Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Cruciada III (1189 - 1192)

Harta cruciadei III, 1189-1192, sursa: wikipedia.org
Harta cruciadei III, 1189-1192, sursa: wikipedia.org

Articol tradus şi îngrijit de: Andrei Creacico

Situaţia statelor catolice orientale înainte de cea de-a treia cruciadă

După eşecul cruciadei a doua, situaţia regatelor catolice din răsărit a rămas la fel de instabilă. În 1149 într-o luptă împotriva lui Nureddin cade Raymond al Antiohiei, locul său fiind ocupat de Constanţa, soţia sa. În Ierusalim la putere a ajuns tot o femeie, Melisinda, mama lui Baldwin III. În acelaşi timp lui Nureddin i s-a încredinţat şi conducerea Damascului, avînd sub control astfel toate cetăţile orientale importante ale musulmanilor, el căpătînd astfel şi statutul de cel mai puternic conducător musulman al perioadei.

Pe de altă parte, împăratul bizantin Manuil I ducea o politică de înglobare a Antiohiei în Imperiu, drept dovadă fiind campaniile militare pe care le-a condus, precum şi faptul că cea de-a doua soţie a sa a fost o prinţesă antiohiană.

Tot în această perioadă, unul din musulmanii participanţi la luptele împotriva cruciadei a doua, Saladdin (Salah-ad-Din) [1], pleacă în Egipt, unde capătă tot mai multă autoritate şi putere, pînă cînd devine sultan al Egiptului (1171-1193), reuşind să alipească şi califatul Bagdadului în 1175, după care, folosindu-se de dezbinările făcute de urmaşii lui Nureddin, a cucerit Aleppo şi Mosulul, în 1183. Era un foarte bun strateg militar şi un diplomat iscusit, cu mult mai bun decît adversarii săi europeni, devenind principala speranţă a lumii musulmane.

În regatele catolice întretimp stăpînea imoralitatea, înşelăciunea şi viclenia. Patriarhul catolic al Ierusalimului, Iraclie [2], în mod deschis îşi petrecea timpul înconjurat de amante şi cheltuia toţi banii pe ele. Au fost cazuri în care chiar în timpul luptei comandanţi militari catolici treceau de partea musulmanilor, se cunoaşte cazul unui cavaler templier care a primit islamul şi a intrat în slujba lui Saladdin [3].

Unul din cavalerii catolici, Raynald de Chatillon, era renumit pentru jafurile căilor comerciale din zonă. Acestea nu doar îi întărîtau pe musulmani împotriva creştinilor, dar păgubeau însăşi situaţia regatelor. Unul din aceste jafuri a fost făcut asupra caravanei în care se afla mama lui Saladdin. Drept urmare, cel din urmă a încălcat tratatul de pace cu Ierusalimul şi şi-a pornit oastea împotriva cruciaţilor, în 1187. În timp ce Saladdin asedia cetatea Tiberias, regele Ierusalimului, Guy de Lousingnan [4], a pornit cu oastea împotriva acestuia. La 5 iulie a avut loc ciocnirea celor două oşti [5]. Oastea cruciată a fost zdrobită, regele Ierusalimului şi ducele Antiohiei, împreună cu mai mulţi cavaleri nobili, au fost luaţi prizonieri. Saladdin a poruncit ca toţi aceştia, cu excepţia regelui, să fie ucişi. Guy de Lousignan a fost eliberat în 1189, după care a pregătit asediul Acrei.

În scurt timp trupele lui Saladdin au cucerit toate pămînturile şi cetăţile de pe malul mediteranean, în mînile europenilor, deja lipsiţi de contact maritim cu occidentul, fiind lăsate doar Ierusalimul, Antiohia, Tripoli şi Tirul.

După aceasta Saladdin a pornit spre Ierusalim, cucerindu-l la 2 octombrie 1187. Unica cetate care a putut rezista după aceea a fost Tirul, care s-a putut opune în mare măsură datorită venirii în ajutor a unui conte din Constantinopol [6].

 

Reacţia Europei şi pregătirea noii cruciade

Veştile despre cursul evenimentelor au ajuns în Europa abia la începutul lui 1188. Papa Clement III (1187-1191) a hotărît să-şi asume organizarea celei de-a treia cruciade. La apelul papei au răspuns 3 conducători europeni: împăratul german Friedrich I Barbarossa [7], regele Franţei Filip II [8] şi regele Angliei Richard Inimă de Leu [9], prieten al coroanei franceze. În 1190 cei trei au pornit campania.

Richard şi-a trimis o parte din armată direct din Anglia, pe mare, singur trecînd în Franţa şi pornind împreună cu regele Filip spre Sicilia. Au ajuns la Messina deja în toamnă, din cauza dificultăţilor de navigaţie hotărînd să aştepte aici pînă în primăvară. Atunci au apărut tensiuni între Richard şi regele Siciliei, pentru că primul avea pretenţii asupra stăpînirii teritoriului [10]. În acelaşi timp împăratul german căuta şi el să-şi legifereze pretenţiile asupra Siciliei. Prin urmare tensiunea a ajuns să fie între Richard şi Friedrich I.

În luna martie Filip al Franţei a pornit spre Siria, punîndu-şi drept scop cucerirea Acrei. În general toată cruciada III s-a concentrat asupra cuceririi acestei cetăţi.

Flota lui Richard a nimerit în furtună, corabia surorii sale fiind nevoită să ancoreze în Cipru. Aici, Isaac Comnen, care a uzurpat insula de la împăratul bizantin, a luat-o prizonieră, de aceea Richard a fost nevoit să poarte un război neplănuit împotriva Ciprului. După ce insula a fost cucerită, aici a sosit regele de jure al Ierusalimului, Guy de Lousingnan, care s-a împrietenit cu Richard, primind stăpînirea asupra Ciprului.

În sfîrşit Richard a ajuns în Acra, în iunie 1191, unde s-a alăturat celorlalte oşti cruciate pentru a asedia cetatea.

 

Soarta cruciaţilor germani

Friedrich Barbarossa şi-a pus calea prin Bizanţ, făcînd o înţelegere cu împăratul Isaac II Anghelos (1185-1195) privind condiţiile de trecere. Acesta, pe bună dreptate, nu avea încredere în curăţia intenţiilor cruciaţilor, căci Friedrich părea să cocheteze cu bulgarii şi sîrbii, care erau pe calea de a ieşi de sub dominaţia bizantină. Împăratul german s-a întîlnit cu sîrbii şi bulgarii (fraţii Asan) în oraşul Niş, cei din urmă propunîndu-i o alianţă militară împotriva Bizanţului. Acesta a refuzat propunerea, dar şi-a dat acordul cînd jupînul Serbiei, Ştefan Nemanja, a cerut permisiunea de a-l căsători pe fiul său cu fiica ducelui Dalmaţiei.

După părăsirea Nişului, Friedrich a întîmpinat mai multe dificultăţi, împăratul bizantin neasigurîndu-i armata cu produse, aceasta începînd să facă jafuri, fiind atacaţi din cînd în cînd de mici grupuri militare bizantine. Cînd germanii au ajuns la Fillipopole (sfîrşitul toamnei 1189), atitudinea germanilor era aproape duşmănoasă faţă de greci, cruciaţii ocupînd unele localităţi cu putere armată.

Cu toate acestea se căuta o soluţie paşnică a situaţiei, dar tratativele cu bizantinii erau foarte dificile. S-a ajuns pînă la situaţia în care Friedrich intenţiona să asedieze capitala, dar pe 14 februarie 1190 s-au semnat condiţiile de trecere de către cruciaţi a Bosforului, care a şi început pe 25 martie.

În luna mai cruciaţii au obţinut o victorie importantă asupra selgiucizilor lîngă Ikonium, capitala sultanatului de Rum. Germanii păreau a fi pe calea de a-şi reabilita numele ştirbit în primele două cruciade; dar ceva cu totul neaşteptat s-a întîmplat la 9 iunie 1190: în timp ce trecea, împreună cu armata, rîul Salef, Friedrich a fost luat de apă şi s-a înecat. O bună parte din oastea germană a renunţat la continuarea campaniei şi s-a întors în Europa. Cei rămaşi, sub conducerea lui Leopold al Austriei, au ajuns în toamnă în Acra [11], unde s-au unit cu ceilalţi cruciaţi, dar nu au putut juca un rol important în evenimentele ce au urmat.


Cucerirea Acrei şi sfîrşitul cruciadei

Pînă vara lui 1191 la zidurile Acrei au ajuns cei trei comandanţi europeni: Leopold al Austriei, Filip al Franţei şi Richard al Angliei. Între ultimii doi continua starea de tensiune care se formase încă în Italia [12], de aceea organizarea asediului se făcea cu dificultate. Totuşi la 12 iulie Acra a fost cucerită. Atunci s-au răspîndit intrigi care incitau tensiunea dintre Richard şi Filip, drept urmare cel din urmă s-a întors în Franţa, slăbind considerabil puterile cruciaţilor. La fel a procedat şi Leopold, după ce s-a certat cu Richard [13]. Odată întors în Franţa, Filip a început să atace teritoriile din Franţa stăpînite de coroana engleză.

În loc să pornească imediat spre Ierusalim, cît musulmanii nu şi-au revenit după înfrîngerea din Acra, Richard a fost convins de Guy de Lousingnan şi de veneţieni (conduşi de interese comerciale) să cucerească dintîi coasta marină. Astfel, din Acra acesta a pornit spre Ascalon.

Din toamna 1191 pînă în primăvara 1192, Richard practic a pierdut timpul cu planuri spontane şi ineficiente. Cu timpul devenea tot mai clar că europenii nu sînt în stare să elibereze Ierusalimul. În septembrie 1192 Richard, forţat de atacurile regelui francez, cît şi de riscul de a-şi pierde coroana, încheie o pace ruşinoasă cu Saladdin, după care porneşte spre Anglia [14], încheind astfel parcursul istoric al cruciadei a treia.

 
Note:
  1. Saladdin (Salah-ad-Din, cca.1137-1193) – primul sultan egiptean din dinastia Ayyubizilor (între 1174-1193), a înlăturat definitiv dominaţia dinastiei Fatimizilor. La culmea puterii sale a stăpînit în Egipt, Siria, Mesopotamia, Hejaz şi Yemen.
  2. Patriarhul Iraclie (cca.1128-1191) – arhiepiscop al Cezareei şi patriarh latin al Ierusalimului între 1180-1191.
  3. cavaler templier care a primit islamul – este vorba de Robert de Saint Alban, s-a căsătorit cu nepoata lui Saladdin.
  4. Guy de Lousingnan (cca.1129-1194) – rege al Ierusalimului din 1186 şi al Ciprului din 1192.
  5. Cunoscută ca bătălia de la Hattin (sau Hittin)
  6. venirii în ajutor a unui conte din Constantinopol – este vorba de contele Conrad de Montferrat. A fost căsătorit cu Teodora, sora împăratului bizantin Isaac II Anghelos.
  7. Friedrich I Barbarossa (cca.1123-1190) – din dinastia Hohenstaufen. Rege german din 1152 şi împărat din 1154.
  8. Filip II al Franţei (1165-1223) – din dinastia Capeţienilor, numit şi Filip August. Rege al Franţei începînd cu 1180. S-a remarcat prin faptul că a eliminat, în mare parte, stăpînirea Angliei asupra pămînturilor franceze.
  9. Richard Inimă de Leu (1157-1199) – Richard I, regele Angliei între 1189-1199. Era numit Inimă de Leu (încă înainte de a fi întronat) pentru capacităţile militare şi vitejie deosebită.
  10. Sora lui Richard, Ioana, a fost căsătorită cu regele Siciliei, William II, care la momentul acela decedase.
  11. În timpul luptelor pentru Acra, negustorii germani au organizat o frăţie, după modelul celor formate în timpul primei cruciade, sub denumirea de „Ordinul Teuton”, care a fost legiferat de papă în 1198.
  12. În timpul aflării în Sicilia, Richard a rupt logodna cu sora regelui Filip, ceea ce a şi fost cauza conflictului dintre cei doi.
  13. După cucerirea Acrei, pe unul din turnurile cetăţii a fost arborat steagul german, pe care Richard l-a coborît în mod demonstrativ, insultîndu-l astfel pe Leopold.
  14. Întorcîndu-se în Anglia, în timp ce trecea prin Austria, Richard a fost recunoscut şi întemniţat de ducele Leopold, fiind eliberat abia după doi ani, la insistenţele papei Celestin III.

Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta coloniilor greceşti în nordul Mării Negre, 450 î.e.n., sursă: wikipedia.org
Harta coloniilor greceşti în nordul Mării Negre, 450 î.e.n., sursă: wikipedia.org
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md