Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

23 aprilie, istoricul zilei

- 1399 -

Alexandru cel Bun se proclamă domn al Ţării Moldovei, dar va domni efectiv din 29 iunie 1400

Alexandru cel Bun, domn al Moldovei, fragment frescă de la mănăstirea Suceviţa
Alexandru cel Bun, domn al Moldovei, fragment frescă de la mănăstirea Suceviţa

La 23 aprilie 1399 Alexandru cel Bun se proclamă domn al Ţării Moldovei şi va domni efectiv din 29 iunie 1400. Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Muşatinul, reuşeşte să ia domnia Ţării Moldovei susţinut militar de Mircea cel Bătrîn (domn al Munteniei), care îşi dorea un aliat în scaunul de la Suceava. Predecesorul său, la domnia Moldovei, Iuga, este luat ostatic în Muntenia de Mircea cel Bătrîn, unde probabil şi va muri ulterior fără a reveni în Moldova.

Alexandru-Voievod a fost un domn paşnic, de unde şi porecla de "cel Bun", un bun gospodar, continuînd politica de extindere dusă şi de Roman I Voievod. Moldova lui Alexandru cel Bun se întindea pînă la Marea Neagră, icluzînd şi Cetatea Albă la Nistru, mare cetăţuie, veche de pe vremea bizantinilor, deţinută apoi de negustorii genovezi care acceptă suzeranitatea Moldovei.

Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă şi ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerţul, confirmînd negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat pentru prima oară şi oraşul Iaşi.

Pe timpul lui Alexandru cel Bun Voievod, este înregistrată Mitropolia Moldovei, care va fi recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol în 1401. În 1402 (după alţi istorici în 1415) Alexandru cel Bun a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfîntului mucenic Ioan cel Nou. Alexandru cel Bun a mai întemeiat două mănăstiri: Moldoviţa şi Bistriţa, în cea din urmă fiind ulterior înmormîntat.

Pe plan extern, domnitorul, a susţinut lupta împotriva cavalerilor teutoni şi a respins primul atac al turcilor asupra Moldovei.

Detalii... Alexandru cel Bun, domn al Moldovei,    Roman I Voievod, domn al Moldovei,   Sfîntului mucenic Ioan cel Nou.


- 1929 -

Se constituie Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană cu sediul la Paris, Franţa

La 23 aprilie 1929 se constituie Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană cu sediul la Paris, Franţa şi primeşte pentru o perioadă de 20 ani concesiunea transportului aerian, mărfuri, călători, colete poştale pe rutele Bucureşti-Belgrad-Budapesta-Viena-Praga-Strasbourg-Paris şi Bucureşti-Istanbul. În 1933 fuzionează cu alte patru companii franceze sub denumirea de Air France, a cărei activitate se desfăşoară cu unele întreruperi pînă în 1962.


Vezi şi ...

 

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008.

Dacă doriţi să îmbunătăţiţi textul sau să adăugaţi imagini noi la acest articol transmiteţi varianta dvs pe istorialumii@gmail.com . Textul îmbunătăţit îl solicităm în format MS Word (.doc) sau Notepad (.txt). Important: indicaţi în mesaj denumirea articolului de redactat  Scrie-ne acum noi detalii pentru a îmbunătăţi acest articol !


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta liniei ajutorului franco-britanic acordat Finlandei în cadrul Razboiului ruso-finlandez
Harta liniei ajutorului franco-britanic acordat Finlandei în cadrul Razboiului ruso-finlandez
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md