Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

6 aprilie, istoricul zilei

- 1490 -

Se stinge din viaţă regele Ungariei Matei Corvin

La 6 aprilie 1490 se stinge din viaţă regele Ungariei Matei Corvin. Tronul ungar este preluat de Vladislav al II-lea (1490-1516), fiul regelul polon Cazimir al IV-lea Jagello, care se căsătoreşte cu Beatrice, văduva lui Matei Corvin.

 

- 1572 -

Din ordinul domnului Ioan Vodă del Viteaz al Moldovei, marele boier Ionasco Sbierea şi un mare număr de partizani ai săi sunt executaţi

Ioan Vodă cel Viteaz (Ioan Vodă cel Cumplit) (n.1521-d.1574), domn al Moldovei 1572-1574
Ioan Vodă cel Viteaz (Ioan Vodă cel Cumplit) (n.1521-d.1574), domn al Moldovei 1572-1574

La 6 aprilie 1572 din ordinul domnului Ioan Vodă del Viteaz al Moldovei, marele boier Ionasco Sbierea şi un mare număr de partizani ai săi care uneltiseră împotriva domnului sunt executaţi. Conspiraţia boierească organizată sub conducerea boierului moldovean Ionascu Sbierea a fost sprijinită dinafară de şleahticii (boierii) poloni, care urmarea înscăunarea din nou a lui Bogdan Lapuşneanu la tronul Moldovei. Înăbuşirea complotului a avut consecinţe importante în divanul domnesc, boierii neloiali domnului fiind înlocuiţi cu boieri credincioşi. Se vadea în acest fel tendinţa domniei de a constitui o grupare boierească ataşată politicii domnului Ioan.

Marea boierime moldavă îşi intensifică însă acţiunile ostile, astfel ca, Ia sfîrşitul anului 1572 şi începutul anului 1573, o nouă şi puternică conspiraţie era gata să declanşeze un adevărat război civil. Gravitatea ei se manifesta prin partici­parea la complot, alături de marii boieri, şi a unor prelaţi, ca, de pildă, episcopii de Rădăuţi, arhimandriţi şi egumeni ai mănăstirilor. Urmarea principală a înfrîngerii şi acestei noi conspiraţii boiereşti a fost întărirea domeniului domnesc, prin confiscarea averii "hiclenilor" şi a veniturilor multor mănăstiri în faţa domniei.

Detalii... Ioan Vodă cel Viteaz, domn al Moldovei.

 

- 1585 -

Se încheie domnia lui Petru Cercel în Muntenia

La 6 aprilie 1585 se încheie domnia lui Petru Cercel în Muntenia. Domnitorul s-a remarcat prin reconstrucţia şi amplificare curţii domneşti de la Tîrgovişte, înălţînd şi o monumentală biserică paraclis, decorată ulterior cu pictură sub Constantin Brîncoveanu în 1702.

 

- 1838 -

Cu aprobarea împăratului rus, în tîrgul Tuzla din sudul Basarabiei ţariste este desemnat un funcţionar aparte, avînd randul de pristav de sector

La 6 aprilie 1838 cu aprobarea împăratului rus, în tîrgul Tuzla din sudul Basarabiei ţariste, unde se extrăgea sare, este desemnat un funcţionar aparte, avînd randul de pristav de sector, care urma să conducă subunitatea de poliţişti de aici.

 

- 1874 -

La Bucureşti, România, se instituie prin decret Comisia monumentelor publice

La 6 aprilie 1874, la Bucureşti, se instituie prin decret Comisia monumentelor publice, avînd drept scop conservarea monumentelor publice din România.

 

- 1877 -

Este emis decretul de mobilizare generală a armatei române, care aduce sub arme aproximativ 100 000 de oameni

La 6 aprilie 1877 este emis decretul de mobilizare generală a armatei române, care aduce sub arme aproximativ 100 000 de oameni. Mobilizarea în cadrul Războiului de Independenţă a României s-a încheiat la 15 aprilie, trupele ocupînd iniţial poziţii de apărare pe Dunăre.

 

- 1917 -

La Chişinău s-a desfăşurat Congresul Cooperatorilor din Basarabia, care s-a pronunţat pentru autonomia Basarabiei

La 6-7 aprilie 1917 la Chişinău s-a desfăşurat Congresul Cooperatorilor din Basarabia, care s-a pronunţat pentru autonomia Basarabiei.

 

- 1941 -

Are loc Recensămîntul general al populaţiei României

La 6 aprilie 1941 are loc Recensămîntul general al populaţiei României. Potrivit recensămîntului, populaţia era de 13 537 757 persoane, fapt explicabil prin pierderile teritoriale din 1940, cînd în mai puţin de trei luni numărul locuitorilor s-a diminuat cu 6 829 238 persoane, ceea ce reprezenta 34% din totalul populaţiei, iar teritoriul cu 99 928 km2, adică 33,7% din suprafaţa ţării. Structura etnică a populaţiei: români: 11 827 110 (87,4%), germani: 542 326 (4%), unguri: 407 188 (3%), alţii şi nedeclaraţi: 759 184 (5,6%).

 

Vezi şi ...

 

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.

Dacă doriţi să îmbunătăţiţi textul sau să adăugaţi imagini noi la acest articol transmiteţi varianta dvs pe istorialumii@gmail.com . Textul îmbunătăţit îl solicităm în format MS Word (.doc) sau Notepad (.txt). Important: indicaţi în mesaj denumirea articolului de redactat  Scrie-ne acum noi detalii pentru a îmbunătăţi acest articol !


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta principatelor româneşti, 1856-1859
Harta principatelor româneşti, 1856-1859
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md