de multe ori, in decursul timpului, Biserica Ortodoxa Rusa a purces la numiri de episcopi in Basarabia in timp ce chiriarhii legitimi erau inca in viata. Amintim, spre exemplificare, cazul deja mentionat al Mitropolitului VENIAMIN COSTACHI, obligat sa-si paraseasca scaunul mitropolitan de la Iasi in 1808, si cel al Mitropolitului EFREM ENACHESCU, inlocuit de Biserica Rusa in 1940 si 1944, pe cand era inca in viata. Inalt Prea Sfintia Sa a fost silit sa se refugieze peste Prut, in urma pactului Ribbentrop - Molotov.

La cele de mai sus, rugam frateste pe Sanctitatea Voastra a lua in considerare canoanele: 8 al Sinodului III ecumenic si 34 apostolic, in lumina carora se poate evalua corect decizia Sfantului Sinod al Bisericii Noastre din 19-20 decembrie 1992.

Canonul 8 al Sinodului III ecumenic a reglementat raportul dintre doua Biserici surori. Biserica Antiohiei voia, contrar traditiei canonice, sa-si intinda jurisdictia asupra unei etnii diferite ce forma Biserica Ciprului. Sfintii Parinti ai Sinodului III Ecumenic de la Efes (431) au socotit nelegala si necanonica aceasta tendinta si au impus respectarea principiul etnic in raporturile dintre Biserici. Acest principiu s-a mentinut in istorie si mai tarziu cand, din cauza navalirii islamice arabe si apoi otomane, teritoriie jurisdictionale s-au pastrat intacte pe baza etnica.

In acelasi sens, se pot intelege si prevederile canonului 34 apostolic. Acesta stabileste modalitatea de conlucrare intre «episcopii fiecarui neam» si se statorniceste principiul sinodalitatii in cadrul unei etnii bine definite. Se prevede aici ca episcopii fiecarui neam sa aiba un Intaistatator al lor, pe care sa-l consulte, iar acesta sa hotarasca impreuna cu ei lucrurile mai importante. Acest principiu canonic fundamental in conducerea bisericeasca ortodoxa s-a perpetuat de-a lungul istoriei, in ciuda tendintelor imperiale de hegemonie romano-bizantina sau de alta natura, si el este valabil si azi in toate bisericile autocefale, care nu fac abstractie de realitatea istorica a unui popor sau neam. Asa se explica faptul ca, in majoritatea cazurilor insasi titulatura oficiala a Bisericilor Ortodoxe autocefale contine numele etniei sau neamului pe care il slujeste Biserica respectiva. De aceea, pretentiile unei Patriarhii Ortodoxe a unui neam sau popor anume, de a avea jurisdictie peste ortodocsi de alt neam, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice si nedrepte, fiind motivate secular-politic, nu spiritual-pastoral.

Sanctitatea Voastra,
Suntem datori sa nu uitam ca, pana nu de mult, atat Biserica Ortodoxa Rusa, cat si Biserica Ortodoxa Romana, au avut de suferit, vreme indelungata din pricina unor stapaniri lumeati, fara credinta in Dumnezeu, care au prigonit pe toti cei credinciosi si au impus ura si dezbinarea intre neamuri.

Acum insa, multumind Bunului Dumnezeu care ne-a daruit puterea de a ne elibera de sub aceasta robie potrivnica credintei, ii revine responsabilitatea de a indrepta nelegiuirile savarsite de stapanirea sovietica atee, care, intre altele, a incercat sa indeparteze pe romanii ortodocsi din Basarabia si Bucovina de Nord de fratii lor de acelasi neam si limba.

De aceea, ne exprimam incredintarea ca vom gasi la Sanctitatea Voastra si la Biserica Ortodoxa Rusa intelegerea necesara cu privire la actul de binecuvantare acordat de Biserica noastra reactivarii Mitropoliei Basarabiei.

Considerand ca lamuririle de mai sus sunt pe deplin edificatoare pentru a intelege in mod just, dar si cu dragoste, drepturile sfinte ale clerului si credinciosilor din Republica Moldova de a avea legaturi duhovnicesti cu Biserica Mama, ne exprimam dorinta si speranta ca relatiile fratesti dintre Bisericile noastre vor continua, spre intarirea Ortodoxiei noastre sfinte.

In spiritul celor de mai sus, suntem gata a continua discutiile pentru a lamuri problemele si neintelegerile si a dovedi astfel ca, in relatiile dintre doua Biserici surori, nu trebuie sa domine considerentele vremelnice de pana acum, ci comuniunea frateasca a Sfintei noastre Ortodoxii.

Incredintandu-Ne rugaciunilor Sanctitatii Voastre, Va imbratisam frateste in Hristos Domnul nostru,

TEOCTIST
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta guberniei Basarabia, 1883
Harta guberniei Basarabia, 1883
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md