Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Dăruirea moşiilor către mica boierime pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457 - 1504)

Pentru dreaptă şi credincioasă slujbă”. Aspecte referitoare la procesul de dăruire şi întărire a moşiilor către mica boierime în domnia lui Ştefan cel Mare [1].

Stema lui Ştefan cel Mare, 1502
Ştefan cel Mare, domn al Moldovei

Stema lui Ştefan cel Mare, 1502

Ştefan cel Mare, domn al Moldovei

Autor: Dr.Sergiu Bacalov

Despre Ştefan cel Mare şi epoca domniei lui s-a scris foarte mult. Există o bibliografie imensă în acest sens şi, s-ar părea că tematica ştefaniană a fost epuizată totalmente, mai ales că numărul documentele interne emise în timpul marelui domn este destul de redus, dacă comparăm cu importanţa istorică a domniei acestuia. Noi documente din epocă sunt identificate foarte rar şi într-un număr mic, şi fiecare nouă descoperire are caracter de senzaţie în ştiinţa istorică naţională.

Deacea am decis, în studiul de faţă, să revedem şi să verificăm unele axiome, referitoare la câteva fenomene ce s-au produs în domnia lui Ştefan cel Mare, care s-au încetăţenit temeinic în lucrările ştiinţifice şi cele de popularizare a istoriei.

Avem în vedere câteva aspecte privitoare la mica boierime (nobilime), la „ţărănimea liberă” şi la unele fenomene şi procese social-economice legate de acestea. În istoriografie s-a insistat asupra faptului că Ştefan cel Mare a promovat o politică internă specifică, deosebită de cea a predecesorilor săi, sprijinind şi consolidând mica boierime şi „ţărănimea liberă”, transformându-le în sprijinul de bază al puterii centrale în detrimentul marii boierimi. Un rol de seamă, conform istoriografiei tradiţionale, l-a avut „ţărănimea liberă” numită impropriu (după cum vom arăta mai jos) „răzeşi” sau, într-un mod mai poetic, „răzeşii lui Ştefan”, iar promovarea micii boierimi şi a „ţăranilor răzeşi” s-ar fi făcut prin acordarea multiplelor danii de moşii şi sate.

Pentru realizarea scopului, am examinat peste 500 de documente interne emise în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, în intervalul anilor 1457 – 1504, publicate în două volume (II şi III) ale monumentalei colecţii Documenta Romaniae Historica, care cuprind majoritatea absolută a acestui gen de documente.

Cercetarea atentă a acestor surse istorice ne-au permis să constatăm un fenomen interesant. În prima parte a domniilor, numărul daniilor este foarte redus, iar în documentele de danie şi în cele de întăritură făcute boierimii, este utilizată sintagma „dăm şi întărim” cutare sau cutare moşie şi sat. În a doua parte a domniei, numărul daniilor creşte, în special cele făcute mănăstirilor, iar sintagma „dăm şi întărim” este completată cu „i-am miluit cu deosebita noastră milă şi le-am dat şi le-am întărit”, atât în cazul daniilor cât şi când este vorba de întărirea moşiilor. Şi în prima perioadă, dar şi în cea de a doua, aceste acte în marea lor majoritate se referă la întăriri de moşii şi într-o foarte mică măsură la danii, deci avem de a face cu cărţi de întăritură. Astfel, atenţionăm că este utilizat verbul „a da”, formula de protocol a cărţilor domneşti, şi în pentru cazurile de întăritură a moşiilor. Iar completarea sintagmei, cu noţiuneja „miluim”, are loc după războaiele antiotomane, războaie care au lăsat o amprentă puternică asupra personalităţii lui Ştefan cel Mare, dacă nu a fost vorba despre temperarea caracterului, atunci cu siguranţă au condus la modificarea scării valorice a războinicului domn al Ţării Moldovei. Mai ales că în a doua perioadă a domniei se observă că Ştefan cel Mare a acordat o atenţie deosebită înălţării de biserici şi mănăstiri, pe care le înzestrează, prin danii, cu un număr considerabil de moşii şi sate. Însă numărul daniilor făcute persoanelor laice, deşi creşte în a doua parte a domniei, rămâne totuşi infirm.

Astfel, cunoaştem cu certitudine, pentru prima perioadă a domniei, doar despre o singură danie făcută unui laic: la 28 aprilie 1464, domnul dă jumătate din satul Toporăuţi, către „această adevărată slugă a noastră credincioasă, pan Luca, fiul panului Petru logofăt” anume „pentru dreaptă şi credincioasă a lui slujbă” («за его правои и вернои службу»). Pentru aceleaş servicii, „dreapta şi credincioasa lui slujbă către noi” («его правои и вернои службоу до насъ») Ştefan cel Mare îi întăreşte şi cealaltă jumătate din Toporăuţi, ce era cumpărătură a Marenei, soţiei panului Luca. În acest din urmă caz domnul utilizează sintagma „i-am dat şi i-am întărit” («и дали и потвердили») [2].

Numărul daniilor creşte în a doua parte a domniei, deşi, probabil, unele acte de întăritură ascund danii mai timpurii făcute de Ştefan cel Mare. Este cazul din 8 octommbrie 1488, când domnul dă satul Mănăileşti de la ţinutul Neamţului, către „această adevărată slugă a nostră, Gligă Sârbescul” care „ne-a slujit credincios” [3]; şi cel din 5 aprilie 1488, când domnul arată că „i-am dat şi i-am întărit de la noi în ţara noastră, Moldova, un sat din satele noastre”, unde a fost Fete, pe Bogdana, şi o selişte „în acelaşi hotar, pe Trotuş”, unde a fost Oană din Moişa, „care sate ne-au rămas de la Vâlcea şi de la cneghina lui, Olga, din privilegiul bunicului nostru, Alexandru voievod”; întărire ce o face către „acest adevărat boier credincios al nostru, pan Duma pârcălab” care „ne-a slujit drept şi credincios”. Deşi, în ultimul caz, formularea actului de întăritură ne face să presupunem că e vorba de o reîntărire a unei danii făcute anterior de Ştefan cel Mare lui Dima pârcălabul [4].

Pentru următorii ani, până la 1495, identificăm încă două danii: într-un suret de pe ispisoc de la 24 iunie 1492, în care se arată că Ştefan cel Mare „că au dat credincioşilor slugilor mării sale, lui Baico, şi fratelui său, lui Ivan, satul Almaşul” [5]; şi, pentru anul următor, la 15 martie 1493, o carte de danie „un sat pe Şumuzul Rece, anume Oniceanii” pentru „acest adevărat credincios pan al nostru, Petrica comis” care „ne-a slujit drept şi credincios”, „pentru slujba lui”. Satul a fost anterior confiscat de la Avram vistier „pentru hiclenie, când a fugit de la noi în Ţara Lituaniei” [6].

Cele mai multe danii sunt făcute la 11-12 ianuarie 1495 [7], putem afirma că este vorba despre o serie de danii, prilejuite de comemorarea a 20 de ani trecuţi de la lupta de la Podul Înalt (10 ianuarie 1475). Toate aceste danii sunt făcute în târgul Vaslui, unde se afla cu această ocazie Ştefan cel Mare, salutând şi răsplătind pe mulţi dintre participanţii (veteranii!) la acel istoric şi glorios eveniment.

Majoritatea daniilor de moşii făcute cu această ocazie cuprind moşii în special situate pe cursul inferior Bârladului [8], iar ca suprafaţă cuprindeau câte o moşie întreagă (satele Mereşti, Tomceşti, loc de pustiu la fundul Covurluiului cu Apă, Ţigăneii la Dimaci, Lieştii) [9] sau numai jumătăţi (jumătăţi din Fundeni şi jumătăţi din Piscul) [10]. Vezi Harta [11]. Constatăm că aceste danii sunt făcute şi boierilor cu dregătorii (lui „pan Clănău spătar” pentru „slujba lui dreaptă şi credincioasă” [12], „pan Eremia postelnic” care „ne-a slujit nouă drept şi credincios” [13]), dar şi celor fără dregătorii, adică slujitorilor („sluga noastră Stan Mieriul” [14]), din care vedem că nu era vorba de danii făcute ţăranilor liberi. În cazul daniilor făcute slujitorilor („slugilor noastre”) observăm că sunt date unor grupuri de persoane înrudite: pentru doi - trei fraţi („aceste adevărate slugi ale noastre: Mareş, şi Duma Mălăescul, şi Sima, şi Nicoară şi Petrică ne-au slujit drept şi credincios” [15]; „aceşti adivăraţi slugile noastre, Focşa şi Berehoiu şi Bantăş, slugi noî drepti şi credincioasă” [16]; „adivărati slugi ale noastre, Alexa, Giurca, şi Dragoşe şi Giurgiu” [17], „aceste adevărate slugi ale noastre, Fete şi fraţii lui , Văsiiu şi Tatul, ne-au slujit nouă drept şi credincios” [18]) sau unui unchi şi doi - trei nepoţi („aceste adevărate slugi ale noastre, Frăţilă şi nepoţii lui, Mareş, şi Florea, şi Danciul şi Bădea, ne-au slujit nouă drept şi credincios” [19]) etc.

În general, pentru domnia lui Ştefan cel Mare, în pofida unor idei expuse în istoriografie, constatăm un număr foarte mic de danii. În marea majoritate a cazurilor domnul nu face altceva decât să întărească, unor boieri şi slujitori, moşiile pe care aceştia, sau părinţii şi buneii lor, le-au obţinut ca danie sau cumpărătură de la domnii de înainte de Ştefan cel Mare (recunoscute după sintagma „dăm şi întărim ... a sa dreaptă ocină”, ceea ce presupune o deja vechime a stăpânirii). În special se remarcă numărul mare de danii de moşii, anume vislujenie, făcute de Alexandru cel Bun, pe care Ştefan cel Mare „le dă şi le întăreşte” din nou (la 1 august 1466, întăreşte moşiile Maruşcăi, fiica lui Mihail Misici, „driaptă ocină şi câştigate prin slujbi a părintelui ei, a lui Mihail Misici, carili au slujit la moşul nostru, la Alexandru voievod”; la 15 martie 1493 li se întăreşte, „le-am dat şi le-am întărit”, nepoţilor lui Lucaci „drepte ocinile lor ... câştigate din slujba moşului lor a lui Lucaci, care şi li-au câştigat el cu slujba de moşul nostru, de la Alexandru voievod” două sate pe Bahlui, Balomireşti şi Hoiseşti [20]; la 17 februarie 1502, se întăreşte fiilor lui Costea Murgoci, nepoţii lui Mihail gramaticul, „a loru-şi ocină şi câştigare din slujba moşului lor, a lui Mihăilă gramaticul” [21] etc.).

Iar sintagma „pentru dreaptă şi credincioasă slujbă” este utilizată şi în actele de danie () dar şi în cele de întărire a moşiilor („văzând dreapta şi credincioasa lui slujbă cătră noi, i-am dat şi i-am întărit ocina lui, satele lui” ale lui Oană Grama, „această adevărată slugă şi credincios boier al nostru” [22]; la 11 noiembrie 1458, Ştefan cel Mare dă carte lui Stanciul Sinescul, „această adevărată slugă credincioasă a noastră”, care „ne-a slujit drept şi credincios” [„служил нам право и верно”], deacea, „văzând dreaptă şi credincioasă slujbă către noi, i-am dat şi i-am întărit, în ţara noastră a Moldovei, ocinile lui drepte” patru sate ca „să-i fie de la noi uric, cu tot venitul” [23] etc.), donate de domnii mai vechi sau cumpărate. Sintagma este utilizată şi în prima parte a domniei, dar şi în a doua parte a domniei, din care situaţie constatăm că nu este vorba de modificarea politicii interne. Sintagma se referă la „boieri”, „slugi” şi la „boieri şi slugi” („acestă adevărată slugă a noastră, pan Petru uşar, ne-a slujit drept şi credincios” [24]); ea îi cuprinde şi pe cei cu dregătorii, dar şi pe cei fără dregătorii.

Am arătat că în ceea ce priveşte politica funciară, Ştefan cel Mare evită daniile, limitându-se doar la întărirea moşiilor cumpărate de boieri şi slujitori sau obţinute prin vislujenie de la domnii precedenţi. Şi în cazul întăriturilor de moşii observăm că suprafaţa acestora variază de la o jumătate de sat [25], un sat [26], 2-4 sate [27] sau ajungând la 5-7 [28] sau 8-14 [29] sate. Situaţie ce se explică, de regulă, întărirea unor cumpărături concrete, în cazul a 0,5-2 moşii, sau de întărirea întregului fond funciar al unor boieri sau slujitori, în cazul a 4-14 moşii. Deseori domnul întăreşte câte 7-8 sate unor „slugi” (este exemplul Lână Rugină, ) şi doar 1-2 sate pentru unii din „boieri” (pan Petri Ciornâi, „acest adevărat boier credincios al nostru” [30]). Este o situaţie care arată că dregătoriile nu însemnau neapărat că deţinătorul lor era un mare stăpân de moşii şi invers.

O altă serie de danii de moşii, „pentru dreaptă şi credincioasă slujbă”, Ştefan cel Mare le face între anii 1496-1504, dar şi această perioadă nu se caracterizează printr-un număr prea mare de danii, două în 1496 [31] şi două ân 1499 [32]. Totuşi, apar şi elemente specifice. Anume la această etapă a domniei Ştefan cel Mare face daniile în “pustia” pruto-nistrenă, trei danii în anul 1502 [33] şi două danii în 1503 [34], în special pentru grupuri de slujitori, fraţi sau veri, din punct de vedre genealogic, grupuri numite în istoriografie şi “grupuri patrimoniale” [35], în acest fel, termenul evidenţiiază perfect apartenenţa acestora la boierimea de neam. Aceştea par să fie descendenţi din familii boiereşti mai scăpătate, sau copii de boieri rămaşi orfani (părinţii cărora căzuseră la datorie, pe câmpul de luptă, sau îndeplinind careva slujbe la porunca domnului) sau, eventual, străini boieriţi.

Faptul că daniile nu erau făcute unor ţărani „coate-goale” este dovedită şi prin faptul că unul din slujitorii care obţin o danie în pustie, pe Işnovăţ, anume Cozma Rizeanul şi rubedeniile lui [36]. Numele lui arată că era stăpân al moşiei Răzeni, ţinutul Lăpuşnii, iar moşia obţinută prin danie, era situată în apropiere de baştina sa. Deci danii se făceau unor persoane ce dispuneau deja de moşii. Interesant este şi faptul că domnul ia dat o moşie anume în apropierea Răzenilor, şi nu în altă parte, spre exemplu la Bârlad, Suceava, Hotin. Este şi cazul lui „pan Luca, fiul panului Petru logofăt”, căruia domnul îi face o danie în satul Toporăuţi, unde acesta mai stăpânea o parte de moşie. De aceea, considerăm că daniile în pustie, reieşind din raportul amplasării geografice a moşiilor donate şi persoanele cărora li se făcea dania (boieri şi slugi domneşti, ce erau cointeresate în exploatarea „pustiei”) se făcea după o logică temeinică.

Atragem atenţia că nu toată „pustia” era domeniu de rezervă al domnului. Sunt cazuri când domnul întăreşte moşii de cumpărătură în „pustie” (la 19 aprilie 1481, domnul întăreşte lui Ivaşcu Andronic, „a lui dreaptă ocina şi cumpărătura, un loc de pustietate de pe Răut, în capul Briahnii”, cumpărat pentru 25 zloţi de la Mihail şi Ion Purcărescu [37]).

Cercetarea situaţiilor când se utiliza sintagma „pentru dreaptă şi credincioasă slujbă”, n-am identificat nici un caz de înzestrare cu moşii a ţăranilor, din contra, acest fenomen cuprinde doar pe boieri şi slujitori. Este necesar să precizăm că n-am identificat ca domnul să promoveze o politică funciară specială în favoarea micii boierimi (micilor neamuri boiereşti). Seria de acte de danie din 11-12 ianuarie 1495, pe lângă mica boierime întruneşte şi danii făcute marilor dregători. Iar acordarea de danii în pustietate în micii boierimi, poate fi doar o încercare de valorificare a „pustiei”.

Astfel, putem constata că înzestrarea cu moşii a „ţărănimii-libere”, numite impropriu „răzeşi”, şi ridicarea acestora în categoria „vitejilor”, de domnul Ştefan cel Mare, pentru a contrabalansa influenţa marii boierimi, este un mit istoric, constituit în secolul al XIX-lea, în anumite împrejurări. Acestea din urmă au fost: a) în secolul al XIX-lea, boierimea veche, de neam, ia forma micilor stăpâni de moşii, ce formau neamuri numeroase, înrudite, descinse din marii dregători medievali, şi care se numeau răzeşi doar în cuprinsul unei moşii. Dar care, comparativ cu marile neamuri boiereşti, stăpânitoare de zeci şi sute de moşii, aduceau mult cu obştile de ţărani liberi, ceea ce a şi făcut ca termenul „răzeş” să obţină o nouă semnificaţie, proprie doar pentru secolul al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea. b) micii stăpâni de moşii din secolul al XIX-lea îşi întemeiau dreptul de stăpânirea asupra moşiilor lor pe baza unor danii, pentru diferite servicii aduse suveranului, de la diferiţi domni, însă cel mai des se făcea trimitere la numele lui Ştefan cel Mare, numit Ştefan cel Bătrân sau Ştefan cel Bun. Trebuie să subliniem faptul că numele de Ştefan voievod îl poartă în documentele medievale mai mulţi domni, şi firească e o potenţială confuzie şi suprapunere de personaje istorice cu acelaşi nume, fapt ce a consolidat şi mai mult imaginea lui Ştefan cel Mare în memoria colectivă. Deşi cei mai mulţi dintre răzeşi secolului al XIX-lea dispuneau de acte chiar de la domnul Ştefan cel Mare. Atenţionăm şi faptul că întocmirea falsurilor documentare, cu pretenţia de a fi din vremea marelui domn, nu sunt o raritate [38]. Comparând datele oferite de legendele răzăşeşti privind originea stăpânirii lor asupra moşiilor, adică despre răsplătirea cu moşii a oştenilor celor mai viteji, strămoşi ai „răzeşilor” din secolul al XIX-lea, şi cu datele ce rezultă din actele privind diferite probleme funciare din vremea lui Ştefan cel Mare, putem constata anume sintagma „pentru dreaptă şi credincioasă slujbă” şi deşi în marea majoritate a cazurile, după cum am arătat ceva mai sus, în prin care domnul „dă şi întăreşte” nişte danii mult mai vechi, făcute încă de înaintaşii săi. Iscarea numeroaselor conflicte pentru moşii, în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, ca urmare a creşterii demografice şi a schimbării elitei (secolul fanariot şi cel postfanariot), a făcut ca moşinaşii (răzeşii), ce întruchipau şi reprezentau forma tradiţională de stăpânire a moşiilor, în cadrul proceselor de judecată să-şi legitimeze drepturile asupra moşiilor lor şi să arate curgerea stăpânirii asupra acestora. Au fost scoase la iveală multe acte vechi, inclusiv din vremea lui Ştefan cel Mare, şi a altor domni cu acelaşi nume, scrise „pre sârbie”, în limba „sârbească”, după cum era numită limba slavonă veche în Ţara Moldovei, limbă ce o cunoşteau la perfecţie doar diecii de la cancelariile centrale sau de ţinut şi de feţele bisericeşti mai învăţate. Iar traducerea de către un popă de sat sau de un alt cunoscător mai prost al limbii slavone, a sintagmelor specificate, cu siguranţă putea să difere de cea făcută de un diac sau grămătic specialist. Fapt care a făcut, în opinia noastră, ca deţinătorii actelor din vremea lui Ştefan cel Mare, de întărire a moşiilor, să interpreteze direct sensul sintagmei „dăm şi întărim”, considerându-le drept donaţii de moşii făcute de însăşi Ştefan cel Mare, iar sintagma „pentru dreaptă şi credincioasă slujbă” servind explicare a motivului daniilor, devenind subiectul şi nucleul unor potenţiale frumoase legende. Spre exemplu, sunt legendele despre Avram Huiban, întemeietorul Avrămeştilor, sau Ipotă, strămoşul Ipoteştilor: exemple ale unor interpretări tardive a sintagmelor din documentele medievale.

Nu dorim să se creadă că intenţionăm, în prezentul articol, să deconspirăm sau să distrugem un frumos mit istoric, încetăţenit temeinic în istoriografie sau în literatura cu caracter istoric: romantismul epocii lui Ştefan cel Mare. Atenţionăm că vom încerca doar să precizăm şi să corectăm unele aspecte, să schimbăm accentele.

Deoarece sintagma „pentru dreaptă şi credincioasă slujbă” într-adevăr ascunde fapte reale, fapte de vitejie, fapte cu un profund caracter patriotic, dovadă a dragostei de ţară şi faţă de suveran, în calitate de reprezentat al ţării. Slujba în favoarea domnului era similară cu slujba în interesul ţării. În acest sens domnia lui Ştefan cel Mare a fost una deosebită, şi în mod firesc a dat naştere la oameni şi fapte deosebite. A fost o epocă plină de războaie (cu ungurii, polonezii, tătarii, turcii, lituanienii). Însăşi Ştefan cel Mare a fost un domn războinic, având o fire aprigă, orgolioasă şi ambiţioasă. Iar generaţia crescută în această perioadă, ca şi cea apărută pe vreme de război civil în perioada preştefaniană, nu putea să fie una paşnică şi „mioritică”. Au fost generaţii de războinici. Venirea turcilor şi căderea Constantinopolului, centrul ortodoxiei, a afectat puternic sentimentele religioase ale moldovenilor, de aceia ideea de cruciadă găseşte un mediu prielnic în Ţara Moldovei, fapt sesizat de statele occidentale, care mizează pe Moldova lui Ştefan cel Mare. Nu întâmplător papa de la Roma îl numeşte pe domnul Ţării Moldovei „atlet al lui Hristos”. În unele surse târzii s-a vehiculat ideea că Ştefan cel Mare, până a lua domnia asupra Ţării Moldovei, a condus un grup numeros de ostaşi moldoveni şi munteni (se indica chiar cifra de 20.000) ce au venit în ajutorul Constantinopolului asediat [39]. Nu trebuie să scăpăm din vedere că în secolul al XV-lea spiritul cavalerismul era încă viu în mediul nobilimii europene, în special în mediul celei cental europene (Ungaria, Polonia, ţările românilor, ţările sârbilor etc.), drept exemplu poate servi curtea lui Matei Corvin, suzeran dar şi concurent al lui Ştefan cel Mare.

Chiar şi în cazul în care multe legende au la bază interpretări şi traduceri tardive şi eronate ale unor acte de întăritură, aceasta nu semnifică că unele din ele nu pot ascunde nişte germeni de adevăr. O aşa epocă cum a fost domnia lui Ştefan cel Mare nu putea să treacă fără fapte de vitejie, fapte izvorâte din inima şi nu din raţiune. Cât de romantice şi de incredibile ne pot părea subiectele acestor legende, totuşi, dacă ar fi putut să fie realitate, atunci ele cu siguranţă că au avut loc anume în domnia lui Ştefan cel Mare. Sunt cazurile celor şapte fii ai Vrâncioaiei, al lui Bârsan, al aprodului Purice Movilă sau chiar şi a aceloraşi Avram Huiban şi Ipota. Poate că au fost alte nume, poate au fost un pic mai altfel decât spun legendele, însă cu siguranţă că au existat asemenea fapte eroice. Pur şi simplu nu avem documente contemporane, care ar mărturisi despre situaţii concrete. Doar puţinele cronici şi unele documente vorbesc la general despre vitejia, eroismul şi jertfirea de sine a moldovenilor, fără a specifica nume şi date. Oare puteau asemenea fapte, cât de impresionante n-ar fi ele, să eclipseze personalitatea lui domnului Ştefan? Presupun că nu. Iar contemporanii şi autorii acestor fapte conştientizau foarte bine acest lucru.

Pentru ca să nu rămână cumva declaraţiile fără exemplificare, prezentăm nişte fragmente de cronică, ce reflectă momente din timpul renumitei lupte de la Valea Albă, după letopiseţul anonim şi după pisania de la biserica din Războieni: „şi au căzut acolo vitejii cei buni şi mulţi boieri mari şi oştenii cei buni şi tineri şi oastea bună şi vitează şi husarii oşteni viteji s-au topit atunci”, „şi au căzut acolo mulţime mare de ostaşi ai Moldovei”. Unele surse arată că la Valea Albă au luptat în peste de 1000 de ostaşi, în special boierii de curte şi garda personală a lui Ştefan cel Mare, dintre care 200 au căzut, iar 800 au căzut prizonieri, nu se ştie câţi s-au salvat („ceilalţi mai toţi plini de răni”). După alte date Ştefan cel Mare avea 12.000 de ostaşi la Valea Albă, din care 4000 au căzut timp de jumătate de oră [40]. Este cea mai grăitoare dovadă că perioada domniei lui Ştefan cel Mare a fost epoca în care a înflorit nobilimea Ţării Moldovei, epocă a oamenilor deosebiţi (nobili) şi a faptelor măreţe (nobile), ce se ascund sub modesta sintagmă „dreaptă şi credincioasă slujbă”, iar faptele nobile erau răsplătitt la adevărata lor valoare.

Harta daniilor făcute de Ştefan cel Mare al Moldovei, autor Doctor Sergiu Bacalov
Harta daniilor făcute de Ştefan cel Mare al Moldovei, autor Doctor Sergiu Bacalov

 

Bibliografie (surse):

  1. Articol publicat în culegerea conferinţei ştiinţifice, din 5 decembrie 2009, “Ţara Moldovei pe harta Europei în timpul domniei lui Ştefan cel Mare” consacrată jubileului de 80 de ani a Universităţii de Stat din Tiraspol, Chişinău, 2010, p.84-92.
  2. Documenta Romania Historica, A, Moldova, vol. II, (1449-1486), volum întocmit de Leon Şimanschi în colaborare cu Angela Ignat şi Dumitru Agache, Bucureşti, 1976, nr.119, p.169-171.
  3. Documenta Romania Historica, A, Moldova, vol. III, (1487-1504), volum întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu şi N. Ciocan, Bucureşti, 1980, nr.12, p.19-21.
  4. DRH, vol. III, nr.37, p.65-67.
  5. Ibidem, nr.115, p.225-226.
  6. DRH, vol. III, nr.129, p.251-253.
  7. Ibidem, nr.155-163, p.288-302.
  8. Ţinând cont de faptul că pe cursul inferior, râul Bârlad şi-a modificat cursul, acum aceste moşii în mare parte sunt situate pe cursul inferior al Siretului (vezi harta).
  9. DRH, vol. III,nr.157, p.291-292; nr.158, p.292-294; nr.159, p.294-295; nr.160, p.295-296; nr.163 p.300-302
  10. Ibidem, nr.155, p.288-289; nr.162, p.299-300; nr. 156, p.289-290; nr.161, p.297-298.
  11. Faptul că daniile sunt făcute la frontiera sudică a Ţării Moldovei, ne face să presupunem că ţinutul Covurluiului, cel puţin în partea de mează-zi a acestuia că a avut loc o extindere teritorială, pe seama Ţării Româneşti, ca o continuare a ţinutului Putna, luat de asemenea de la ţara vecină, asigurând continuitatea de la munţi până la Chilia dunăreană. Mai ales că în timpul lui Ştefan cel Mare termenul „pustie”, în afară de spaţiul pruto-nistrean, cuprinde şi nordul ţinutului Covurlui.
  12. Ibidem, nr. 156, p.289-290. la 11 ianuarie 1495 i se face danie „giumătate din satul anume Piscul, pe Bârlad, parte de sus”.
  13. Ibidem, nr.161, p.297-298, la 12 ianuarie 1495 i se face danie „din satul anume Piscul, pe Bârlad, parte de jos”.
  14. Ibidem, nr.155, p.288-289. la 11 ianuarie 1495 i se face danie „giumătate de selişte la Bârlad, anume Fundeanii, parte din sus”.
  15. Ibidem, nr.157, p.291-292, la 11 ianuarie 1495 i se face danie „un sat pe Bârlad, ... Mereştii”.
  16. Ibidem, nr.159, p.294-295. la 12 ianuarie 1495 li se face danie „un loc de pustii la fundul Covurluiului cu Apă, ître Rădeşti şi între Voineşti”.
  17. Ibidem, nr.160, p.295-297. la 12 ianuarie 1495 li se face danie „un sat la Dimaci, anume Ţigăneii”.
  18. DRH, vol. III, nr.162, p.299-300. la 12 ianuarie 1495 li se face danie „jumătate din seliştea pe Bârlad, anume Fundenii, partea de jos
  19. Ibidem, nr.163, p.300-302, la 12 ianuarie 1495 li se face danie „un sat pe Bârlad, la Rătud, anume Lieştii”.
  20. Ibidem, nr.128, p.250-251.
  21. Ibidem, nr.262, p.470-471.
  22. DRH, vol. II, nr.76, p.110-111.
  23. Ibidem, nr.78, p.113-115.
  24. DRH, vol. III, nr.158, p.292-294, la 11 ianuarie 1495 i se face danie „jumătate din satul d pe Bărlad, anume Tomceştii, partea de sus”.
  25. DRH, vol.II, nr.92, p.131-133.
  26. Ibidem, nr.96, p.136-137.
  27. Ibidem, nr.78, p.113-115.
  28. Ibidem, nr.76, p.110-111.
  29. Ibidem, nr.87, p.124-126, 14 moşii ale lui pan Gostilă, „adevărată slugă şi credincios boier al nostru”; nr.81, p.116-118, opt moşii ale lui Lână Rugină, „adevărată slugă a noastră”.
  30. Ibidem, nr.111, p.159-160.
  31. DRH, vol. III, nr.196-197, p.356-359, la 24 ianuarie 1496, Ştefan cel Mare face danie două danii separate în moşia Ciofeştii, la  Bârlad, la gura Gerului: o jumătate este dată pentru “cea cu dreptate şi credinţă căte noi slujbă” lui “această adevărată şi credincioasă slugă şi boierul nostru, Toader, pisariul nostru”; cealaltă jumătate este dată către “această adevărată şi credincioasă slugă şi boier al nostru credincios, pan Ion Frunteş stolnic” pentru că “ne-a slujit drept şi credincios”. Nu ştim dacă Toader pisarul şi Ion Frunteş stolnic erau înrudiţi.
  32. Ibidem, nr.238, p.423-424, la 22 septembrie 1499, Ştefan cel Mare face danie către “acestu adevărat sluga noastră … nepoţii Staţinii”, satele Cervacinţii şi Şarba; nr.239, p.424-426, la 14 noiembrie 1499 I se face danie către “această adevărată şi credincioasă slugă şi boier al nostru credincios, pan Duma Brudur” care “ne-a slujit drept şi credincios” jumătate din satul Ţăpeştii, pe Bârlad, la Olteni.
  33. Ibidem, nr.265, p.475-477, la 1 martie 1502, se face danie către “aceste adevărate slugi ale noastre, Maleşco şi frate lui, Nenciul, şi Cozma Rizeanul, şi fratele lui, Dragoşe” care “ne-au slujit drept şi credincios”. Dania consta în “un loc de pustie la Vişneuţi”, jumătate să aparţină lui Maleşco şi frate lui, Nenciul, iar cealaltă parte să fie stăpânită de Cozma Rizeanul, şi fratele lui, Dragoşe; nr.270, p.484-485, la 11 martie 1502, Ştefan cel Mare “milueşte pe slugile sale, Duma Hurdescu şi fraţii lui, Iurie, şi Drăguşi şi Cupce, pentru a lor credincioasă slujbă” cu un loc de pustie, pe Spiroasa, lângă Cogâlnic; nr.279, p.499-500, după 17 martie 1502, domnul arată că aceste “adevărate slugile noastre, Dobrotă şi Lupul, că au slujit noî cu dreaptă credinţă”, pentru care le face danie un loc de pustie în ţinutul Chigheciului, numit Fântâna Popişoara, pe pârâul Grecului.
  34. Ibidem, nr.284, p.506, la 1503, un “loc de pustiu, pe Cahove, la Fântâna lui Vlad ” pentru “Stan şi fraţilor lui, Ion i Şerban şi Ichim ”, ca să-şi facă sat. Deci pare să fie o danie; nr.291, p.517-518, face danie un loc de pustie, pe Sărata, mai jos de gura pârâului Căpăţiroasa, către „aceste adevărate slugi ale noastre, Buda şi Grozea, ne-au slujit drept şi credincios”.
  35. Demir Dragnev, Politica lui Ştefan cel Mare în ţinuturile de este („de margine”) ale Moldovei // Demir Dragnev, Igor Caşu, Emil Dragnev, Virgil Pâslariuc, Ştefan cel Mare în contextul epocii sale şi al posterităţii, Chişinău, Civitas, 2004, p.41.
  36. DRH, vol. III, nr.265, p.475-477.
  37. Ibidem, nr.236, p.360.
  38. Larisa Svetlicinâi, Documente false emise din numele lui Ştefan cel Mare // Ştefan cel Mare. Personalitate marcantă în istoria Europei (500 de ani de la trecerea în eternitate), Chişinău, 2005, coordonatori Demir Dragnev şi Ion Chirtoagă, p.131-139.
  39. Alexandru Nichitici, Un fragment din Letopiseţul Moldovenesc necunoscut (Pagini noi din viaţa domnitorului Moldovei Ştefan cel Mare) // Ştefan cel Mare. Personalitate marcantă în istoria Europei (500 de ani de la trecerea în eternitate), Chişinău, 2005, coordonatori Demir Dragnev şi Ion Chirtoagă, p.152-153.
  40. Ştefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps omni laude maior. O istorie a lui Ştefan cel Mare, Sfânta Mănăstire Putna, 2005, p.169-171.

Comentarii:

danielfocsa

20.08.2012

articol

Felicitari pentru acest articol, am gasit date extrem de interesante despre familia mea, Focsa.
Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta cedărilor teritoriale ale României conform Păcii de la Paris (24 aprilie 1918 / 7 mai 1918), roşu către Austro-Ungaria, verde către Bulgaria, sursă: ro.wikipedia.org
Harta cedărilor teritoriale ale României conform Păcii de la Paris (24 aprilie 1918 / 7 mai 1918), roşu către Austro-Ungaria, verde către Bulgaria, sursă: ro.wikipedia.org
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md