Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

16 decembrie, istoricul zilei

- 1848 -

Adunarea naţională a fruntaşilor români transilvăneni la Sibiu, adoptă o petiţie naţională în care protestează împotriva "uniunii" forţate a Transilvaniei cu Ungaria

La 16 decembrie 1848 Adunarea naţională a fruntaşilor români transilvăneni la Sibiu, adoptă o petiţie naţională în care protestează împotriva "uniunii" forţate a Transilvaniei cu Ungaria şi hotărăşte înarmarea gărzii naţionale române, deschiderea de şcoli şi a unei facultăţi juridice în limba română, desfiinţarea guvernului de la Cluj, etc.

 

- 1910 -

Inginerul şi inventatorul român Henri Coandă a efectuat primul zbor din lume cu un avion cu reacţie

Inginerul român Henri Coanadă (1886-1972), inventatorul primului avion cu reacţie din lume, preluat de pe afahc.ro
Inventatorul român Henri Coanadă (în dreapta), întemeietorul Institutului de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică de la Bucureşti
Inginerul român Henri Coanadă (1886-1972), inventatorul primului avion cu reacţie din lume, preluat de pe afahc.ro
Inventatorul român Henri Coanadă (în dreapta), întemeietorul Institutului de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică de la Bucureşti

La 16 decembrie 1910 inginerul şi inventatorul român Henri Coandă a efectuat primul zbor experimental din lume al unui avion cu reacţie, de invenţie proprie (biplanul “Coandă”). Premiera mondială a avut loc cu ocazia celui de-al doilea Salon International de Aeronautica, de la Issy les Moulineaux, lîngă Paris, Franţa. Invenţia avionului cu reacţie, a făcut ca Henri Coanda să intre în istoria aviaţiei mondiale şi ca pionier al aviaţiei cu reacţie. 

Henri Coandă s-a născut în 7 iunie 1886 la Bucureşti şi a urmat Liceul “Sfîntul Sava” din localitatea natala, după care Liceul Militar din Iaşi. În 1905, a devenit ofiţer de artilerie, iar patru ani mai tîrziu a absolvit Scoala Superioară de Aeronautică din Paris, perioadă în care a realizat machete de avioane şi rachete cu care a reuşit să surprindă specialiştii. În anii 1905-1906, a conceput machete de rachete şi o macheta de avion cu un motor rachetă cu combustibil solid. Celebrul inginer Gustave Eiffel (1832 – 1923) şi savantul Paul Painlevé (1863 – 1933) l-au sprijinit pe Henri Coanda să construiască un banc mobil, de incercări, montat pe o locomotivă, şi un dispozitiv original, de inregistrare a fenomenelor aerodinamice, din jurul aripilor groase. Cercetările au adus rezultatul scontat şi la 16 decembrie 1910, la Salonul Internaţioinal de Aeronautică de la Issy les Moulineaux din Paris, Henri Coanda a revoluţionat aeronautica cu una dintre cele mai importante creaţii ale sale.

Proiectul primului avion cu reacţie din lume, realizat de inginerul-cercetător român - Henri Conadă
Primul avion cu reacţie din lume, proiectat şi pilotat de Henri Conadă la Salonul Internaţional de Aeronautică de la Paris (1910)
Proiectul primului avion cu reacţie din lume, realizat de inginerul-cercetător român - Henri Conadă
Primul avion cu reacţie din lume, proiectat şi pilotat de Henri Conadă la Salonul Internaţional de Aeronautică de la Paris (1910)

Henri Coandă a prezentat şi pilotat primul avion cu reacţie din lume, cunoscut ca “biplanul Coandă”. Calităţile sale de constructor nu au fost trecute cu vederea, astfel ca a fost imediat angajat la Uzinele de Avioane din Bristol, Marea Britanie, unde a ramas pînă în 1914. La Bristol, savantul a conceput si construit, în anii 1911 – 1914, cîteva tipuri de avioane, printre care şi avionul denumit “Bristol – Coandă”, cu remarcabile calităţi, pentru acei ani. În anul 1914, Henri Coanda a inventat tunul făra recul, pentru aviaţie, care nu suprasolicita structura avionului, în timpul tragerii.

În anul 1934, Henri Coandă a obţinut, în Franţa, brevetul pentru invenţia “Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui fluid într-un alt fluid”. Noul fenomen fizic descoperit de Henri Coandă – Devierea unui jet plan de fluid ce patrunde în alt fluid în vecinătatea unui perete convex – a fost denumit “efectul Coandă. Utilizarea practică a “efectului Coandă” a fost începută de descoperitorul sau, care a inventat şi brevetat în 1935, în Franţa Aerodina lenticulară” (discul zburator), precum şi alte invenţii (”Dispozitiv pentru îmbunătaţirea randamentului motorului cu combustie interna”, “Frînă de recul pentru armele de foc”). Aflîndu-se la baza a numeroase aplicaţii, “efectul Coanda” este, fără îndoială, certificatul de naştere a mecanicii fluidelor, o nouă ramură a tehnicii. Cercetarile din numeroase ţări, printre care şi România, au condus la multe utilizări practice ale “efectului Coanda” – propulsia şi sustentaţia vehiculelor aeriene, îmbunătăţirea turbinelor cu gaze, amplificatoare cu fluide, aparate pneumatice, amortizoare de zgomote etc.

Inventator prolific, cu peste 250 de invenţii brevetate, Henri Coanda a conceput şi realizat aparate de ochire, pentru avioanele militare, vagoane de beton, cisterne de beton, pentru transportul pe calea ferata, rezervoare de beton, subansamble şi elemente pentru case prefabricate (înca din 1918), o instalaţie solară, pentru desalinizarea apei de mare. În 1971, inventatorul român a infiinţat, la Bucureşti, Institutul de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică. A fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Bucureşti şi a fost membru al Academiei Române, precum şi al Societăţii Aeronautice Engleze.

Inginerul şi savantul român Henri Coandă a încetat din viaţă la vîrsta de 86 de ani, la 25 noiembrie 1972.

 

- 1934 -

S-a sărbătorit centenarul catedralei Schimbarea la Faţă din Tighina, România

La 16 decembrie 1934 s-a sărbătorit centenarul catedralei Schimbarea la Faţă din Tighina, România.

 

- 1938 -

Se crează organizaţia politică Frontul Renaşterii Naţionale din România şi se înfiinţează organizaţia "Străjerii ţării"

La 16 decembrie 1938 se crează organizaţia politică Frontul Renaşterii Naţionale (F.R.N.) din România şi se înfiinţează organizaţia "Străjerii ţării ".

 

Vezi şi ...

 

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.
  3. http://oameni.romportal.ro/585/henri-coanda-1886-1972-biografie/

Dacă doriţi să îmbunătăţiţi textul sau să adăugaţi imagini noi la acest articol transmiteţi varianta dvs pe istorialumii@gmail.com . Textul îmbunătăţit îl solicităm în format MS Word (.doc) sau Notepad (.txt). Important: indicaţi în mesaj denumirea articolului de redactat  Scrie-ne acum noi detalii pentru a îmbunătăţi acest articol !


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta Cnezatului Moscovei, 1340-1462, sursă:wikipedia.org
Harta Cnezatului Moscovei, 1340-1462, sursă:wikipedia.org
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md