Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Dionisie Bădărău, basarabeanul ajuns unul din aşii serviciilor secrete româneşti (1897 - 1966)

Dionisie Bădărău (n.1897-d.1966), ofițer de informații, șeful centrului de informații H, România
Dionisie Bădărău (n.1897-d.1966), ofițer de informații, șeful centrului de informații H, România

Participarea Armatei române la războiul Germaniei împotriva Uniunii Sovietice (1941-1945), a urmărit eliberarea teritoriilor Basarabiei şi a nordului Bucovinei, ocupate de sovietici în vara anului 1940. Campania militară pentru unităţile române a continuat şi la est de Nistru, în vederea zdrobirii totale a inamicului. Pe tot acest parcurs, informaţiile necesare planificării şi desfăşurării operaţiunilor militare, au fost procurate şi furnizate de câteva structuri informative româneşti, plasate pe Frontul de est.

Unul din cele mai importante servicii era Centrul de Informaţii „H”, specializat în activităţi informative şi contrainformative, aparţinând Secţiei a II-a a Marelui Stat Major al Armatei române, iar pe front, cea mai îndelungată perioadă, s-a aflat în subordinele Armatei a III-a române.

Deoarece activităţile de culegere a informaţiilor necesitau cunoaşterea limbilor rusă şi ucraineană, Centrul a fost încadrat, în mare parte, cu originari din Basarabia, Bucovina şi Transnistria.  Şeful Centrului era basarabeanul Dionisie Bădărău – unul din aşii serviciilor speciale româneşti – despre care vom vorbi în continuare.

S-a născut la 18 octombrie 1897, în satul Cremenea, com. Stoicani, jud. Soroca, în familia lui Ifim şi Pelaghia Bădărău. Încă până la Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), la 9 februarie 1918, a fost primit în cadrele Armatei române, cu recunoaşterea gradului de sublocotenent, avut în Armata ţaristă. S-a dedicat activităţilor informative, avansând până la funcţia de şef al Centrului de Informaţii „A” de la Cernăuţi, al Serviciului Secret de Informaţii al Armatei române (S.S.I.A.R.), condus de remarcabilul Mihail Moruzov. A fost un ofiţer de informaţii extrem de indicat pe graniţa româno-sovieto-poloneză, căci cunoştea specificul rusesc, fiind născut în graniţele Imperiului ţarist şi făcând şi armata la ruşi. Cunoştea limbile rusă şi ucraineană.

În iunie 1940, în urma anexării Basarabiei şi a nordului Bucovinei de către U.R.S.S., cele două centre informative ale Armatei române de pe graniţa de est – „A” de la Cernăuţi şi „B” de la Chişinău – s-au evacuat în dreapta Prutului. Au revenit exact peste un an de zile, în urma campaniei eliberatoare a Armatei române.

Chiar din prima zi a reinstalării la Cernăuţi, colaboratorii Centrului „A” au luat măsuri pentru identificarea propriilor agenţi, trimişi în 1940/1941 cu misiuni în U.R.S.S. şi care nu s-au reîntors, precum şi a colaboratorilor localnici şi a celor rămaşi pe loc ai serviciului de spionaj sovietic. Au fost identificaţi mai mulţi agenţi (sau presupuşi agenţi) sovietici. O parte din ei au fost lăsaţi în libertate pentru a fi exploataţi informativ de Centru. Astfel, evreul Herdan din Cernăuţi, bănuit a fi agent sovietic şi comunist, a fost lăsat „liber” ca să identifice şi să comunice Centrului unde se ascundeau cei, care pe timpul regimului sovietic s-au manifestat contra intereselor Statului român şi au servit regimul de ocupaţie. Pentru a nu fi stingherit în executarea misiunii sale, i s-a dat o „dovadă” în care se specifica că, se află la dispoziţia Centrului „A”, în interesul cercetărilor. Deoarece autorităţile civile de la Cernăuţi nu au fost informate despre această misiune discretă, „eliberarea” lui Herdan a stârnit un adevărat scandal. În a doua jumătate a lunii iulie 1941, Alexandru Rioşanu, Împuternicitul Generalului Antonescu pentru administrarea Bucovinei eliberate, scria pe adresa Preşedinţiei Consiliului de Miniştri următoarele: „Vă rugăm nu mai permiteţi venirea în Bucovina a Maiorului Bădărău. Domnia Sa a pus în libertate pe comunistul Herdan, eliberându-i un bilet scris”. Situaţia a fost clarificată puţin mai târziu chiar de maiorul D. Bădărău, care a explicat că „eliberarea” lui Herdan s-a făcut exclusiv în interes de serviciu, iar învinuirile ce i s-au adus sunt nefondate.

Acest scandal a izbucnit în timpul când D. Bădărău lipsea din Cernăuţi. Era plecat în interes de serviciu la Botoşani, de unde nu a mai revenit la postul său din capitala Bucovinei. Nu s-a reîntors la post, nu din cauza intervenţiilor lui Al. Rioşanu la Bucureşti, ci deoarece a fost necesar într-o altă funcţie – la 18 iulie 1941, a primit ordin să se ocupe de organizarea şi conducerea Centrului de Informaţii „H” al Marelui Stat Major al Armatei române. Acesta urma să fie un eşalon mobil, care va însoţi unităţile militare române pe front, fiind abilitat cu misiuni de asistenţă informativă şi contrainformativă pentru acestea. A mai fost cunoscut pe front sub denumirea de „Biroul Lt. Colonel Dionisie Bădărău” sau „Detaşamentul Lt. Colonel Dionisie Bădărău” (denumirea de „Detaşament” o găsim în anul 1944, când a fost transformat în unitate operativă).

La conducerea Centrul „H”, Dionisie Bădărău s-a aflat pe parcursul întregii campanii antisovietice, activând la est de Nistru şi Bug, în Crimeea şi în regiunile din apropierea Caucazului, iar în faza finală a războiului în Transnistria şi Basarabia, reuşind să obţină informaţii valoroase, necesare comandamentelor române şi germane, referitoare la: Armata sovietică, ungară, germană şi română, starea de spirit a populaţiei civile din Ucraina, Crimeea, Kuban, situaţia din alte regiuni ale Uniunii Sovietice şi România, etc.

La 20 iulie 1941, maiorul D. Bădărău şi ajutorul său, căpitanul O. Prodan, se aflau la Lipnic, jud. Soroca. Erau în desfăşurare ultimele preparative pentru organizarea Centrului „H”, după care au urmat activităţile din nordul Transnistriei.

La 4 noiembrie 1941, Comandamentul Armatei a III-a a fost scos din operaţiile de la Nord de Marea Azov şi dus la Tiraspol, unde a luat în subordine marile unităţi care asigurau securitatea teritoriului dintre Nistru şi Nipru. Centrul „H” a fost retras şi el de pe front şi încadrat în Centrul de Informaţii „A”, aflat la Cernăuţi. Doar acum maiorul D. Bădărău revenise la Cernăuţi, preluând conducerea centrului de informaţii de acolo.

Continuarea operaţiunilor militare contra Armatei sovietice, a necesitat intensificarea eforturilor informative. Aşa că, la 25 aprilie 1942, Marele Stat Major a emis Instrucţiunile pentru organizarea şi funcţionarea Centrului „Н”, conform cărora, Centrul se reorganiza începând cu data de 1 mai 1942, la Cernăuţi, prin dedublarea Centrului de Informaţii „A”, urmând a fi ataşat Comandamentului Corpului 6 Armată, „ca organ specializat în informaţii, privind Rusia Sovietică”.

După această remobilizare, zona de acoperire a Centrului de Informaţii „H” a devenit mult mai vastă decât în trecut, creându-se subcentre informative plasate în sectoare unde nevoile operative o cereau. A crescut şi numărul funcţionarilor, D. Bădărău avându-i în subordine pe: maiorul Theodor M. Botezatu (zis Izvoreanu), şef de subcentru; maiorul în rezervă Dumitru Bogos, şef de subcentru, fost şef al Statului major al armatei Republicii Moldoveneşti (1917-1918), fost prefect de Lăpuşna (1918-1920), fost Secretar general al Internelor în Basarabia (1921) şi ministru al Basarabiei (1922), fost primar al municipiului Chişinău (1931-1934) şi deputat în trei legislaturi în Parlamentul României; maiorul Ştefan I. Velescu, ajutor al şefului Centrului „H”; maiorul în rezervă Ştefan Berechet, şef de subcentru, profesor universitar (la Universitatea din Iaşi), doctor în litere şi drept, reputat teolog român; maiorul Vasile Patriche, şef de subcentru; căpitanul Onisifor M. Prodan, ajutor al şefului Centrului „H”, şef de subcentru; căpitanul Boris Manole, şef de subcentru; căpitanul Grigore Cononovici, ajutor, apoi şef de subcentru; căpitanul în rezervă Emil Popp, fost şef al Subcentrului Soroca al Centrului „B” (1941), apoi ajutor al şefului Centrului „H”, şef de subcentru al Centrului „H”; căpitanul Boris Erhan, ajutor şi şef de subcentru; căpitan Leonida Petrescu, şef de subcentru; sublocotenentul în rezervă Roman Biscup, şef de subcentru, translator de limbă rusă, profesor de istorie; sublocotenentul în rezervă Clipa Alexe Dimitriu, ajutor de subcentru; sublocotenentul în rezervă Stan Cucu, ajutor de subcentru, profesor de istorie, etc., etc. (o bună parte dintre ei fiind de origine basarabeană şi bucovineană).

În cadrul Centrului „H”, D. Bădărău a impus o atmosferă camaraderească, însă domnea o ordine strictă, orice abatere fiind pedepsită; la 30 iulie 1942, lt.-colonelul D. Bădărău îi făcea cunoscut submaistrului militar Constantin Neculcea, „că vă pedepsesc cu două zile închisoare, pentru motivul că a-ţi fost găsit în ţinută necuviincioasă în timpul programului [de lucru – n.a.]”; la 28 martie 1944, D. Bădărău a dispus prin rezoluţie: „Pedepsesc pe Caporalul Ciorbea cu 25 lovituri [pentru că a pierdut actele de bord ale maşini de serviciu pe care o conducea – n.a.]. Ordin Maiorului Bogos să execute pedeapsa conform instrucţiunilor (în prezenţa medicului)”; la 11 iunie 1943, şeful Centrului „H” a înaintat garnizoanei Simferopol pe sergentul major Mircea Boiengiu, spre a executa o pedeapsă de 4 zile închisoare, „pentru faptul de răspuns obraznic şi neexecutare de ordine”.

Centrul „H”, înaintând odată cu armatele de operaţiuni spre est, a avut mai multe sedii în oraşele cucerite, dar în fiecare, pe hol, era afişat un „Aviz”, care anunţa că, „Informaţiuni în legătură cu serviciul se va cere numai subsemnatului sau ajutorului. Nu ţineţi personalul de vorbă, pentru a nu-l expune la pedeapsă. Şeful Detaşamentului Lt. Colonel /ss/ D. Bădărău”.

Salariul colaboratorilor Centrului „H” varia (în dependenţă de funcţie şi misiunile avute) între 1.500-12.000 lei în mai 1943 şi a crescut odată cu inflaţia la 3.000-15.000 lei în iunie 1944. După cum reiese din unele documente, D. Bădărău primea în afara salariului şi o alocaţie de refugiat din Basarabia din 1940.

În afara salariului, personalul Centrului primea lunar drepturi la ţigări „Mareşal Antonescu” (câte 620 ţigări pe lună; ostaşii nefumători primeau drepturile de tutun în bani), drepturi la săpun (câte 200 gr.), rom (între 0,5-1 litru), ciocolată (între 2 şi 5 buc.); mai rar lămpi electrice cu dinam, efecte, etc. Doar ofiţerii şi subofiţerii puteau procura băuturi alcoolice.

În teritoriul sovietic cucerit, Centrul „H” a reuşit să recruteze mai mulţi agenţi-informatori şi să creeze o bună reţea informativă. Printre aceşti agenţi erau: Asan Ametovici Abdurametov (numele conspirativ – „Asfadurov”), Inestulo Mohametjanovici Angalacev, Kanafia Mohametjanovici Angalacev, Liuba Nikolaevna Lombroza, Valentina Nikolaevna Ivakina, Alexandra Ivanovna Alenikova, Nadejda Nikiforovna Znakovskaia ş.a. Ei întocmeau rapoartele sale în limba rusă. Tot ruseşte semnau şi în bonurile de primire a salariului. Erau remuneraţi în mărci germane de ocupaţie, dar în afară de aceasta, primeau alimente şi erau scutiţi de muncile obligatorii impuse de autorităţile germane.

În primăvara-vara anului 1943, se făceau mari cheltuieli pentru misiuni externe în regiunea Taman. Către luna mai 1943, în folosul Centrului „H” activau agenţii externi Rotundu, Zaiţ (Nr. 13 A.E.) şi Otto (Nr. 11 E.N.), iar în luna august se alătură şi Motîleok (Nr. 15 H.E.). Acţiunea contrainformativă era desfăşurată de agenţii Leon, Osman (Nr. 302 B.E.), Morosov, Asan, Nicolae Engalîkov, Anatolie Engalîkov şi Petre Mihailov (Nr. 3 I.H.).

În luna iunie 1943, în acţiunea contrainformativă, în afara agenţilor sus menţionaţi, s-a mai implicat Colea Nicolaev (Nr. 5 I.H.), Anatolie Egorov (Nr. 7 I.H.), Alexandru Asfadurov (Nr. 1 I.H.) şi Ialta (Nr. 13 I.H.). În această lună s-au depus eforturi pentru cercetarea unei organizaţii subversive descoperite în Crimeea. În regiunea Simferopoln – Feodosia, în iunie 1943, acţiona agentul A. Gluşcenco. În august a activa agenta Leonida (Nr. 17 H.I.). Către luna octombrie 1943, cheltuielile informative vizează în special regiunea Melitopol.

La sfârşitul lunii noiembrie 1942, lt.-colonelul D. Bădărău a avut de suferit de pe urma unui accident rutier (produs pe timp de noapte, când luminozitatea era scăzută din cauza obligativităţii camuflării luminilor), iar la 1 decembrie 1942, a fost dus pentru îngrijiri la Kamensk (tot corpul îi era contuzionat). La scurt timp starea lui s-a agravat, medicul colonel Manu dispunând în dimineaţa zilei de 5 decembrie, internarea lui în spital pentru investigaţii. Avea dureri de cap şi o febră de aproape 40 grade Celsius. Lt.-colonelul a rugat să nu fie înştiinţată familia aflată la Cernăuţi. La 14 decembrie, D. Bădărău a luat un concediu de 30 zile şi a plecat la Cernăuţi pentru refacere completă. Conducerea Centrului, potrivit dispoziţiilor Secţiei a II-a, a fost preluată de căpitanul Onisifor Prodan. Cât timp s-a aflat la Cernăuţi, colegii de la Centru se interesau în permanenţă de starea sănătăţii lui şi-l rugau să le comunice familiilor lor că, „noi toţi suntem sănătoşi”.

La începutul lunii iulie 1943, lt.-colonelul D. Bădărău iarăşi intervenea la M.St.Major pentru „un concediu de 30 zile cu începere de la 26 Iulie 1943, pentru o cură de stomac la Slănic Moldova”. În lipsa lui, serviciul urma să fie asigurat de maiorul Vasile Patriche, care, după cum spunea D. Bădărău, „este în măsură să mă înlocuiască pe tot acest timp”. La începutul lunii septembrie 1943, D. Bădărău a revenit din concediu.

Pe parcursul activităţii sale la conducerea Centrului de Informaţii „H”, D. Bădărău a colaborat pe linie de serviciu cu diverse autorităţi civile şi militare, cu organele de poliţie şi informaţii române şi germane. Relaţii ceva mai dificile a avut cu reprezentanţii S.S.I. de pe front, cauzate în mod firesc de concurenţă, care nu rareori a provocat multe situaţii neplăcute (se acuzau reciproc, precum că un serviciu de informaţii îşi asumă competenţele celuilalt, că unul munceşte pentru bunul mers al operaţiunilor militare, iar celălalt îl spionează şi raportează la Bucureşti despre activitatea primului, etc.).

Preluarea ofensivei de către Armatele sovietice începând cu anul 1943, a afectat nu numai moralul ofiţerilor şi trupei unităţilor combatante, dar şi a funcţionarilor Centrului „H”. Tot mai mult creştea nervozitatea. La 15 mai 1943 „Biroul Căpitan O. Prodan” informa că, „Astă noapte am fost bombardaţi timp de o oră. Era un infern, au căzut peste 150 bombe, majoritatea în jurul comandamentului”. A doua zi, la 16 mai 1943, înserând lista cu cele necesare subcentrului (bani, lichid pentru frână, amortizoare, etc.), ţinea iarăşi să sublinieze că, „Din cauza bombardamentelor pe aci viaţa a devenit foarte încordată”.

În pofida condiţiilor dificile de pe front, subcentrele „Biroului Lt. Colonel D. Bădărău” acţionau intens în vederea obţinerii informaţiilor despre inamic. La 23 iulie 1943, căpitanul E. Popp relata despre eforturile sale depuse în acest sens: „Fac tot posibilul ca, evenimentele de pe front să vă fie raportate la timp şi de când am venit, nici o singură zi nu am stat acasă. În fiecare zi sunt pe la unităţile germane…”.

După ce s-a retras iniţial la Galaţi (aprilie 1944), Centrul „H” a revenit la Chişinău, având în vedere faptul că frontul s-a stabilizat. Cele trei subcentre din subordine urmau să acţioneze pe direcţiile: 1) Orhei – Chişinău – Hânceşti, 2) Tighina – Tarutino – Bolgrad şi 3) Cetatea Albă – Tătărăşti – Ismail.

Situaţia politico-militară era dezastruoasă. Ofensiva sovietică nu mai putea fi oprită. În Basarabia, după evacuarea administraţiei româneşti (martie-aprilie 1944), „Biroul Lt. Colonel D. Bădărău” era printre puţinele instituţii care mai reprezentau autoritatea românească din acest teritoriu (cu partea de nord deja ocupată). În această situaţie, „Biroul” trecea peste limitele competenţelor sale informative şi contrainformative, încercând să rezolve problemele basarabenilor rămaşi în teritoriul dintre Nistru şi Prut, privind actele de abuz ale ostaşilor români şi germani, eliberarea diverselor dovezi şi adeverinţe. Cu certitudine că, în acele clipe grele pentru românii transnistrieni, pentru Bucovina şi Basarabia, pentru întreaga Românie, Dionisie Bădărău trecea prin momente sentimentale deosebit de grele, alături de sutele de mii de români transnistrieni, basarabeni şi bucovineni, care erau cuprinşi de drama comună a pierderii avutului, apropiaţilor, a locurilor natale strămoşeşti. Dionisie Bădărău trecea prin momente grele, când teritoriul în care s-a născut şi a trăit, pentru care a luptat şi până la urmă s-a sacrificat, era pe cale să fie înstrăinat. În acele zile de primăvară a anului 1944, localitatea unde s-a născut era deja ocupată de trupele sovietice, era ocupat şi Cernăuţiul unde şi-a petrecut mulţi ani din viaţă, era în curs de ocupaţie întreaga Basarabie şi Românie. Eforturile de a opri inamicul erau zadarnice.

În condiţiile în care pierderea teritoriului Basarabiei şi nordului Bucovinei era iminentă, Centrul „H” a primit dispoziţii privitoare la organizarea cât mai urgentă a unei reţele de observatori onorifici, recrutaţi din zonele de frontieră, din rândul românilor de încredere, buni patrioţi şi „cu posibilitatea de a şti, a simţi şi a afla tot ce se petrece în jurul lor”.

În agenturile judeţene din Basarabia acţionau agenţii: Nicolae Ghiorghiu din com. Puţinteii-Mari, jud. Orhei; Constantin Munteanu din com. Drăgăşani, jud. Bălţi; Ion Marian, agent extern; Emil Orban; Gheorghe Dumbrăveanu şi Nicolae Zbârnea din com. Slobozia Doamnei, jud. Orhei; Teodor Şerban din Chilia Nouă; Ciobanu; Moşânga din Tiraspol; Nadejda Korneli din Simferopol; Vera Popp din jud. Orhei, Gheorghe Roadedeal din com. Cornova, jud. Bălţi şi Dionisii Crăsnăşanu din com. Cornova, jud. Orhei, toţi trei evacuaţi în com. Gavrileşti, jud. Bălţi; Paraskovia Evtuşenko, care a fost evacuată împreună cu maiorul Velescu la Vest de Nistru; Janna Russakova, agentă germană din Simferopol.

Pentru actualizarea şi completarea datelor despre dispozitivul trupelor sovietice, în noaptea de 25-26 mai 1944, agentul Crap (Nr. 43 H.E.) a fost trecut în teritoriul ocupat al Basarabiei. Tot atunci au fost trecuţi peste linia frontului şi agenţii Bolentin (Nr. 47 H.E.) şi Mircea (Nr. 41 H.E.), care aveau misiuni de o durată mai lungă, (agentul Mircea Nr. 41 H.E. a fost trimis în misiune externă în regiunea Nord Orhei).

În condiţiile extrem de dificile, când ocupaţia sovietică era iminentă, munca de recrutare a agenţilor devenea tot mai grea. Lt.-colonelul D. Bădărău era nemulţumit de recrutările care se făceau şi de perspectivele ce le ofereau aceşti agenţi, menţionând că, „Echipele improvizate din elemente slabe, neverificate şi fără gând de sacrificiu nu pot da nici un rezultat, ba chiar din contra ne vor demasca şi încurca întreaga activitate informativă”. Propunea recrutarea elementelor iniţiate în astfel de activităţi şi organizarea lor în grupuri, deoarece numai astfel „se va putea garanta un lucru informativ de calitate”, în caz contrar, dacă se vor păstra vechile procedee de lucru, „vom fi mereu depăşiţi de evenimente”.

Pe de altă parte, în situaţia dificilă în care se aflau serviciile militare informative (cu un randament relativ scăzut), şeful Centrului remarca faptul că, „atmosfera grea ce ni s-a înfăţişat [la consfătuirea organelor informative de la Bucureşti – n.a.] că, ar domni în jurul organelor informative în sferele superioare ale Marelui Stat Major (…), creează descurajare şi greutate în executarea misiunilor ce avem”, propunând la un moment dat, desfiinţarea acelor organe informative (a centrelor de informaţii).

Pe parcursul activităţii sale, Centrul de Informaţii „H”, condus de lt.-colonelul D. Bădărău, şi-a adus o reală contribuţie la cunoaşterea diverselor chestiuni de interes pentru Comandamentul suprem al Armatei române şi conducerea Statului român. Printre studiile şi notele elaborate de Centrul de Informaţii „H”, au fost: Dare de seamă asupra operaţiunilor armatelor sovietice din campania actuală (19 august 1941); Nota informativă Nr. 15, privind operaţiunile Armatei Sovietice de pe frontul Nirpului, din faţa Armatei a III-a române (13 septembrie 1941); Sinteza Nr. 43, privind operaţiunile din partea de Vest al ţinutului Krasnodar (august 1942); Nota informativă Nr. 41, privind atitudinea populaţiei din Crimeea faţă de Armata de Eliberare a generalului Vlasov (10 iunie 1943); Sinteza informativă Nr. 167, asupra situaţiei Armatei Sovietice, a potenţialului şi  posibilităţilor de reuşită în acest război (30 decembrie 1943); Nota informativă Nr. 203, referitoare la unele măsuri luate de administraţia sovietică în teritoriile recucerite şi efectul lor asupra stării de spirit a populaţiei (24 ianuarie 1944); Nota informativă Nr. 207, asupra unităţilor Armatei Sovietice din Republica Autonomă Bureat-Mongolă (24 februarie 1944); Nota informativă Nr. 220, prezentând scurte informaţii despre femeile din Armata Roşie (24 februarie 1944); Organizarea Statului Major al Partizanilor ucraineni (aprilie 1944); Nota informativă Nr. 5, prezentând date despre unele Mari Unităţi sovietice aflate în dispozitivul de luptă pe Nistru, între Glinnoie şi Limanul Nistrului (28 aprilie 1944); Nota informativă Nr. 13, asupra situaţiei frontului sovietic de pe cursul inferior al Nistrului (14 mai 1944); Nota informativă Nr. 15, referitoare la situaţia militară din nordul şi centrul Basarabiei (16 mai 1944); Nota informativă Nr. 24, referitoare la organizarea Frontului III Ucrainean şi la alte informaţii cu caracter militar (21 mai 1944); Nota informativă Nr. 27, referitor la situaţia militară din Nordul Transnistriei şi Basarabiei (24 mai 1944); Sinteza informativă Nr. 44, asupra inamicului de pe cursul inferior al Nistrului şi din Basarabia de mijloc (15 iunie 1944), etc.

Un şir de note s-au referit la: organizarea unei brigăzi independente de tancuri sovietică; organizarea unei companii de pistoale mitralieră şi a serviciului de gaze sovietic de la regimentele de infanterie; organizarea unei brigăzi de infanterie independente sovietice sau din compunerea unui corp de armată şi a unui batalion de puşcaşi; organizarea companiilor de pedepsiţi sovietice; organizarea unui regiment de vânători sovietic; descrierea aparatului de lansare a proiectilelor Ivan Groznîi; înfiinţarea liceelor militare în U.R.S.S.; organele politice din Armata Roşie; o unitate de pedepsiţi sovietică; caracteristicile noului tanc sovietic T.-34 modernizat; organizarea unei brigăzi independente de tancuri sovietice; modul de recrutare a personalului pentru unităţile de tancuri sovietice; companiile speciale de pază şi intervenţie de pe lângă Comandamentele de Armate şi Fronturi sovietice; organizarea unor unităţi de artilerie antitanc sovietice; scurte date despre artileria divizionară sovietică; detaşamentele de baraj sovietice; unităţile de instrucţie şi de marş sovietice; organizarea şi funcţionarea Batalionului 19 Mine independent sovietic de pe lângă Frontul III Ucrainean; trupele de geniu din Armata Sovietică şi alte informaţii cu caracter militar; Divizia 1 Gardă debarcare aeriană sovietică; Regimentul 48 Gardă aviaţie sovietică dislocat la Tomaşpol (Transnistria); înfiinţarea diviziilor de debarcare aeriană sovietice; serviciul de poliţie şi control din spatele frontului sovietic; organizarea Diviziei 6 Gardă debarcare aeriană, etc.

De asemenea, Centrul „H” a întocmit nenumărate note telegrafice-fulger, înaintate comandamentelor române şi germane de pe front, precum şi Marelui Stat Major, despre activitatea inamicului din faţa frontului.

În ziua de 6 august 1944, în conformitate cu dispoziţiile Secţiei a II-a a Marelui Stat Major, lt.-colonelul D. Bădărău a predat la Chişinău conducerea Centrului „H” maiorului Th. Botezatu, fiind numit şef al Centrului de Informaţii „T”, constituit prin dedublarea Centrului „H” şi aflat pe lângă Comandamentul Armatei române de la Bacău.

După căderea regimului antonescian (23 august 1944), D. Bădărău a participat ca ofiţer de informaţii la campania Armatei române pe frontul din vest, împotriva Germaniei naziste şi a aliaţilor ei. Continua să fie încadrat în Marele Stat Major al Armatei române, în funcţia de şef al Biroului 1 din Secţia a II-a, pentru coordonarea activităţii informative. La un moment dat, semna actele chiar ca şef al Secţiei a II-a Informaţii a Marelui Stat Major al Armatei române, apoi în calitate de şef al Secţiei a II-a a Comandamentului Armatei a IV-a române.

La 6 iunie 1945, lt.-colonelul D. Bădărău urma să se prezinte la Bucureşti, la Ministerul Apărării Naţionale, fiind chemat de ministru. Trei zile mai târziu, la 9 iunie 1945, Marele Stat Major a primit acelaşi ordin – ca lt.-colonelul D. Bădărău, revenit din concediu (la 27 mai 1945) să se prezinte la Bucureşti. La 12 iunie, însă, Marele Stat Major informa Ministerul Apărării Naţionale că, lt.-colonelul încă nu a revenit din concediu.

Despre ceea ce s-a petrecut cu D. Bădărău în perioada 1945-1946, nu prea dispunem de date. Ştim însă, din cercetările preliminare ale familiei – a doamnei Camelia Doru, nepoata de soră a colonelului D. Bădărău, – că pe data de 29 decembrie 1946, a fost ridicat de trei civili (printre care şi comisarul de politie Gheorghe Mihăilescu) de la domiciliul său din Caracal şi dus la sediul poliţiei  din oraş. Peste o jumătate de ora după plecarea lor, comisarul Georgescu a venit la domiciliul colonelului Bădărău din str. F. Engels nr. 3,  pentru a-i  cere soţiei, Ecaterina Bădărău, schimburi pentru soţ.

Plecată la sediul Poliţiei, Ecaterina Bădărău nu a reuşit să vorbească cu soţul şi după 45 de minute de aşteptare a fost anunţată de şeful Siguranţei locale, colonelul Georgescu, că ar trebui să plece acasă, întrucât soţul ei „a plecat cu maşina din oraş”.

Aceste informaţii sunt extrase din declaraţia Ecaterinei Bădărău, pe care a dat-o în ziua de 9 august 1952, când în mod paradoxal, autorităţile române făceau „eforturi” pentru a-l găsi pe soţul ei, în vederea aducerii lui în faţă instanţei de judecată, fiind învinuit de comiterea crimelor de război.

Procesul instrumentat de instanţele de judecată româneşti a început în 1951, în lipsa inculpatului şi s-a încheiat la 18 august 1955, când s-a pronunţat sentinţa definitivă: Tribunalul Capitalei Republicii Populare Române, Colegiul III Penal, l-a condamnat pe Dionisie Bădărău la „10 ani temniţă grea, 10 ani degradare civică şi confiscarea întregii averi”.

Între anii 1951 şi 1955, cât a durat procesul, instanţele de judecată din Bucureşti au trimis nenumărate ordine de aducere şi citaţii pe numele lui D. Bădărău, atât la domiciliul lui, cât şi la sediul Tribunalului Poporului din Caracal, la miliţie, la penitenciarul Jilava, la procuratura  generală, etc., întrucât inculpatul era de negăsit.

Există însă documente (dosarul P 8284 de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) din care rezultă că Procuratura era informată despre faptul că Dionisie Bădărău a fost ridicat de organele Securităţii Statului şi că „se află în URSS”.

Ce s-a întâmplat exact cu Dionisie Bădărău după ridicarea sa de către Securitate şi predarea către U.R.S.S., rămâne deocamdată necunoscut (nestudiat). Din informaţiile deţinute de familie, sovieticii nu au reuşit să-l convingă să lucreze pentru ei, motiv pentru care a fost internat într-un lagăr de reeducare din Siberia.

Interesant este că, în septembrie 1956, se afla în capul unui tabel nominal „privind deţinuţii C.[ontra]R.[evoluţionari] ce fac parte din lotul U.R.S.S. şi care se află în Penitenciarul Gherla fără acte legale de deţinere”. Deci, în 1956 se afla din nou în ţară, în penitenciarul Gherla, deţinut „ilegal” şi evident nebeneficiind de graţiere. A mai trecut pe la penitenciarele Jilava şi Iaşi.

A supravieţuit lagărelor şi închisorilor comuniste din U.R.S.S. şi România, fiind eliberat în septembrie 1957. În decembrie a suferit o paralizie la domiciliul din Caracal şi după câţiva ani chinuitori, în 1966 s-a stins din viaţă şi a fost înmormântat la cimitirul din Caracal.

Decoraţii: Coroana României în grad de Cavaler (14 noiembrie 1922); Steaua României în grad de Cavaler (23 ianuarie 1931); Coroana României în grad de Ofiţer (31 decembrie 1932); Virtutea Militară de pace, cl. 1 (8 mai 1936); Centenarul Regelui Carol I (5 mai 1939); Cruciada împotriva Comunismului, cu bareta de argint Doneţ (1 aprilie 1942); Coroana României, cl. 4 cu spade şi panglici de Vânător de Munte (17 august 1942); Semnul Onorific pentru serviciul militar de 25 ani împliniţi (24 martie 1943); Steaua României, cl. 4, cu spade şi panglici de Vânător de Munte (13 septembrie 1943); Campania de Iarnă 1941/1942 (18 noiembrie 1943); Vulturul German, cl. 1 cu spade (20 martie 1944).

Autor: Pavel MORARU, revista AXA nr. 16 


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta coloniilor greceşti în nordul Mării Negre, 450 î.e.n., sursă: wikipedia.org
Harta coloniilor greceşti în nordul Mării Negre, 450 î.e.n., sursă: wikipedia.org
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md