Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Cruciada IV (1202 - 1204)

Harta cruciadei a IV-a (1202-1204), sursă: wikipedia.org
Harta cruciadei a IV-a (1202-1204), sursă: wikipedia.org

Articol tradus şi îngrijit de: Andrei Creacico 

Scopul iniţial şi pregătirea cruciadei

Iniţiativa de răzbunare pentru înfrîngerea celei de-a treia cruciade nu s-a lăsat mult timp aşteptată. Chiar din primele zile de pontificat, Papa Inocenţiu III (1198-1216) [1] a îndemnat occidentul la organizarea unei noi cruciade, care ar urma să lovească în centrul de greutate al islamului - Egiptul. Primii care au răspuns chemării, la sfîrşitul lui 1199, au fost francezii, cu toate că erau implicaţi în război împotriva Angliei.

Germanii, conduşi de regele Filip Şvabul [2], fiul lui Friedrich I Barbarossa, erau şi ei dispuşi să participe, fiind plini de dorinţa de a se răzbuna pentru cele întîmplate în cruciada III.

Pentru a-şi putea transporta armata în Egipt francezii au apelat flota Veneţiană, cea mai mare forţă navală din epocă. În februarie 1201, Veneţia s-a angajat ca în timp de un an să pregătească o flotă capabilă de a transporta peste 30 000 de ostaşi. Începînd cu luna mai 1202 în Veneţia încep să se adune cruciaţii din Franţa şi Germania.

 

Relaţia Veneţiei cu Egiptul şi Imperiul Bizantin

În mai 1202 sultanul egiptean Malik al-Adil [3], fiind informat despre intenţiile europenilor, trimite în Veneţia o solie cu daruri bogate, căreia îi porunceşte să-i convingă pe veneţieni să schimbe cursul cruciadei, ca aceasta să nu mai reprezinte un pericol pentru Egipt. În schimb el oferea negustorilor din Veneţia (care avea ambiţia de a deveni stăpîna mărilor) un cartier întreg în Alexandria, o mulţime de înlesniri comerciale, etc. Într-adevăr, arhivele confirmă că între 1205-1217 Veneţia era privilegiată în relaţiile comerciale cu Egiptul. Unii istorici pun la îndoială veridicitatea înţelegerii dintre Egipt şi Veneţia şi că aceasta ar fi dus la schimbarea cursului cruciadei IV. Totuşi, fiindcă nu se cunosc date conform cărora egiptenii le-ar fi cerut veneţienilor să atace anume Bizanţul, posibilei înţelegeri dintre cele două părţi îi acordăm o importanţă secundară.

Imperiul Bizantin reprezenta pentru Veneţia un vital domeniu de interes, fiindcă imperiul le oferea înlesniri comerciale în schimbul întăririi flotei bizantine de către veneţieni [4]. Împotriva acestei prezenţe veneţiene în Bizanţ s-au opus cu tărie împăraţii Manuil I Comnen (1143-1180) şi Andronic I Comnen (1183-1185), ceea ce a dus la urmări grave pentru economia Veneţiei. Aşadar, înfrîngerea militară a Imperiului Bizantin era o problemă de viaţă şi de moarte pentru cei din urmă.

 

Situaţia politică în Bizanţ şi impactul asupra mersului cruciadei

În 1195 Alexie III Anghelos [5] l-a înlăturat de pe tronul imperial pe fratele său, Isaac II Anghelos [6]. Fiul celui din urmă, Alexie [7], a încercat ulterior să-l repună în drepturi pe tatăl său, ca să primească şi el succesiunea la tron. Pentru aceasta el s-a folosit de legătura de rudenie pe care o avea cu regele german Filip Şvabul (care era căsătorit cu sora sa).

În august 1202 prinţul Alexie se afla la curtea germană, unde a sosit viitorul conducător al cruciadei, Bonifatie de Montferrat [8], pentru a duce tratative cu regele în privinţa organizării cruciadei. Probabil anume aici s-a şi definit scopul esenţial al cruciadei IV, anume cucerirea Constantinopolului.

Cînd Bonifatie de Montferrat a ajuns la Venezia, l-a convins cu uşurinţă pe ducele Enrico Dandolo [9] să accepte noul plan de desfăşurare a cruciadei. Acesta era ţinut în secret, pe faţă făcîndu-se nişte planuri de invazie a Egiptului.

 

Începutul operaţiunilor militare

Cruciaţii încă nu-şi achitaseră datoria pentru flota pregătită de veneţieni, de aceea ducele s-a gîndit ca în loc de banii rămaşi să se folosească de forţa militară a cruciaţilor. Drept ţintă a fost ales oraşul Zara, aflat sub stăpînire ungurească. La 24 noiembrie 1202 cetatea a fost cucerită, iar cruciaţii s-au comportat cu populaţia creştină de aici extrem de barbar. Armata a rămas aici pînă în primăvară.

În ianuarie 1203 în Zara a sosit solia regelui german, care anunţa că între el şi prinţul bizantin refugiat, Alexie, s-a format o alianţă şi că Veneţia face înţelegere cu cruciaţii cu privire la cucerirea Constantinopolului. Acesta a fost momentul în care planul de cucerire s-a făcut public. Printre altele în adresarea regelui se spunea că dacă cruciaţii îl vor pune în tron pe Alexie, acesta va supune Romei Biserica Răsăritului. Trebuie remarcat că mulţi cavaleri, avînd simţul de onoare, au refuzat să semneze un asemenea plan, dar fiindcă el a fost semnat de cîţiva conducători de vază, planul a fost acceptat.

În luna aprilie cruciaţii au ajuns pe insula Corfu. Aici le-a fost prezentat formal prinţul Alexie, care a trebuit să semneze angajamente de a răsplăti o mulţime de cavaleri după cucerirea capitalei. Către 25 mai 1203 au fost rezolvate toate neînţelegerile şi cruciaţii au pornit spre Constantinopol.

 

Cucerirea Constantinopolului şi revolta bizantinilor împotriva noilor împăraţi

În iunie 1203 cruciaţii, în număr de 30 000, erau deja aproape de Constantinopol. Împăratul Alexie III Anghelos a putut aduna 70 000 de ostaşi, dar care se pare că nu erau bine organizaţi. Între 8 şi 17 iulie au avut loc lupte, în urma cărora împăratul a fugit ruşinos din cetate, unde şi-a lăsat soţia şi copiii.

Poporul din cetate l-a eliberat din temniţă pe tatăl prinţului Alexie, Isaac II, proclamîndu-l împărat. În acest moment cruciaţii au început tratativele cu Isaac II-lea în privinţa remunerării promise de fiul său. La 1 august Alexie devine împărat (Alexie IV), însă de acum înainte va avea dificultăţi în a răsplăti cruciaţii.

Fiindcă noii împăraţi pur şi simplu nu erau în stare să se răsplătească după cum s-au înţeles cu cruciaţii, cei din urmă s-au obligat să rămînă în Constantinopol pentru încă un an, în urma înţelegerii dintre împăratul Isaac şi ducele Dandolo.

Poporul din capitala imperiului era frustrat de faptul că împăratul Alexie IV apărea în public în haine latineşti şi înconjurat de străini, motiv pentru care în ianuarie 1204 a fost pregătită o revoltă. Călugării şi oamenii simpli se adunau în pieţe pentru a alege un nou împărat. Isaac II a decis să cheme cruciaţii în oraş pentru a institui ordinea. Despre acest fapt au aflat protestatarii, declanşînd imediat revolta violentă. În acest timp anarhic pentru scaunul de împărat a fost ales Alexie V Duca [10], acesta începînd să întărească zidurile cetăţii, Isaac II nu a rezistat tensiunii şi a decedat, iar fiul său a fost întemniţat şi apoi omorît.

 

Instaurarea stăpînirii latine în Constantinopol

În martie 1204 între Dandolo şi Bonifatie a fost încheiată o înţelegere care a dat pe faţă toate scopurile cruciadei IV:

   a) Cucerirea Constantinopolului şi instaurarea administraţiei occidentale
   b) Jefuirea oraşului, bogăţiile obţinute să fie împărţite în 4 părţi, dintre care 3 să revină Veneţiei, pentru recuperarea datoriei pe care o avea Bizanţul faţă de ei, iar a patra parte să fie împărţită între Bonifatie şi conducătorii francezi
   c) După cucerire, 6 alegători veneţieni şi 6 francezi vor alege noul împărat
   d) Noul împărat va avea sub stăpînire un sfert din imperiul, celelalte trei părţi urmînd să fie împărţite între veneţieni şi francezi
   e) Partea din rîndul căreia nu va fi ales împăratul, va avea dreptul la stăpînirea asupra catedralei Sfînta Sofia din Constantinopol şi la instaurarea patriarhului din clerul ţării sale
   f) etc., mai puţin importante

La 12 aprilie, în timpul celui de-al doilea asalt, cetatea a fost cucerită. Alexie Duca a fugit din oraş. Poporul s-a retras în străduţele înguste, de unde a încercat să se opună latinilor, dar fără succes. Bonifatie a intrat în cetate la 13 aprilie, promiţînd cruciaţilor 3 zile de jaf, asta în condiţiile în care în timpul asaltului au ars 2/3 din oraş. Imaginea care a urmat e de nedescris, fericiţi erau consideraţi cei care au reuşit să părăsească cetatea fără a fi prinşi de latini. Unul din cei care au reuşit să se refugieze a fost şi patriarhul Ioan X [11], care a refuzat să recunoască supremaţia papală.

Faţă de sfintele biserici cruciaţii aveau aceleaşi atitudini barbare, ei le distrugeau şi jefuiau tot ce e mai de preţ din ele, distrugeau raclele cu sfinte moaşte etc. Cu aceste bogăţii au fost împodobite apoi bisericile apusene, iar clerul catolic numea cele întîmplate drept furt sfînt. Aceeaşi soartă au avut-o bibliotecile, monumentele artistice etc.

Bonifatie de Montferrat părea a fi în drept să fie pus în scaunul împărătesc, însă aceasta nu convenea intereselor veneţiene. Pînă la urmă s-a decis ca împărat să devină Baldwin al Flandrei [12], care a fost întronat la 9 mai 1204.

 

Rezinstenţa bizantină şi aportul Ţaratului Vlaho-Bulgar

Cînd a venit vorba de împărţirea imperiului între ei, cruciaţii au întîmpinat mari dificultăţi, fiindcă la acel moment imperiul era decapitat, dar provinciile nu aveau de gînd să se conformeze situaţiei din capitală. În afară de Alexie III şi Alexie V care au părăsit Constantinopolul înainte de invazia latinilor, titlul de împărat a fost acordat şi lui Teodor Lascaris [13], cel care a întemeiat Imperiul de la Niceea (1204-1261) [14].

Înfrîngerea uşoară a imperiului se explică în primul rînd prin situaţia din Balcani, unde ţaratul Vlaho-Bulgar, începînd cu 1185, a reprezentat permanent un duşman al imperiului. Ţarul Kaloyan [14] şi-a dorit un terioriu cît mai mare în Balcani, ceea ce la un moment dat a intrat în conflict cu interesele cruciaţilor. De acest fapt s-au folosit intelectualii bizantini care s-au refugiat în Bulgaria, reuşind să-l convingă pe Kaloyan să devină apărătorul Ortodoxiei şi să-şi pună drept scop refacerea imperiului Bizantin.

Baldwin şi Bonifatie au ocupat cîteva cetăţi din Balcani, lăsînd acolo garnizoane mici, ca să se impună în regiunile răsăritene. De acest fapt s-a folosit Kaloyan, iniţiind o campanie militară de amploare. Cruciaţii, speriaţi de veştile din vestul Imperiului, şi-au încetat acţiunile în Asia Mică şi s-au întors în Balcani. Acestui fapt i se datorează în cea mai mare parte posibilitatea întemeierii Imperiului de la Niceea.

În primăvara 1205 cruciaţii au pornit împotriva lui Kaloyan. La 15 aprilie a avut loc o bătălie sub Adrianopol, unde a fost nimicită floarea cavalerimii latine, iar uzurpatorul Baldwin a fost luat prizonier.

Greşeala lui Kaloyan a constat în faptul de a le permite bulgarilor să se răzbune pe greci pentru anii de aflare în componenţa Imperiului. Aceştia au început să devasteze oraşele greceşti, care, la rîndul lor, au încetat să acorde încredere lui Kaloyan, cel din urmă pierzînd astfel cei mai utili aliaţi ai săi, iar Constantinopolul aşa a şi rămas sub stăpînirea catolicilor.

 

Note:

1. Papa Inocenţiu III (1160-1216) - papa Romei începînd cu 1198, unul din principalii organizatori ai cruciadei IV. În timpul pontificatului său, scaunul papal puterii laice.
2. Filip Şvabul (1178-1208) - rege al Germaniei din 1198. Fiul mai mic al lui Friedrich I Barbarossa.
3. Malik al-Adil (+1218) - fratele sultanului egiptean Saladdin, după moartea căruia i-a înlăturat de la putere pe toţi fiii acestuia, devenind sultan în 1200.
4. întăririi flotei bizantine de către veneţieni -
5. Alexie III Anghelos (1153-1210) - împărat bizantin între 1195-1203.
6. Isaac II Anghelos (+1204) - împărat bizantin în perioadele 1185-1195 şi 1203-1204. A fost orbit de fratele său, Alexie III, cînd acesta i-a luat tronul, în 1195.
7. Alexie IV Anghelos (1182-1204) - în 1203, cu aportul esenţial al cruciaţilor, a devenit împărat, împreună cu tatăl său, Isaac II. Orientarea sa filo-occidentală a provocat izbucnirea unei revolte, în timpul căreia a fost ucis. Sora lui, Irina, era soţia regelui german Filip Şvabul.
8. Bonifatie de Montferrat (1150-1207) - nepotul lui Conrad al Ierusalimului. După cucerirea Constantinopolului a întemeiat în sudul Greciei regatul Tessalonicului, căsătorindu-se cu văduva lui Isaac II Anghelos, Margareta a Ungariei. A fost ucis într-o luptă contra bulgarilor.
9. Enrico Dandolo (1107-1205) - ducele Veneţiei din 1192. În 1173, fiind în calitate de sol la curtea imperială din Constantinopol, a fost orbit la porunca împăratului Manuil I, dar nu a pierdut cu totul vederea. Cu ajutorul cruciaţilor a pus fundamentul supremaţiei Veneţiei pe mare.
10. Alexie V Duca (+1204) - a fost fruntaşul revoltei împotriva împăraţilor latino-cugetători Isaac II şi Alexie IV, în urma căreia a fost ales împărat. Mai tîrziu fost executat de cruciaţi.
11. Ioan X Camaterus (+1206) - patriarh al Constantinopolului între 1198-1206. În 1206 a fost invitat de Teodor I Lascaris la Niceea, pentru a fi continuatorul patriarhiei de Constantinopol, dar acesta a refuzat, probabil din cauza vîrstei înaintate.
12. Baldwin al Flandrei (1171-1205) - contele Flandriei din 1194. În 1204 a fost declarat împărat al Imperiului Latin. Tot în 1204 fost luat prizonier de către bulgari după bătălia de la Adrianopol, murind în prizonierat la puţin timp după asta.
13. Teodor I Lascaris (1175-1222) - întemeietorul şi primul împărat al Imperiului de la Niceea. Cumnatul împăratului Alexie III Anghelos.
14. Imperiul de la Niceea (1204-1261) - stat situat în nord-vestul Asiei Mici, descendent al Imperiului Bizantin. A dispărut odată cu refacerea Imperiului.
15. Kaloyan (sau Ioannis/Ioaniţă, +1207) - fratele mai mic al ţarilor Petru şi Ioan Asan. A luptat pentru afirmarea ţaratului Vlaho-Bulgar, luptînd iniţial contra bizantinilor. După căderea Constantinopolului a luptat împotriva latinilor, aducînd o importantă contribuţie menţinerii şi întăririi Imperiului de la Niceea.


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta Moldovei de-a lungul istoriei
Harta Moldovei de-a lungul istoriei
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md