Evenimentul istoric al zilei:  30 mai

← precedentul
următorul →
Prima pagină Noutăţi Hărţi Download Concurs Despre noi Contact
Primul site de Istorie
din
pînă în
Categorii
PageRank Checking Icon
Pe site au loc lucrari. Siteul poate functiona incorect. Ne cerem scuze pentru incomoditate.
Înapoi

Gheorghe Duca (an incert - 1685)

Domniile din Moldova:

1665, noiembrie – 1666, mai 21 (31);
1668, decembrie – 1671, decembrie;
1672, ianuarie – august 10 (20);
1678, decembrie – 1683, noiembrie

Gheorghe Duca, de 4 ori domn al Moldovei, domn al Munteniei

Gheorghe Duca, de 4 ori domn al Moldovei, domn al Munteniei

Gheorghe Duca era un grec originar din Rumelia, venit în Moldova de mic, împreună cu părinţii săi. În timpul domniei lui Vasile Lupu îl întîlnim printre slujitorii de la curtea domnească. O căsătorie reuşită cu o fată din familia Buhuş îi asigură ulterior dregătoria de mare vistiernic în timpul domniei lui Dabija Vodă. După moartea acestuia, Dabijoaia reuşeşte prin vechile sale cunoştinţe greceşti din Istanbul să obţină firmanul domniei Moldovei pentru Gheorghe Duca, ginerele ei. “Le era tuturor cu bine, fiind şi el din boierii ţării domnit, cît nu se plînge nime nici de o strîmbătate”, scrie cronicarul Ion Neculce.

Gheorghe Duca a continuat politica internă promovată de Eustratie Dabija, întărind boierilor şi bisericii mai multe stăpîniri de sate, păduri, fîneţe etc. şi acordînd privilegii fiscale.

Ca şi alţi domni, Gheorghe Duca s-a străduit să repopuleze ţara, împuternicind călugării unor mănăstiri sau persoane laice să aducă oameni străini pentru a întemeia noi sate, proaspeţii sosiţi urmînd să se bucure de înlesniri fiscale [1].

Dar prima domnie a lui Gheorghe Duca a fost scurtă. Nu se cunoaşte exact de ce a fost mazilit. Un izvor polonez spune că Gheorghe Duca ar fi fost mazilit de turci, aceştia încercînd “să pună mîna pe comorile sale” sau pentru că domnul Moldovei ar fi conspirat cu hanul Crimeii împotriva Porţii [2] . Ultima cauză este indicată şi de Ion Neculce, dar cu precizarea că scrisorile lui Duca Vodă către han au fost scrise la îndemnul marelui vizir, care voia sa se convingă de fidelitatea hanului şi că Gheorghe Duca a fost mazilit pe nedrept [3]. Oricum, primind firmanul de mazilire, Gheorghe Duca a trimis o sumă mare de bani la Poartă, cu intenţia de a recîştiga bunăvoinţa sultanului, banii însă nu ajung la destinaţie, fiind interceptaţi de paşa de Silistra. Domnul mazilit este dus la Istanbul, iar în locul lui a fost numit Iliaş Alexandru.

În noiembrie 1668 Iliaş Alexandru este, însă, lipsit de scaunul domnesc de la Iaşi, care îi este dat pentru a doua oară lui Gheorghe Duca. Acesta revine într-o ţară “plină de oameni şi cu hrană şi agonisită bine” [4]. De data aceasta, aşa cum afirma şi I. Neculce, Duca Vodă s-a arătat “la hire mai aspru decît cum era cu domnia dintîi”, “au început a scoate multe şi grele dări pe boieri şi pre ţară”, îl completează autorul anonim al cronicii atribuită lui N Costin [5]. Domnia a doua a lui Gheorghe Duca în Ţara Moldovei, mai aspră ca prima, manifestată printr-o politica fiscală excesivă, prin înlăturarea boierimii locale de la dregătorii, prin impunerea la dări grele a micii slujitorimi, ceea ce a dus la revolta locuitorilor din ţinuturile Orhei şi Lăpuşna, înăbuşită cu ajutorul turcilor.

Şi în a doua domnie a căutat să-şi sporească propriile averi, cumpărînd vii în regiunea Iaşului, iar în capitala ţării – cîrciumi şi dughene pentru comercializarea vinului. Gheorghe Duca a făcut cîteva danii boierilor credincioşi şi mănăstirilor din propriile moşii. Pentru a avea sprijinul bisericii şi ca un creştin ce se considera, domnul a scutit de o serie de dări mănăstiri, preoţi, călugări şi pe alte feţe bisericeşti. S-a preocupat şi de păstrarea unor bune relaţii cu biserica greacă din Orient. De exemplu, mănăstirea Cetăţuia de lîngă Iaşi, ctitorită de el a fost închinată sfîntului mormînt de la Ierusalim. În martie 1669 Gheorghe Duca scutea de dări domneşti mai multe sate ale mănăstirii Galata de Jos, metoc la Muntele Sinai, locuitorii urmînd a achita doar haraciul, o dată pe an. Din venitul acestor sate călugării trebuiau să trimită o parte la muntele Sinai pentru tămîie şi făclii [6]. Cu toate că după informaţia lui Ion Neculce, la venirea lui Gheorghe Duca în Moldova “ţara era plină de oameni”, totuşi unele sate erau pustii şi domnul i-a împuternicit pe proprietari să aducă locuitori din alte părţi. De exemplu, la 26 februarie 1669, Gheorghe Duca îl împuterniceşte pe episcopul de Huşi şi pe vătămanul său din satul Cîrligaţi, ţinutul Fălciu să adune oameni de peste Dunăre, din Muntenia, Transilvania şi Polonia pentru a-i aşeza în acest sat, noii veniţi urmînd să se bucure de înlesniri fiscale [7]. A promovat, ca şi alţi domni, o politică deosebită faţă de vecinii fugiţi din sate, poruncind căutarea şi reîntoarcerea acestora în satele lor. În anumite cazuri domnul a avut o atitudine mai ingăduitoare faţă de vecinii fugiţi, promiţîndu-le scutirea de dări dacă se întorc înapoi. Astfel, la 29 martie 1670 Gheorghe Duca poruncea zlotaşilor şi dăjdierilor să nu-i “supere” pe vecinii mănăstirii Suceviţa, care au fugit din s. Stănileşti, ţinutul Hotin, în Polonia, fiindcă, le atrage atenţia domnul, unii dintre ei s-ar întoarce dar se tem că li se va cere să-şi plătească dările[8]. Un interes deosebit îl prezintă actul din 3 martie 1672 prin care Gheorghe Duca, judecînd pricina dintre egumenul mănăstirii Galata şi un oarecare Sava, care locuia de 10 ani în satul Plopi al mănăstirii, hotărăşte să rămînă acolo şi să-şi plătească dările cu satul, ca şi pînă atunci [9]. Reieşind din izvoarele pe care le cunoaştem, această hotărîre a lui Gheorghe Duca a fost un precedent, care a constituit un suport pentru abuzurile ulterioare ale proprietarilor de moşii faţă de ţărani. Astfel, conform unui act din 9 martie 1678 din timpul domniei lui Anton Ruset, domnul dă iarăşi cîştig de cauză egumenului mănăstirii Galata, faţă de rotarul Vasile, care fugise din satul Plopi, unde şezuse 15 ani. Antonie Ruset a hotărît, ca şi Gheorghe Duca anterior, ca sus-numitul Vasile să rămînă vecin al acestei mănăstiri. Asemenea abuzuri, care, fără îndoială, aveau loc şi în alte sate conduc la faptul că, în cele din urmă, pe timpul domniei lui Constantin Duca (1693-1695) boierii “făcuse obiceiu nou, de ziceu: cine a şezutu în satu boierescu 12 ani, să rămînă vecinu” [10].

Gheorghe Duca s-a străduit să fie în relaţii paşnice cu ţările vecine. Astfel, cu domnul Munteniei a intrat în relaţii de rudenie: o fiică a domnului Moldovei era logodită cu fiul domnullui muntean. Dar relaţiile lui Gheorghe Duca erau complicate cu tătarii nohai din Bugeac, care “făcea multe rele şi bugegenilor şi moldovenilor”. Susţinut, totuşi, de turci, “Duca Vodă cu moldovenii, cu nevoie mare i-au scos mai mult cu cuvinte bune şi cu pace decît cu războiul”. [11]

În octombrie 1669, Gheorghe Duca a trimis în Polonia o solie pentru a-l felicita pe noul rege Mihail Korybut cu ocazia urcării pe tron, dar şi pentru a-i atrage noului suveran polonez atenţia asupra abuzurilor săvîrşite de Ioan Potocki, voievodul Braţlavului, care “a ocupat pămînturi de-ale mele şi a aşezat în ele slobozii” şi asupra altor încălcări. [12]

O grea încercare pentru domn şi pentru ţară a fost expediţia otomană asupra Cameniţei din anul 1672. Sultanul i-a poruncit lui Gheorghe Duca să repare drumurile şi podurile din ţară, pe care urmau să treacă tunuri şi atelaje din dotarea armatei, să pregătească răşina necesară în timpul expediţiei şi, de asemenea, “60 mii chile (1542 tone) de orz” [13]. La 24 iulie sultanul sosea la Ţuţora, iar a doua zi “el a onorat cu plimbarea sa oraşul Iaşi”. Gheorghe Duca a făcut sultanului bogate peşcheşuri, fiind, la rîndul său, „onorat cu hilat”. Părea că totul se desfăşoară bine pentru domn, însă opoziţia boierească se şi apucase de pîri. Ocupînd cetatea Cameniţa, sultanul îl mazileşte imediat pe Gheorghe Duca, acesta fiind învinuit în nerespectarea obligaţiilor faţă de otomani.

Lipsit de scaun, Gheorghe Duca este dus din nou la Istanbul, unde reuşeşte să-şi aranjeze destul de bine treburile şi chiar, susţinut de unii boieri munteni, începe lupta pentru scaunul Munteniei. Moartea lui Grigore Ghica în toamna anului 1673 i-a deschis calea spre scaunul de la Bucureşti. Sosind în Muntenia, Gheorghe Duca “au făcut cărţi de pace şi au trimis în toate laturile ţării, chemîndu-i pă toţi să vie la casele lor fără nici o frică” [14]. De asemenea, au fost invitaţi în ţară boierii pribegi din străinătate, însă aceştia au refuzat să se întoarcă.

În toamna anului 1678 domnul Moldovei Antonie Ruset este mazilit şi în locul lui a fost înscăunat Gheorghe Duca, pentru a treia oară. La venirea lui vodă în Moldova, în decembrie 1678, “era greu în ţară pentru zaharale şi menziluri la drumul Cameniţîi şi cheltuială cu schimbările paşilor din Cameniţa”. Partea de nord a ţării, de la Iaşi şi pînă la hotar, era pustie “încă din iernatul tătarilor din dzilele lui Dumitraşcu Vodă” [15].

Iniţial, Gheorghe Duca s-a manifestat ca un domn blînd pentru ţară. Astfel, el „au lăsatu ţara în odihnă pînă la vremea secerii”, a plătit Porţii pentru înnoirea domniei “bani din casa lui”, iar „cu divanurile făcuse mare volnicie ţăranilor” [16]. Însă din vara anului 1679 politica internă a lui Gheorghe Duca devine foarte dură. Autorul cronicii atribuite lui Nicolae Costin consideră că Duca Vodă era supărat pe Moldova, fiindcă „îi făcuse ruşine de-l gonise din domnie; a doua, că şi din firea lui era rău şi pismătoru, îndelungăreţu la mînia şi lacomu la avuţie” [17]. Sub motivul că turcii cer din ce în ce mai mulţi bani, Duca Vodă a impus la numeroase dări boierii şi ţara, introducînd, de exemplu, mortasipia (taxă plătită de boieri la vînzarea produselor), iar boierii şi mănăstirile au fost obligaţi să plătească goştina de oi. Ulterior „au scosu şi hîrtii pe ţară foarte mari”, încît impozitele în bani au fost majorate simţitor.

Nemulţumiţi de domnia lui Gheorghe Duca, în toamna anului 1679 boierii au încercat să se revolte împotriva lui, sperînd să-i ridice iarăşi la luptă pe orheieni şi pe lăpuşneni. Dar fiind trădaţi, la 2 noiembrie 1679, trei mari boieri au fost executaţi. „Strînsoare mare pentru bani făcea tuturoru, şi boierilor, şi negustoriloru şi a toată ţara, muncindu-i şi căznindu-i pre toţi în toate chipurile pre unii cu închisori pedepsindu-i, pre alţii cu munca, şi bătăi cu buzduganul pînă la moarte ucigîndu-i”, nota cu amărăciune autorul cronicii atribuite lui Nicolae Costin.

Nu au scăpat de “urgia” lui Gheorghe Duca nici preoţii, pe care îi închidea, “rămînînd bisericile fără preoţi”. Aceste acţiuni au dus la sărăcirea cumplită a ţării, o parte din marii boieri au fugit în Polonia.

Mai avea necaz ţara şi din partea negustorilor lazi (georgieni musulmani – negustori din Turcia). Dar măsurile împotriva lor n-au fost eficiente şi aceştia, spre sfîrşitul anului 1680, atacau palatul domnesc din Iaşi rănind pe unii boieri şi negustori, fapt pentru care tulburătorii urmau să fie expulzaţi din Iaşi. [18]

În primăvara anului 1679, la rugămintea ţarului Rusiei, Gheorghe Duca începe medierea negocierilor de pace dintre Rusia şi Turcia. La Moscova, pentru a expune poziţiile Porţii şi a afla cerinţele Rusiei, este trimis solul lui Duca Ioan Belevici. Dar în vara aceluiaşi an la Moscova ajung informaţii nefavorabile despre Gheorghe Duca (acesta era învinuit că slujeşte cu credinţă Porţii) şi ţarul îşi continuă negocierile de pace cu Poarta prin intermediul hanului Crimeii, tratatul fiind semnat în ianuarie 1681. Conform păcii, Rusia recunoştea ca aflate sub protectoratul Imperiului Otoman teritoriile dintre Nistru şi Nipru, cedate anterior turcilor şi de către Polonia (tratatele de pace din anii 1672-1676).

Paza” noilor teritoriii a fost încredinţată în vara anului 1681 domnului Moldovei Gheorghe Duca, care a început să administreze noua regiune prin intermediul lui Ene Drăghinici. Începînd cu acest timp, Gheorghe Duca se intitulează “domn al Ţării Moldovei şi al Ţării Ucrainei” [19].

Stăpînirea lui Gheorghe Duca în această regiune a durat pînă la sfîrşitul anului 1683, perioada de timp în care aici s-au strămutat mai multe familii de moldoveni care au întemeiat sate, au restabilit oraşele distruse în timpul războiului ruso-turc din anii 1674-1678.

Înfrîngerea turcilor sub Viena din vara anului 1683 a avut urmări directe atît asupra stăpînirii lui Gheorghe Duca a teritoriilor dintre Nistru şi Nipru cît şi asupra sorţii domnului. Reprezentantul acestuia în teritoriile de la răsărit de Nistru, Ene Drăghinici, a fost alungat de cazacii conduşi de hatmanul Kuniţki care îl întronează pe scaunul Moldovei pe Ştefan Petriceicu. Gheorghe Duca, care se întorcea cu oastea de sub zidurile Vienei este capturat de polonezi, dus în Polonia (la Lvov), unde moare la 31 martie 1684.


Bibliografie (surse):

1. Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhiva istorică centrală a statului. Vol. III. Bucureşti, 1968. p.286,291.
2. Corfus, Ilie. Documente privitoare la istoria României culese din arhivele polone. Secolul al XVII-lea. Bucureşti, 1983, p. 280-281.
3. Neculce I. O samă de cuvinte. Letopiseţul Ţării Moldovei. Chişinău, 1974, p. 83-84.
4. Ibidem, p. 86.
5. Kogălniceanu, Mihail. Cronicile României sau Leatopiseaţele Moldovei şi Valahiei. Vol. 2. Bucureşti, 1872, p. 7.
6. Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhiva istorică centrală a statului. Vol. III. Bucureşti, 1968, p. 372.
7. Ibidem, p. 370.
8. Ibidem, p. 409.
9. Ibidem, p. 449.
10. Kogălniceanu, Mihail. Op. cit., p. 41.
11. Popescu, Radu. Istoriile domnilor Ţării Româneşti. Bucureşti, 1963, p. 140-141.
12. Corfus, I. Op. cit., p. 282-286.
13. Gemil Tahsin. Relaţiile ţărilor române cu Poarta Otomană în documente turceşti (1601-1712). Bucureşti, 1984, p. 337-338, 340-341.
14. Popescu, Radu. Op. cit., p. 159.
15. Neculce, Ion. Op. cit., p. 110.
16. Kogălniceanu, M. Op. cit., p. 18.
17. Ibidem.
18. Gemil, Tahsin. Op. cit., p. 361.
19. Eremia, Ion. Hătmănia domnilor Moldovei la est de Nistru (1681-1703), în “Revista de Istorie a Moldovei”, 1994. Nr. 1, p. 20-29.

Sursă: Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas 2005, p.189-193.


Comentarii:

Pentru a lăsa comentarii trebuie să fiţi înregistrat şi logat pe site Click Aici
Înapoi
Istoria.md
Hărţi
Harta vechii Iazigia, cîmpia panonică, sec. I d.Cr., sursă: Dragnea Mihai
Harta vechii Iazigia, cîmpia panonică, sec. I d.Cr., sursă: Dragnea Mihai
Toate Hărţile...
Download
Link-uri utile
Banner Suport Energo
Febian IT Realizarea site-urilor
Memoria.ro
Banner Radio Vocea Basarabiei
Banner Portalul basarabenilor din România
Copyright © 2009 - 2017 istoria.md