Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

13 februarie, istoricul zilei

- 1453 -

Iancu de Hunedoara încetează a mai fi guvernator al Ungariei

La 13 februarie 1453 Iancu de Hunedoara încetează a mai fi guvernator al Ungariei.

 

- 1849 -

Delegaţia adunării române de la Sibiu, Transilvania, înfăţişează împăratului austriac Petiţiunea generală a fruntaşilor români din Transilvania, Banat şi Bucovina

Andrei Saguna (n.1809-d.1873), preluat de pe opiniateleormanului.ro

Andrei Saguna (n.1809-d.1873), preluat de pe opiniateleormanului.ro

La 13 februarie 1849 Delegaţia adunării române de la Sibiu, Transilvania, condusă de episcopul ortodox Andrei Şaguna, înfăţişează împăratului austriac "Petiţiunea generală a fruntaşilor români din Transilvania, Banat şi Bucovina", care cerea legitima consituire a naţiunii române într-un organism statal unitar de sine stătător în cadrul monarhiei, administraţie în limba română, etc.

Andrei Șaguna (n. 20 ianuarie 1809, Miscolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române.

Fiind adeptul zicalei româneşti că: “Vorba dulce, mult aduce!” Şaguna a ştiut să-şi atragă simpatia celor de la putere şi să-i adune pe români în jurul său. Totuși, la 1848-1849 se putea constata, cu durere, că nu toţi românii din statele Austriei aveau acţiuni unitare. Este meritul lui Andrei Şaguna că a reuşit să-i adune pe mulţi conducători români din Ardeal, Banat, din părţile vecine ale Ungariei şi  din Bucovina, şi împreună au redactat remarcabilul său memoriu. Conform Petițiunii generale a frunaților români din Transilvania, Banat și Buvcovina se solicita unirea tuturor românilor din satul austriac într-o singură naţiune de sine stătătoare sub sceptrul Austriei, adaministraţie naţională de sine stătătoare în privinţa politică şi bisericească, deschiderea cît mai grabnică a unui congres universal a toată naţiunea spre constituirea sa, îngăduinţa unui organ al naţiunii la Înaltul Ministeriu (guvern) imperial spre reprezentarea intereselor naţionale.

 

- 1856 -

Încep consultările în cadrul Congresului de pace de la Paris, Franţa, care pun capăt Războiului Crimeii

La 13 / 25 februarie - 18 / 30 martie 1856 au loc lucrările Congresului de pace de la Paris care pune capăt Războiului Crimeii. Partea din tratatul semnat la 18 martie, referitoare la Principatele Române, prevedea înlăturarea protectoratului rusesc asupra lor, menţionînd suzeranitatea otomană, dar punîndu-le sub garanţia puterilor europene (Franţa, Anglia, Austria, Rusia, Turcia, Prusia şi Regatul Sardiniei), care să se pronunţe asupra organizării viitoare a celor două ţări prin revizuirea Regulamentelor organice, potrivit dorinţelor româneşti. Se stabileşte libertatea navigaţiei pe Dunăre şi neutralitatea Mării Negre, precum şi înfiinţarea "Comisiei europene a Dunării", cu sediul la Galaţi (care îşi începe activitatea la 23 octombrie). Totodată tratatul de pace stabilea retrocedarea către Moldova a Basarabiei istorice (a viitoarelor judeţe Bolgrad, Cahul şi Ismail amplasate în sudul Basarabiei ţariste).

 

- 1862 -

Este sfinţită biserica Seminarului Teologic din Chişinău, Basarabia ţaristă

La 13 februarie 1862 este sfinţită biserica Seminarului Teologic din Chişinău, Basarabia ţaristă. Biserica a fost ridicată la colţul străzilor Moskovskaia şi Seminarskaia, a cărei zidire a fost începută în 1861.

 

- 1864 -

E adoptată legea pentru înfiinţarea Consiliului de Stat în România

La 13 februarie 1864 e adoptată legea pentru înfiinţarea Consiliului de Stat în România. Consiliul urma să fie prezidat de domnitor şi condus de un vicepreşedinte şi 9 membri numiţi. Consiliul elabora la cererea guvernului proiecte de legi şi trebuia consultat asupra tuturor proiectelor elaborate ce guvern. Consiliul de Stat din România va fi desfiinţat în 1866 prin articolul 131 al Constituţiei.

 

- 1901 -

În România, are loc demisia Guvernului conservator Petre Carp

La 13 februarie 1901, în România, are loc demisia Guvernului conservator prezidat de Petre Carp. Demisia a avut loc în urma unui vot de blam în Parlamentul României din data de 12 februarie 1901.

Vezi şi ...

 

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
  3. http://www.dacoromania-alba.ro/nr14/andrei_saguna.htm.

Dacă doriţi să îmbunătăţiţi textul sau să adăugaţi imagini noi la acest articol transmiteţi varianta dvs pe istorialumii@gmail.com . Textul îmbunătăţit îl solicităm în format MS Word (.doc) sau Notepad (.txt). Important: indicaţi în mesaj denumirea articolului de redactat  Scrie-ne acum noi detalii pentru a îmbunătăţi acest articol !


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta actuală a autonomiei Găgăuzia, Republica Moldova
Harta actuală a autonomiei Găgăuzia, Republica Moldova
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md